vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsÎPS Teodosie, colțos cu Patriarhul: "Doar Dumnezeu îmi poate da sancțiuni! Nu...

ÎPS Teodosie, colțos cu Patriarhul: „Doar Dumnezeu îmi poate da sancțiuni! Nu mă dezic de ce am făcut!”

-

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, escaladează conflictul cu Patriarhia și vineri, într-o conferință de presă, a confirmat prin atitudinea și declarațiile sale acuzațiile aduse de Prea Fericitul Daniel, care i-a reproșat că are „ambiții personale“, „duh de răzvrătire și indisciplină“.

ÎPS Teodosie a susținut vineri că el nu vrea nimic pentru sine, dar îi cere poporul, iar criticile Patriarhului Daniel le-a respins aspru, spunând că pe el doar Dumnezeu îl poate sancționa, relatează Digi 24.

Conducerea BOR este tot mai numulțumită de comportamentul iresponsabil al arhiepiscopului Teodosie, care în ultimul an a susținut teze conspiraționiste, a încălcat legi, a îndemnat oamenii să nesocotească precauțiile pentru prevenirea îmbolnăvirii și chiar a repetat slujba de Paște din 2020, ca să aibă enoriași la Înviere.

În februarie, ÎPS Teodosie a trimis la Patriarhie cerere pentru ridicarea Arhiepiscopiei sale la rang de Mitropolie – și, implicit, înaintarea sa în ierarhie ca mitropolit. În aprilie, Patriarhul Daniel l-a refuzat, explicându-i într-o scrisoare că e vinovat nu doar de prejudicii aduse imaginii Bisericii, dar și de nenumărate nereguli interne, între care acoperirea unor plagiate și favoritisme la angajări.

- Advertisement -

După ce, joi, s-a aflat despre refuzul Patriarhului de a-l face mitropolit, ÎPS Teodosie a venit cu o declarație de presă. I-a transmis capului BOR: „Eu nu mă dezic de ce am făcut, am avut o atitudine creștină, de apărare a dreptei credințe. A apăra dreapta credință e un lucru pozitiv și, iată, credincioșii m-au urmat. Eu am vorbit în numele lui Dumnezeu, nu am vorbit de capul meu“.

Întrebat dacă se teme că va fi pedepsit de BOR pentru comportamentul său, Teodosie a ripostat: „Nu vorbim de sancțiuni, vorbesc de ce e pozitiv. Doar Dumnezeu poate să-mi dea sancțiuni, numai de sancțiunea lui Dumnezeu mă tem“.

Arhiepiscopul Tomisului susține că a cerut înaintarea la rang de mitropolit nu din dorință de mărire, ci pentru că i-au cerut enoriașii acest lucru și că are scrisori inclusiv din străinătate în care românii spun că vor să-l vadă mitropolit: „Aveam cu mine mii de oameni, nu pentru mine, nu pentru a deveni vedetă. Eu am vrut să fiu în rugăciune și voi fi și după pandemie. Am decis să slujesc Sfânta Liturghie în fiecare zi, ce e rău în asta?“.

- Advertisement -

Prelatul nu renunță, în ciuda refuzului primit, și îi răspunde Preafericitului Daniel: „Dacă Dumnezeu va voi, va fi mitropolie!“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Și soțul Vioricăi Dăncilă a prins o sinecură la stat! Familie de consilieri: el la Transgaz, ea la BNR, fiul la Curtea de Conturi

Tehnici mafiote: Dragnea a lăsat un plic cu 40.000 de euro pe bancheta din spate a mașinii, pentru aranjorul întâlnirii cu Trump

* Rechizitoriul DNA: Meleșcanu a fost complicele lui Dragnea în numirea ilegală a unui consul pentru 45.000 de euro

Premieră istorică: România a depășit Rusia la Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor

* Clotilde Armand îl apără pe Tolontan: „Un primar încearcă să-l intimideze pe unul din cei mai buni jurnaliști”

Decizie istorică a CJUE: Curtea Constituțională nu mai e stat în stat! Un judecător poate anula deciziile CCR și chiar legi votate de Parlament. Bonus: desființarea Secției Speciale e perfect justificată!

VIDEO. „Femeia cu bolovanul” revine, după exact două luni, și sparge geamurile de la studioul Mirelei Vaida! Miroase tot mai mult a regie

VIDEO. Oana Lovin, ridiculizată de câțiva copii cu mască. Anarhista i-a jignit pe trecători: „Cretinule! Papagalule! Oaie bleagă!”

Vanghelie, 11 ani și 8 luni de închisoare! Trebuie să returneze 15 milioane de euro, „rodul” luării de mită și al abuzului în serviciu

Țeapă colosală luată de Olăroiu în China comunistă! „Am trăit o mare minciună”. I-au furat 10 milioane de dolari, deși i-a făcut campioni

3 COMENTARII

  1. Dupa atitudinea pe care o are, cand tavaleste pe toata lumea care nu e de acord cu el si ideile sale radicale, sper sa nu primeasca nici mitropolie si nici mitropolit sa nu ajunga hiena asta in sutana!!!! Daca asa crede ca ajunge sfant inseamna ca are alt fel de dictionar in ce priveste sfintii!!!!

  2. Noi, constănțenii (în proporție de 90%!), pur și simplu… NU-L MAI PUTEM SUPORTA PE DERBEDEUL ĂSTA!!!

    Patriarhul și Sinodul B.O.R. TREBUIE să-și ia inima-n dinți și să realizeze, totuși, această PREMIERĂ: PRIMUL „ÎNALT-IERARH” (episcop, arhiepiscop, mitropolit sau patriarh) al B.O.R…. DEMIS!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Patriarhul Daniel a spus-o demult: NU vrea să intre în istoria B.O.R. cu această PREMIERĂ, altfel îl zbura demuuuuult peee… IDIOTUL-și-BANDITUL ăsta de-aici, de la Constanța!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -