vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăEconomiePSD, un nou atac la BNR. Răspuns dur al Băncii Naţionale: Isărescu...

PSD, un nou atac la BNR. Răspuns dur al Băncii Naţionale: Isărescu nu merge să dea socoteală în parlament unui senator acuzat de abuz în serviciu

-

PSD a publicat pe Facebook o nouă postare în care încearcă să mute răspunderea pentru prăbuşirea leului în curtea Băncii Naţionale a României (BNR). Iată atacul PSD la BNR:
DACĂ NU EXISTĂ CAUZE NATURALE, ATUNCI CREȘTEREA EURO NU POATE FI DECÂT ARTIFICIALĂ. Dacă investițiile străine au crescut și au adus mai mulți euro în țară, dacă s-au absorbit mai multe fonduri europene care au adus mai mulți euro în România, dacă au plecat mai puțini români din țară și au scos mai puțini euro, dacă importurile nu au crescut și nu a fost nevoie de mai multă valută…dacă în jurul României euro scade…atunci creșterea euro este artificială! Ce face BNR care are obligația să supravegheze sistemul bancar și să asigure stabilitatea cursului de schimb?
Nu este prima oară când oamenii lui Liviu Dragnea încearcă să abată atenţia de la dezastrul din economie provocat de „ordonanţa lăcomiei” şi de lipsa banilor pentru plata pensiilor şi a salariilor din sectorul de stat. Faptul că nici azi nu există un buget pentru 2019 e semnul crizei de bani. Instabilitatea provocată de guvernul PSD-ALDE ţine investitorii departe de România, care se reflectă negativ în presiune pe cursul de schimb.
Senatorul ALDE Daniel Zamfir a anunţat că majoritatea parlamentară actuală îl va chema la ordine pe guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
Însă azi, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale, Dan Suciu, a anunţat că Isărescu nu va accepta să dea socoteală unui personaj acuzat de abuz în serviciu.
„Încă nu este o decizie. Dar invitaţia care a venit la BNR este semnată de dl Zamfir în calitate de preşedinte al Comsiei Economice, iar din partea Comisie Finanţe Bănci este aceeaşi semnătură, a dlui Zamfir, care nu reprezintă Comisia care ocupă direct de BNR. Aşa că pană să meargă BNR la vreo Comisie în care să vorbească de aşa-zise abuzuri, ar trebui că răspundă dânsul la acuzaţia de abuz în serviciu pe care a ridicat-o un senator membru al Comisiei de Finanţe Bănci, pentru că nu a respectat procedura de convocare. În plus, în spaţiul public dl Zamfir acuză BNR de o aşa zisă manipulare a ROBOR, un non subiect, o temă falsă la care BNR a dat toate detaliile. Înainte de orice, trebuie clarificate toate aceste chestiuni din partea expeditorului invitaţiei, şi să nu se creeze aşteptări nerealiste. BNR este deschisă la un dialog clar şi onest, dar în acest context riscă să creeze mai multă confuzie”, a spus Dan Suciu.

CITIŢI ŞI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -