Atribuirea mandatelor de parlamentar și distribuirea resturilor au oferit o mare surpriză în județul Tulcea: deși aflat pe locul 1 al listei PSD la Senat, iar partidul său s-a clasat pe primul loc, Eugen Orlando Teodorovici a ratat reînnoirea mandatului de senator!
Conform datelor preliminare, rezultatele din Tulcea, la Senat, au fost următoarele:
- PSD …………. 31,44 % ….. 31.577 voturi
- PNL ………….. 27,77 ……… 28.502
- AUR …………. 13,73 ……… 13.029
- USR-PLUS …. 11,34 ……… 11.565
Datele centralizate arată că judeţul Tulcea va fi reprezentat astfel:
- În Senat: Valentin Cioromelea (AUR) și Costel Vicol (USR-PLUS).
- În Camera Deputaților: Mirela Furtună (PSD), George Șișcu (PNL), Michael Gudu (PNL), Eugen Terente (USR-PLUS).
Președintele PNL Tulcea, Ștefan Ilie, spune că, din primele date, PNL Tulcea va trimite în Parlament doi deputați: George Șișcu și Michael Gudu.
PSD Tulcea va avea un singur deputat: Mirela Furtună. Eugen Orlando Teodorovici, primul pe lista de la Senat, ratează intrarea în Parlament.
USR-PLUS va avea doi parlamentari: Costel Vicol (senator) și Eugen Terente (deputat).
Și AUR va avea un senator, pe Valentin Cioromelea.
Orlando Teodorovici afirmase în campanie că, a doua zi după ce câştigă alegerile, va propune suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. O va mai putea face doar pe Facebook sau pe la vreo cârciumă din Dorobanți.