duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăPoliticăCTP despre lista de consilieri PSD la Capitală: "echipă de Balul Vampirilor",...

CTP despre lista de consilieri PSD la Capitală: „echipă de Balul Vampirilor”, în orașul „Tâmpitopole”. Tăriceanu „e PSD-ist”

-

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit miercuri dimineață, la Digi 24, despre bătălia pentru Primăria Capitalei. În opinia sa, există trei candidați cu șanse: Nicușor Dan, Gabriela Firea și Traian Băsescu. Despre echipa propusă de PSD la Consiliul General (Petre Roman, Mitică Dragomir, Puiu Iordănescu, Cornel Dinu, Daniel Pancu etc.), CTP a spus că e demnă de „Balul Vampirilor”.

Gazetarul consideră că, în timp ce Traian Băsescu va lua voturi de la Nicușor Dan, C. A. C. P. Tăriceanu va trage voturi din bazinul Gabrielei Firea, însă într-o proporție mult mai mică.

Cristian Tudor Popescu a vorbit și despre lista candidaților PSD la Consiliul General, în special despre fostul premier Petre Roman, care este primul pe listă, dar independent, motivând că „de confesiune, rămân liberal”.

CTP despre principalele candidaturi

PSD – „echipă de Balul Vampirilor”, în orașul „Tâmpitopole”

  • „Doamna Firea folosește o metodă care se poate dovedi eficientă: dânsa vrea să obțină votul imbecililor din orașul București. Există și astfel de persoane în capitala României. Caragiale are o povestire science fiction, o să râdeți: Bucureștiul în anul 3000 și ceva, în care îl numește Tâmpitopole. E vorba despre reprezentanții acestui București pe care îi vizează doamna Firea cu echipa asta de Balul Vampirilor. Oameni expirați în domeniilor lor de activitate, fie politic, fie sportiv, unii dintre ei cu crunte probleme penale, ajunși la o vârstă de… dacă însumăm vârstele lui Petre Roman, Anghel Iordănescu, Mitică Dragomir și Cornel Dinu, obținem 290 de ani. Aceste talente, aceste speranțe sunt aruncate în luptă, sunt aduse de dârlogi în arenă de către doamna Firea.”
  • „Eu mă întreb așa, ca om, mi se face pielea de găină. Mai rău decât pericolul e ridicolul. Cum poți să nu ai organul ăsta pentru ridicol? Acești oameni, Petre Roman, Anghel Iordănescu… la Mitică Dragomir nu se pune problema… cum poți să te expui ridicolului, penibilului în felul acesta?”
  • „Pentru că în România există și imbecili, o repet. Ca să îl votezi pe Mitică Dragomir sau pe Anghel Iordănescu la Primăria Capitalei înseamnă că ai un discernământ foarte limitat.”

„Băsescu se plictisește”

  • „Domnul Băsescu a făcut ieri o afirmație. Întrebat fiind de ce mai candidează, totuși, la încă o funcție, a răspuns: «Voiați să candideze un șchiop la Primăria Capitalei?». Bineînțeles că i s-ar putea răspunde în acești termeni: «Dar un chior poate să candideze la Primăria Capitalei?». În ambele situații, comițându-se un act de desconsiderare, de bătaie de joc la adresa unor oameni cu infirmități. Ce-ar avea un om care ar avea probleme cu un picior să candideze la Primăria Capitalei?”
  • „De ce candidează domnul Băsescu? Rămâne această întrebare. În primul rând, din plictiseală. Pentru că dânsul, în afară de ceea ce înțelege prin politică, politichie, altceva nu știe și nu vrea să facă. Se plictisește, ce vreți să facă, să aibă grijă de nepoți? Din nou, texte, panglici, că vrea să aibă grijă de nepoți. Spunea domnul Băsescu atunci, după al doilea mandat de președinte, întrebat fiind dacă va mai candida la vreo funcție în partid, a spus: «Dar cum vă imaginați, dragilor, după ce am fost președinte de două ori, să mai fiu secretar de partid?». Eh, uite că domnul Băsescu s-a făcut europarlamentar și acum vrea să fugă în funcția de primar general, așa cum a fugit din funcția de primar general în funcția de președinte al României în anul 2004.”
  • „Bineînțeles că o să ia sub 10% și știe foarte bine lucrul acesta. Important e ce se va întâmpla în contextul alegerilor prin intrarea domnului Băsescu. A declarat că el luptă cu Gabriela Firea, nu cu Nicușor Dan; or, nu poate să facă acest lucru. Oricât ar critica-o pe Gabriela Firea, domnul Băsescu nu va obține voturi de la PSD. N-are cum să ia voturi din bazinul doamnei Firea. Având acest discurs, ar putea obține voturi din bazinul de dreapta, poate cel mult să ia voturi domnului Nicușor Dan.”

„Tăriceanu este PSD-ist. Un nesimțit!”

  • „E un mecanism similar în cazul domnului Tăriceanu. El este PSD-ist. Tot comportamentul lui din ultimii ani a fost acela al unui PSD-ist și așa este perceput de către alegători. N-ar cum să ia voturi din partea dreaptă. Cine dintre votanții PNL și USR să treacă la Tăriceanu? El va lua voturi de la doamna Firea – nu Traian Băsescu -, însă într-o cantitate nesemnificativă. Nu va conta.”
  • „Aici e și o contradicție logică, dar așa ceva la domnul Tăriceanu este parfum de tei. Dânsul este în primul rând un nesimțit… Dânsul spunea că nu mai candidează în alegerile prezidențiale de anul trecut, după ce n-a mai fost ajutat de PSD, pentru că nu are șanse de unul singur cu ALDE. Acum, uite că nu mai funcționează raționamentul, candidează. De ce? Ca să se mai facă vorbire despre dânsul, în speranța că va mai aduce ceva voturi pentru partidul său de apartament.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Firea mută circul la Primăria Capitalei. Lista de consilieri a PSD: Petre Roman, Mitică Dragomir, Puiu Iordănescu, Cornel Dinu, Daniel Pancu, Elisabeta Lipă, Monica Davidescu, Sorin Ilieșiu…

1 COMENTARIU

  1. Jos palaria in fatza talentului lui C T Popescu de a intelege corct oamenii si fenomenele si de a le da eticheta exacta.
    Are perfecta dreptate. Lista lui Firea iti da fiori. Femeia asta e in stare sa faca orice, ca sa mai pacaleasca si sa sa se mai mentina la putere. Nu din orgoliu sau din motive nobile, fiindca e clar ca nu le are. Cred ca e extrem de interesata de profitul financiar.
    Daca dorea respect, daca dorea binele public, ar fi gasit in toata capitala niste specialisti in domeniile potrivite, persoane energice si corecte, nu alegea aceste vedete rasuflate, majoritatea lor fiind compromisi, incorecti dovediti.
    Pe Basescu si Tariceanu, ii diagnosticheaza si eticheteaza la fel de exact.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -