vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsPrimul oficial român care leagă campaniile antivaccin de Rusia. Orban: există “un...

Primul oficial român care leagă campaniile antivaccin de Rusia. Orban: există “un mecanism de dezinformare care își are izvorul în afara Europei, mai spre Est”

-

Premierul Ludovic Orban este cel mai înalt oficial român de până acum care ia atitudine public vizavi de implicarea Rusiei în mișcările subversive de tipul celei antivacciniste în România.

Marți, în cadrul unei dezbateri organizate de site-ul CursdeGuvernare.ro, Orban a afirmat că este un susținător al vaccinurilor, iar România are nevoie de „campanii inteligente prin care să contracarăm toate aberațiile pe care le auzim, pe care nu știu cine le finanțează”.

Premierul Ludovic Orban vorbește despre “un mecanism de dezinformare” susținut “dinspre Est” și pe care România trebuie să-l înfrunte

Premierul Ludovic Orban a menționat, referindu-se la susținerea ocultă pe care o au mișcările antivacciniste, că este vorba de „un mecanism de dezinformare care în mare parte cred că își are izvorul în afara Europei, undeva mai spre Est”.

În România, de câțiva ani, cercuri obscure și indivizi dubioși fac eforturi susținute pentru a convinge populația că există niște comploturi mondiale – întotdeauna legate de SUA și Uniunea Europeană – cu scopuri care mai de care mai malefice.

- Advertisement -

Teoria conspirației privind o legătură între tehnologia 5G și vaccinare este una de actualitate, uimitoare prin aberațiile pe care le susține și, în același timp, pentru priza masivă la o parte a populației. Conform acestei narațiuni, oamenii vor fi vaccinați obligatoriu, cu forța, pentru a li se introduce în corp niște cipuri cu ajutorul cărora să fie teleghidați, precum mașinuțele, prin intermediul antenelor 5G.

Epidemia de coronavirus a umflat pânzele conspiraționiștilor. S-au dezvoltat noi povestioare: virusul nu există, toată pandemia e falsă pentru ca oamenii să fie speriați, ținuți în casă cât timp sunt montate antenele 5G, apoi fie vor fi vaccinați și teleghidați (revenirea la povestea de bază), fie vor fi vaccinați pentru a fi sterilizați. Sau vor fi vaccinați pentru a fi uciși, pentru că “cineva” vrea să reducă populația lumii. Fiecare versiune a prins la câte un segment de public.

Virusul SARS-CoV-2 a generat și un alt fir conspirațional: de fapt, ar fi un agent patogen fabricat în laborator de cineva ca să reducă populația lumii.

- Advertisement -

În orice caz, toate versiunile converg în mesajul final: SUA și Uniunea Europeană vor răul omenirii, România trebuie să se opună vaccinării, să iasă din NATO și UE, populația nu trebuie să aibă încredere în autorități, Guvernul și medicii complotează pentru a minți și asasina oamenii.

În urmă cu o lună, o instituție de cercetare care lucrează sub patronajul Secretariatului General al Guvernului a tras concluzia că Rusia a declanșat, odată cu epidemia de coronavirus, un puternic atac subversiv în România. S-au folosit toate narațiunile conspirative pentru a încerca să stârnească o revoltă de masă împotriva autorităților.

PSD, Ponta și unii prelați ortodocși și-au dat mâna cu Rusia în campania subversivă

La mișcare au luat parte atât persoane cunoscute ca fiind apropiate de Rusia, cât și membri ai PSD. Social-democrații și fostul lor lider, Victor Ponta (actualul președinte al Partidului Pro România), au avut nenumărate gesturi de frondă prin care au sfidat reglementările în vigoare. Au refuzat să poate mască în public și au făcut chiar referiri la “abuzuri”, într-o linie a discursului convergentă cu cea a campaniei purtate de Moscova în România.

La acest atac s-au alăturat elemente ale Bisericii Ortodoxe Române – în special arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie. O atitudine similară, cu susținerea oficială a tezelor conspiraționiste, a avut și Biserica Ortodoxă Moldovenească, aflată sub controlul total oficial al Rusiei.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Ce a simțit dr. Virgil Păunescu când a testat pe el însuși vaccinul anti-Covid la care lucrează: „Dureri musculare, dureri osoase, un disconfort…”

De ce a trecut România mai bine peste epidemie decât state mai dezvoltate? Medicul Virgil Musta: “Am limitat impactul datorită măsurilor corecte, deși dure, luate la timp”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -