vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăOpiniiCiocăzanuZău, PSD, chiar n-ai pic de ruşine?

Zău, PSD, chiar n-ai pic de ruşine?

-

Două luni. Nu doi ani. Nici 30. Doar două luni şi niscaiva zile. Şi ce vedem? Un nou Guvern, bun sau rău, nu contează, dar e nou. Şi o nouă Opoziţie, bună sau rea, nu contează nici asta.

Guvernul a început să facă şi el exact ce face un nou Guvern: să ia la mână ministerele, banii statului, oamenii. Să facă, vorba şablonului economic, un „audit”. După care să schimbe aşa cum crede el că e mai bine pentru toată lumea, că doar nu e nimeni nebun să-şi facă rău cu mâna lui.

Şi slavă Domnului, sunt atâtea lucruri de schimbat după PSD! Nu sunt? Păi atunci de ce a votat atâta lume împotriva PSD? Am văzut şi la prezidenţiale, şi la europarlamentarele din 2019 că PSD s-a prăbuşit. Ultimul sondaj IMAS din decembrie îl cotează cu numai 18%. Dezastru total!

- Advertisement -

Dacă atâţia români au votat anti-PSD, e clar că a făcut mult rău. Şi cel mai mare rău, de care s-au „prins” şi mulţi dintre votanţii lor (dovadă prăbuşirea de la 45% în 2016 la 18% în 2019) este că au folosit puterea pentru a lua bani din buzunarele  oamenilor de rând: pensionari, profesori, medici, funcţionari, privaţi etc.

Cum a luat PSD banii românilor? Dându-le bani în plus! Da, da! Au mărit nesăbuit veniturile unor categorii sociale, cu scopul de a le cumpăra tăcerea în tentativa lui Dragnea şi Tăriceanu de a scoate ţara din UE de facto, prin distrugerea justiţie cu acţiuni gen „SS&Gestapo”, recursul compensatoriu, intimidarea magistraţilor etc.

Deci, da, banii daţi în plus i-au jefuit pe români „cu mantă”. Adică, au mărit sumele din fluturaşi, cu bani din credite externe, dar după câteva  luni preţurile au sărit în aer. Ceva inevitabil; când bagi bani din împrumuturi în consum, nu în investiţii, ei umflă inflaţia – e cea mai simplă lecţie de economie.

- Advertisement -

PSD a făcut asta masiv, aplicând modelul Tăriceanu din 2008, care a mărit pensiile în plină criză planetară cu scopul de a îngropa „duşmanul” – regimul Boc-Băsescu, obligat să taie pentru a salva ţara de la faliment. Asta a făcut intenţionat Tăriceanu, cu Vosganian ministru de Finanţe complice pe-atunci la acest atac la siguranţa statului.

Din 2016 şi până în 2019, când PSD a pierdut guvernarea, PSD a îngropat practic România în datorii, mărind tot ce-a putut, pentru a-i obliga pe succesorii săi la putere să ia măsuri dure ca să evite crahul financiar.

Au mărit salarii fără limită, la primării de exemplu, au pus chiar în practică „nucleara” – o lege care să majoreze cu 40% pensiile!!! Cum să măreşti când nu ai de unde??? Când ţara pierde bani, adică e pe deficit, ca să vorbim în termenii finanţelor? Numai dacă eşti total iresponsabil, dacă nu-ţi pasă de viitorul oamenilor din jurul tău.

Deficitul a sărit deja în aer. E undeva în jur de 4%, mult peste limita de 3% permisă în UE. Deci, România e obligată să taie. PSD ştie asta, că doar de asta a şi mărit datoriile ţării pompând banii în consum. Şi ce face acum PSD, la doua două luni după ce-a plecat de la Guvern? 

Continuă la fel de iresponsabil, indiferent că-i Ciolacu, Tudose, Dăncilă&co. Toţi o apă şi-un pământ. Atacă Guvernul Orban că taie, deşi chiar n-a tăiat nimic, dar va fi obligat s-o facă, şi el, şi oricine altcineva. Propune dublarea alocaţiilor pentru copii la scurt timp după ce au fost dublate. Cere Guvernului să dea mărirea de 40% la pensii, ceva imposibil de respectat, căci de aia au pus la cale Dragnea, Olguţa, Teodorovice&co. atacul la finanţele publice şi la pensiile celor aflaţi azi în câmpul muncii.

Practic, PSD-iştii alimentează furia populaţiei pentru ceea ce exact ei înşişi au făcut rău în economie. Minte în continuare cu neruşinare. Încurajează dezmăţul financiar într-o ţară care a ajuns să-şi facă un obicei sinucigaş din a se împrumuta pentru a arunca banii pe apa sâmbetei

Mare dreptate are Liviu Negoiţă, primarul de la sectorul 3, chiar dacă nu e nici el fată mare în politică.

Dar ce spune pe gură e absolut adevărat: nu poţi avea încredere în acest PSD până nu cade în genunchi în faţa naţiei şi cere scuze pentru dezastrul creat în ultima vreme. De fapt, din 1989 încoace, de când Iliescu a ordonat asasinatul din ziua de Crăciun.

Asta-i marea nenorocire a României, acest partid care omoară, minte, manipulează şi fură continuu de la săraci pentru a-i îmbogăţii pe baronii săi. Nu poţi avea încredere într-un asemenea colţ de iad, dacă el nu-şi face mea culpa pentru satanismul vechi şi nou, dacă nu schimbă radical discursul şi oamenii, dacă nu renunţă la baronii de orice fel.

Nu e vorba doar de Oprişan sau de Firea, de Buzatu ori de Bădălău. Ci şi de cangrena veche din interiorul statului, pe care acest partid a creat-o şi a protejat-o. Bunăoară, sistemul sanitar. Cât Dumnezeului mai ţinem în braţe reţele de tip Beuran? Cât mai tolerăm clici formate, ce-i drept, din profesionişti, dar care se comportă ca sultani ai instituţiilor plătite din taxele oamenilor nu ca să fie la cheremul lor, ci în slujba cetăţeanului? Nu mai merge aşa! Nu trebuie să exterminăm pe nimeni, dar nici nu putem continua la nesfârşit cu acest cancer organizaţional. Dar ce face, în schimb, PSD? Spune că a pornit prigoana împotriva profesioniştilor! Chiar aşa?

Ce tupeu: să acuzi Guvernul Orban că nu dă, că taie, că face şi drege, când tu însuţi l-ai lăsat în sapă de lemn, când ai îngropat ţara în datorii, când alungi milioane de români din ţară şi când pariezi în continuare doar pe prostie, pe minciună, pe hoţie! Unde ajungem tot alimentând această spirală a răului? Cât mai poate duce o societate şi-aşa stoarsă de resurse, de răbdare, de energia schimbării?

Pe unde scoatem vopseaua în câţiva ani când „decreţeii” vor ieşi la pensie, când vor exista în total vreo 7 milioane de pensionari şi angajaţi la stat, dar numai 4 milioane de angajaţi la privat? Cu ce vom plăti acea factură imensă? N-o să avem cu ce, dacă nu tăiem în carne vie de pe acum, dacă nu facem ordine, dacă nu punem cărţile pe masă şi nu facem scut toţi împotriva răului trecut. E clar că nu avem cum!

Nu putem face minuni peste noapte, însă putem începe cu un lucru simplu: să aducem adevărul la suprafaţă.

Putem să fim sinceri cu ce avem pe masă acum, ca ţară? Cu ce ne aşteaptă pe viitor? Chiar nu putem să recunoaştem că am greşit, unii mai mult, alţii mai puţin, ca să admitem că aşa nu se mai poate?

Cum să faci la fel, în continuare? Cum să pariezi tot pe minciună, pe abureală, pe fentă?  Zău, PSD, chiar nu poţi să-ţi dai arama pe faţă? Să pui punct şi s-o iei cinstit de la capăt?

Chiar nu te poţi opri din a pârjoli totul în jurul tău? Chiar nu ţi-e ruşine, PSD? 

7 COMENTARII

  1. Nu, acest partid criminal, corupt si descreierat nu poate fi, nu stie sa fie altfel decat criminal, corupt si descreierat! Aceasta este formula prin care supravietuieste de 30 de ani, asta i-a asigurat supravietuirea si imbogatirea, oricine a intrat in acest mizerabil partid in acesti 30 de ani, a intrat ca sa fure si sa duca mai departe lantul coruptiei si hotiei, si sa acopere crima initiala : mortii Revolutiei si mineriadele! Cel putin jumatate din el este penal direct, si de-asta a si desfasurat monstruoasa lupta anti-DNA si anti-justitie, nu i-a reusit total, insa nu pentru ca n-ar fi incercat totul, ci pentru ca romanii au iesit masiv in strada 2 ani la rand, culminand cu masacrul din 10 august 2018. Pe langa acest monstruos psd, trebuie sa plateasca si cei care l-au ajutat : alde, udmr, ccr, si alte javre de soiul tudorel toader, savonea etc.

  2. Conform legislaţiei în vigoare din România organizaţia infracţională teroristă PSD trebuie desfiinţată prin sentinţă judecătorească pentru infracţiunea de atentat la economia naţională şi implementarea corupţiei la nivel statal prin politicile antinaţionale aplicate de PSD României provocând daune materiale imense de peste 100 miliarde de euro. Plângerea penală împotriva organizaţiei infracţionale teroriste o poate face chiar Guvernul PNL aducând ca dovadă toate auditurile ministerelor la preluarea guvernării dar mai ales auditul dela Minsterul Finanţelor condus de escrocul discotecar Teodorovici Orlando incompetentul de serviciu al infractorilor PSD-işti precum şi recuperarea prejudiciului de la toţi membri organizaţiei infracţionale teroriste PSD. Numai aşa va fi rezolvată problema politichiei româneşti pentru o schimbare totală a optici politicilor privind dezvoltarea socio-economică sănătoasă a României.

  3. Ce mari realizări au primarii care au salarii comparabile cu ale medicilor? Niște neisprăviți acești demnitari din fostul guvern PSD care NU au avut o limita când au majorat excesiv salariile fără niciun fel de fundament economic!!!! Sa le fie Rușine! Au dat peste cap DEFICITUL BUGETAR IAR ACUM GUVERNUL PNL TRDBUIE SA LE REDUCĂ PE BUNA DREPTATE SALARIILE!!! La o simpla privire , România cu 3000 de primarii( 60.000 persoane ca medie + 280 orașe ( cu 28/30.000 salariați + 40 orașe f.mari ( cu 40/50.000 ) = 150/180.000 persoane înseamnă la o medie de 4/5000 lei = circa 10/15 mld.lei/an la o reducere de bugetari de 20% înseamnă Circa câteva miliarde de lei!!!!Si asta numai din primarii!!!!
    Majorările nejustificate de salarii SU dus la dezechilibre bugetare mari!!!
    Trebuie sa privim adevarul in față!!!!
    Sa nu ne mai mințim !!!!

  4. Domnule, ce compunere frumoasa! Cel mai mult mi-a placut partea cu „tentativa lui Dragnea şi Tăriceanu de a scoate ţara din UE de facto, prin distrugerea justiţie cu acţiuni gen „SS&Gestapo”, recursul compensatoriu, intimidarea magistraţilor etc.”. Aici autorul a ramas fara alte argumente si a pus „etc.”…:)). E drept ca m-a luat somnul dupa prostia asta si nu am mai citit restu’. Sigur nu am pierdut nimik!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -