Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni seară, la Timişoara, că este copleşit de „un adânc sentiment de ruşine” pentru faptul că la 30 de ani de la Revoluţie, „cu câteva excepţii, călăii acelor zile se plimbă liberi”, iar cea mai mare „dezonoare” pentru istorie este că nu s-a aflat încă adevărul despre crimele comise atunci.
În alocuţiunea susţinută la Opera Naţională Română din Timişoara, Klaus Iohannis a spus că îşi pleacă capul „cu deosebit respect” pentru urmaşii celor dispăruţi la Revoluţie, pentru eroi şi martiri.
„Dar în acelaşi timp un adânc sentiment de ruşine profundă mă copleşeşte. La 30 de ani de la Revoluţie, cu câteva excepţii, călăii acelor zile se plimbă încă liberi. Cea mai mare dezonoare pentru istoria României post-comuniste este că nu am aflat încă adevărul despre crimele odioase săvârşite, în care au fost implicate forţele de represiune ale regimului în frunte cu Securitatea lui Ceauşescu. Aceste orori nu trebuie să rămână nepedepsite”, a spus preşedintele, citat de Agerpres.
El a adăugat că „această datorie neîmplinită a Justiţiei din România trebuie reparată pentru victime şi pentru a restaura demnitatea unei naţiuni care în sfârşit şi-ar recupera integral momentul fondator al democraţiei sale”.
Ion Iliescu, cel care a luat puterea în 1989, la scut timp după fuga cuplului Ceaușescu din sediul Comitetului Central, a scris un text lung despre evenimentele din acel an în care-și justifică acțiunile, dar nu explică în ce mod a ajuns la putere în ziua de 22 decembrie 1989.
„România s-a schimbat mult în ultimii treizeci de ani. Și, cu toate greșelile, și eșecurile, schimbarea a fost una în bine. Binele nu este nici atât de mare, precum ni-l dorim, dar nici atât de mic pe cât ne place să spunem. Binele este operă colectivă, așa cum Revoluția și schimbările care au însoțit-o au fost operă colectivă. Este momentul să încetăm să căutăm vinovați în orice situație în care este nevoie de soluții. Să ne asumăm responsabilități, ca niște cetățeni conștienți de drepturile, libertățile și obligațiile noastre”, a scris Ion Iliescu pe blogul său.
Ion Iliescu a fost pus sub acuzare, fiind judecat pentru crime împotriva umanității pentru represiunea armată de după prăbușirea regimului Ceaușescu când au fost uciși în jur de 1.000 de persoane.
Se încadrează foarte bine în sintagma folosită de Klaus Iohannis în discursul său: „călăii se plimbă liberi” și la 30 de ani de la acele tragice evenimente.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* O nouă șobolăneală de-a lui Meleșcanu: lansarea Bancii Chinei în România
* Firea, vânătă de frig în primărie! Caloriferul electric, ultima ei salvare
* Domnul Goe din Focșani, deranjat că-i controlat la bani. Oprișan atacă PNL că verfică PNDL
* Un păduche ce se hrănește cu sângele revoluției. Gelu Voican Voiculescu, 200.000 de euro datorii la stat
* Gelu Voican Voiculescu, groparul Ceaușeștilor, zice că dă pomelnice cu „Elena și Nicolae, morți fără lumânare”!
* Arestări spectaculoase pentru trafic de droguri de mare risc: fostul șef al „Doi și-un sfert” și frumoasa șpăgară din dosarul Microsoft
* PSD, alba-neagra cu Gușă. Firea i-a dat binecuvântarea să revină în partid. Până când?
* Cumpănașu, turbat: „Mă, fir-ați ai dracu’ de nemernici! De procurori nenorociți!” / „Handicapatule care ești!”
Cel mai mare călău este ion iliescu