Partidul Naţional Liberal a organizat sâmbătă, la Iași, Adunarea Regională a organizațiilor PNL Nord-Est.
La întâlnirea electorală de la Centrul de Evenimente „Agora” au fost prezenți președintele Klaus Iohannis (candidatul PNL pentru un nou mandat la Cotroceni), vicepremierul moldovean Andrei Năstase (ministru de Interne la Chișinău), precum și toată conducerea PNL – Ludovic Orban, Raluca Turcan, Rareș Bogdan, Robert Sighiartău etc.
În aplauzele a circa 1.600 de membri și simpatizanți ai PNL, parlamentari, aleși locali din regiune, președintele Klaus Iohannis a lansat acuzații dure către guvernarea PSD, care a ținut Moldova în subdezvoltare.
https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/1021359164870191/
Discursul lui Klaus Iohannis la Iași
„Bună ziua tuturor! Bună ziua, dragii mei moldoveni liberali!
Așa da!
A spus cineva adineauri că am fost – Costel a spus – de opt ori în Iași. Și mai vin, de mai multe ori!
Am fost acum cinci ani prima dată și la prima apariție am spus că eu sunt un moldovean. Dragii mei, astăzi suntem doi moldoveni, Carmen și cu mine.
Dragii mei, încep cu un mesaj pozitiv. Pe urmă o să trec la câteva note triste, unele pesimiste, dar, în final, sper să vă fac să credeți în victoria noastră, împreună!
Astăzi, dragii mei, este Ziua Educației și Ziua Profesorului. Și atunci, dați-mi voie să spun «La mulți ani!» tuturor celor care se implică pentru ca România să devină prin educație o națiune puternică!
Nu poți să fii moldovean fără să te gândești și la Moldova de peste Prut. Mă bucur, domnule Andrei Năstase, că astăzi sunteți alături de noi și socot că, împreună cu dumneavoastră, mulți moldoveni de dincolo de Prut.
Dragii mei, astăzi, la intrare, mulți dintre voi ați ținut să mă salutați. Mulțumesc mult! A fost o primire deosebit de frumoasă.
Printre cei care m-au așteptat la intrare au fost unii cu care ne-am mai întâlnit, oameni curajoși care luptă, ca și mine, ca și dumneavoastră, pentru autostradă, pentru Autostrada Unirii. Este această autostradă probabil cel mai important obiectiv de infrastructură pentru Moldova și să știți de la mine – dacă scăpăm de PSD-iști și ajungem, în final, să avem un guvern liberal, această autostradă se va face! (Aplauze) Mulțumesc! Această autostradă se va face. Avem nevoie, dragii mei, de infrastructură, de infrastructură rutieră, de infrastructură digitală. Astăzi avem, din păcate, încă o dată, un exemplu de ce este absolută nevoie de o infrastructură decentă.
Azi-dimineață, la 6 și ceva, am primit un mesaj cutremurător. Între Urziceni și Slobozia a avut loc un accident rutier groaznic, cu zece morți și aproape zece răniți grav. M-a întristat foarte mult. Ce poți să spui? Condoleanțe, îmi pare foarte rău!
Ce să înțelegem de aici? Să înțelegem că lipsa de infrastructură ucide, precum și corupția ucide? Această nepăsare criminală a PSD-iștilor costă vieți, costă vieți de români.
Deci, dragii mei, avem nevoie de această infrastructură. Ideea cu autostrada nu este doar o ambiție politică, nu este în niciun caz un moft. Acum, în secolul XXI, secolul mobilității, avem nevoie de infrastructură ca de aer, fiindcă altfel, dragii mei, pur și simplu vom rămâne în urmă. Cum în urmă, trebuie să recunoaștem, a rămas România, fiindcă am avut, din nefericire, atâția ani la conducere PSD.
PSD este principalul motiv al rămânerii în urmă a României! Fără PSD, România ar fi fost mult, mult mai departe. Fără PSD, România ar fi fost în rând, cum se spune, cu celelalte națiuni europene. Acest decalaj, dragii mei, trebuie depășit. Acest decalaj trebuie depășit cu un guvern responsabil, cu un guvern liberal!”
(Din sală: „Moldova vă iubește, domnule Președinte!”)
„Și eu vă iubesc pe voi toți!
Mai devreme l-am întrebat pe Costel – «Domnule, am tot auzit de acest mare spital regional de la Iași. E gata?». Nu. Nici nu-i început. O adevărată bătaie de joc la adresa românilor. O adevărată bătaie de joc pe care și-a permis-o PSD. Și își permite și în continuare.
Auziți, zice doamna Dăncilă, zice că nu se poate ține rezidențiatul tinerilor medici – apropo de spital – fiindcă n-avem ministru al Educației. Păi, dragii mei, acum se organizează rezidențiatul, când trebuia să fie? În noiembrie? Te apuci de un examen național extrem de important pentru tinerii medici, te apuci în octombrie? Păi, nu ți-ar fi rușine, PSD?
Acest lucru, dragii mei, după părerea mea, ar fi trebuit să fie gata rezolvat – afișat, comunicat – cel târziu în martie. Cel puțin cu jumătate de an înainte să știe tinerii absolvenți ce au de făcut. Iată de ce este nevoie de România Educată, pentru a pune, odată pentru totdeauna, în ordine educația în România, și asta o spun cu toată răspunderea, astăzi, de Ziua Educației!
Dar, o veste bună pentru tinerii medici: nici nu este nevoie de un ministru al Educației PSD, fiindcă vom avea de săptămâna viitoare un alt guvern. Moțiunea de cenzură, dragii mei, este în procedură și vă spun cu toată seriozitatea – pregătiți-vă pentru guvernare!
Eu îmi doresc foarte mult – și o spun public, pentru ca tot românul să înțeleagă – eu îmi doresc foarte mult ca această moțiune de cenzură să treacă și acest guvern eșuat să pice!
Am spus-o de multe ori, ați spus-o, s-a spus, se știe: dragii mei, am început această perioadă electorală în forță. Europarlamentarele au fost câștigate, surprinzător pentru mulți, așteptat de mine și de unii dintre voi, de Partidul Național Liberal.
Dragii mei, un pic cred că a contat și referendumul pe care l-am convocat. Un referendum care a luat România din poziția asta și a readus-o în poziția verticală. Felicitări până aici!
Până aici este un început foarte bun, dar, dragii mei, un început foarte bun trebuie să continue mai bine. Avem alegeri prezidențiale și am fost întrebat: «Domnule, ce vă trebuie să candidați încă o dată?». Păi, nu vă supărați, e o întrebare legitimă.
Eu vreau să continui fiindcă acum, dragii mei, acum începe greul. Acum începe greul, fiindcă noi trebuie să resetăm, să reconstruim împreună România și sunt dispus să conduc această muncă.
Nu va fi ușor, nu va fi ușor deloc, dar dacă ar fi fost prea ușor, poate nici nu era nevoie de noi. Așa, este greu și românii se așteaptă ca noi să rezolvăm aceste probleme. Și vă spun și de ce este greu. Urmează moțiunea de cenzură – noi, aici, în sală, toți suntem de acord că trebuie să treacă. Și mulți alții sunt alături de noi. După care însă cineva trebuie să-și asume guvernarea României. Și nu va fi un mandat lung. Va fi un guvern care va avea un mandat scurt, cum se spune, aproape un mandat de tranziție. Avem nevoie de un guvern care să se ocupe de organizarea perfectă a alegerilor prezidențiale, care va construi și va promova bugetul național pentru anul viitor – foarte dificil. Deja ministrul de finanțe în funcție a recunoscut că a gafat-o.
Deci, trebuie foarte multe lucruri reparate. Trebuie organizate alegeri locale. Trebuie organizate alegeri parlamentare. Și, dragii mei, ca să ne fie tuturor foarte clar și să vă fie foarte clar: eu aștept implicare maximală, totală, eficientă, de bună-credință din partea Partidului Național Liberal, pentru a trece această perioadă de tranziție!
Iar resetarea, restartarea, refacerea României, modernizarea României, europenizarea României sau, cum spunem în sloganul meu, drumul spre România Normală se face pornind de la votul românilor de la alegerile parlamentare. Să fie clar, atunci, prin votul românilor, va începe normalizarea României, și pentru asta, dragii mei, este nevoie de foarte multă implicare din partea voastră, de foarte multă anduranță și, în final, vă propun ca împreună să câștigăm toate aceste alegeri!
Dar, până la urmă, lumea o să vă întrebe: «Dar ce-i această Românie Normală pentru care faceți voi campanie electorală?». Și mă bazez pe voi că faceți campanie electorală, fiindcă voi ați dovedit că puteți. Ați adunat, cum am auzit la începutul întâlnirii noastre, peste 400.000 de semnături. Felicitări! Este un foarte, foarte bun și foarte promițător început. Sunteți… voi sunteți campionii Moldovei și trebuie să explicați oamenilor, și acum, și în campania pentru locale, și în campania pentru parlamentare, că România Normală este România pe care ne-o dorim cu toții.
Pentru Moldova, România Normală este România în care există o autostradă sau două care leagă Moldova de restul țării. Moldova Normală este o Moldovă în care primește banii ce i se cuvin, pentru că toate comunitățile locale din Moldova au dreptul la dezvoltare. Și când veți ajunge la guvernare vor primi ce li se cuvine.
România Normală este România în care legea e lege pentru toți, în care, cum a spus Rareș, hoții stau la pușcărie, nu în Parlament.
România Normală, pentru moldoveni, este România în care se întorc copiii voștri, frații voștri, pentru că își văd un viitor aici, în România.
România Normală este România în care statul funcționează pentru cetățean, nu ca acum, când se așteaptă ca cetățeanul să funcționeze pentru PSD.
România Normală este România în care în fruntea instituțiilor ajung oameni pe merit, pe competențe, nu pe pile și cunoștințe din Republica PSD.
Dragii mei, credeți că este această Românie Normală, pe care am descris-o, un moft? Eu cred că această Românie trebuie realizată.
Calea noastră spre o națiune mândră, puternică, prosperă, trece prin România Normală! Și vă invit ca împreună să înfăptuim acest vis al fiecărui român, de a trăi într-o țară normală, în siguranță, în prosperitate. Ca să terminăm tranziția de 30 de ani, în care, cu foarte puține excepții, toate sondajele au arătat ceva extrem de trist – românii cred că țara lor se îndreaptă într-o direcție greșită.
Dragii mei, haideți să îndreptăm România în direcția corectă! Haideți să îndreptăm România spre normalitate, fiindcă, dragii mei, normalitatea în România nu este un moft.
În România, fiecare român are dreptul la o Românie Normală! Și împreună o vom realiza!
Dragii mei, la treabă!”
Numaram… (chiar si) SECUNDELE (!) care ne mai despart deee… 10.10.10 (!!!), adica de ziua de joi – 10… „a zecea” (octombrie) – ora… 10 (ca sa vezi potriveala…, poate o fi vreun semn, de… NOTA-MAXIMA – ! –, asadar deee… SUCCES !!!), cand este programata sedinta Plenului Parlamentului Tarii in care se va vota… ALUNGAREA Guvernului-DEZASTRULUI-RUSINII-si-TRADARII-NATIONALE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!