Dincolo de declarațiile politice, întâlnirea lui Klaus Iohannis cu Donald Trump a avut o finalitate concretă, de mare importanță strategică: Declarația comună semnată de cei doi președinți, dublată de memorandumul semnat de ambasadorii George Maior și Hans Klemm.
Declarația comună semnată de președinții Klaus Iohannis și Donald Trump stabilește agenda relațiilor bilaterale pe viitor, proiectând în mod evident interesele strategice ale SUA în relația cu China și Rusia în domeniul cibernetic, respectiv energetic. Iar România face parte din zona de interes a SUA în aceste două domenii, precum și în cel militar, evident.
America încearcă să țină România departe de pericolul de a deveni prizoniera Chinei în zona telecomunicațiilor (pericolul Huawei) și a Rusiei în domeniul energetic (pericolul Gazprom).
Cristian Pantazi a sintetizat, pe G4Media.ro, cele mai importante decizii din documentele semnate la Washington.
Cele 7 angajamente majore româno-americane
1. Evitarea pericolului chinezesc în telecomunicații (Huawei)
„Căutăm să evităm riscurile de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G”, se arată în Declarația comună.
Chiar dacă nu este menționat numele companiei Huawei, supusă unor sancțiuni drastice de Administrația SUA din cauza suspiciunilor de spionaj cibernetic, Declarația comună sugerează că România ia în calcul aplicarea la licitația 5G a unor filtre care să împiedice eventuala participare a Huawei.
De altfel, Iohannis a anunţat că în cadrul vizitei la Washington a fost semnat un memorandum de înţelegere între guvernele României şi SUA referitor la tehnologia 5G. „Memorandumul nu se referă la o anumită companie, ci este un memorandum care clarifică câteva criterii de transparenţă, de compatibilitate cu statul de drept şi aşa mai departe”, a spus Iohannis, potrivit Agerpres.
Memorandumul a fost semnat de ambasadorii Hans Klemm și George Maior. România și SUA se angajează ca la licitațiile privind 5G să aplice câteva filtre drastice. Cele trei condiții pe care furnizorii de servicii 5G trebuie să le îndeplinească sunt:
- „Dacă furnizorul este, în lipsa pârghiilor juridice, sub controlul guvernului unui alt stat;
- Dacă furnizorul are o structură a acționariatului transparentă;
- Dacă furnizorul are o istorie de comportament corporatist etic și este supus unui regim juridic care impune practici corporative transparente”.
Adoptarea memorandumului vine cu scurt timp înainte ca Român ia să lanseze licitația pentru serviciile 5G în telecomunicații. Prin acest document, Huawei este practic eliminată dincompetiția pentru 5G-ul românesc.
2. Eliminarea Chinei de la Cernavodă (energie nucleară)
„Încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile”, se arată în Declarația comună.
Prin acest angajament, Klaus Iohannis încearcă să pună stop înțelegerilor nesăbuite dintre Guvernul Dăncilă și partea chineză în domeniul nuclear. În urmă cu trei luni, companiile Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power au semnat forma finală a acordului pentru societatea care ar urma să construiască, în parteneriat public-privat, reactoarele 3 şi 4 ale centralei nucelare de la Cernavodă, o investiţie de peste 6 miliarde de euro.
Investiția propriu-zisă nu a fost demarată, Guvernul României poartă negocieri cu compania chineză pentru detaliile financiare ale colaborării. Prin documentele agreate la Washington, e posibil ca înțelegerea cu chinezii să cadă, iar dezvoltările nucleare de la Cernavodă să fie făcute cu companii americane. Interesul SUA în zona Dobrogea e sporit de prezența sa militară la Baza de la Mihail Kogălniceanu.
3. Renunțarea la gazele rusești
„Subliniem opoziția noastră față de Nord Stream 2 și alte proiecte care îi fac pe aliații și partenerii noștri dependenți energetic față de Rusia”, se arată în Declarația comună.
Nord Stream 2 este o conductă inițiată de Rusia și Germania, care ar duce gazele naturale ale Gazprom către Europa Occidentală, sporind astfel dependența de Rusia. România s-a opus de la început proiectului, la fel ca alte state din Europa de Est, iar SUA a amenințat chiar cu sancțiuni companiile participante în proiect.
Pentru americani, conducta este atât o amenințare din punct de vedere strategic, cât și economic, dat fiind că America a început să exporte cantități semnificative de gaze lichefiate, Europa fiind o piață de desfacere extrem de importantă.
4. Securitatea militară la Marea Neagră
„Militarii noștri acționează umăr la umăr pentru apărarea libertății și în vederea consolidării posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în Marea Neagră, care este de importanță strategică pentru securitatea transatlantică”, se arată în Declarația comună.
Declararea Mării Negre drept zonă de importanță strategică pentru NATO a fost una dintre marile mize ale României în ultimul deceniu. Declarația comună a celor doi președinți reiterează angajamentul SUA pentru apărarea României în fața posturii agresive a Rusiei.
În plus, Iohannis a anunțat în conferința de presă de după întâlnirea bilaterală că a discutat cu Trump despre creșterea numărului de militari americani prezenți în România. Dacă se va lua o decizie în acest sens, în mod cert ar crește și rolul strategic al Bazei militare americane de la Mihail Kogălniceanu.
5. Lupta anticorupție
„Excelentul nostru parteneriat în domeniul aplicării legii și al luptei împotriva corupției se bazează, în mod ferm, pe un angajament reciproc față de statul de drept și o justiție independentă, care sunt puternic susținute de poporul român. Mai mult, subliniem că buna guvernare constituie baza securității și prosperității noastre comune”, se arată în Declarația comună.
Includerea acestui punct în Declarația comună arată că lobby-ul PSD-ALDE la Washington nu a avut succes. Susținerea SUA ar putea reprezenta un impuls pentru reluarea luptei anticorupție, afectată de atacurile coaliției PSD-ALDE la instituții și legislație.
6. Revizuirea legislației în privința investițiilor
„România și Statele Unite evidențiază cu mândrie creșterea substanțială a schimburilor comerciale dintre cele două țări, precum și interesul nostru comun pentru crearea unui climat investițional care să ofere transparență, predictibilitate și stabilitate”, se arată în Declarația comună.
Acest punct arată iritarea părții americane față de schimbările intempestive de legislație în domeniul fiscal, care au gonit investitori precum ExxonMobil. Comportamentul lui Dragnea, Vâlcov și Teodorovici pe acest plan a fost total inacceptabil, de-a dreptul criminal. Cei trei s-au comportat ca agenți de influență ai Rusiei, dar epoca dezmățului lor pare a fi fost depășită, chiar dacă Teodorovici continuă să dețină un rol important în „noul PSD”.
7. Eliminarea vizei americane pentru români
„Statele Unite își reiterează sprijinul pentru eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul Visa Waiver, în conformitate cu cerințele legislației SUA”, se arată în Declarația comună.
Este o formulare mai degrabă diplomatică, fără asumarea unor termene precise, în condițiile în care procesul nu e controlat de Casa Albă, ci de Congresul american. Având în vedere politica anti-imigrație a președintelui Trump, e de așteptat ca ridicarea vizelor pentru cetățenii români să mai dureze.
DOCUMENT
Declarația comună a președinților Klaus Iohannis și Donald Trump
„Ca Președinți ai României și Statelor Unite ale Americii, acționăm împreună, ca prieteni și aliați, pentru a avansa Parteneriatul nostru Strategic robust și durabil. Prin parteneriatul nostru, care se aprofundează, vom crea noi oportunități pentru creșterea securității, dezvoltării și prosperității, și pentru a răspunde mai bine provocărilor și responsabilităților globale pe care le împărtășim.
Rememorăm Revoluția din Decembrie de acum 30 de ani, când românii curajoși au înlăturat o dictatură brutală și au îndreptat țara pe calea democrației, a statului de drept și a economiei de piață. Anul acesta am marcat, de asemenea, cu mândrie, și aniversarea a 15 ani de la aderarea României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
Împreună, statele noastre au depus eforturi durabile pentru modernizarea forțelor noastre armate și pentru a ne îndeplini angajamentele asumate în cadrul NATO cu privire la partajarea echitabilă a responsabilităților. Militarii noștri acționează umăr la umăr pentru apărarea libertății și în vederea consolidării posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în Marea Neagră, care este de importanță strategică pentru securitatea transatlantică. De asemenea, căutăm să evităm riscurile de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G.
România și Statele Unite recunosc că securitatea energetică este securitate națională. Subliniem opoziția noastră față de Nord Stream 2 și alte proiecte care îi fac pe aliații și partenerii noștri dependenți energetic față de Rusia. Resursele de gaze naturale din România au potențialul de a crește prosperitatea statelor noastre, precum și de a întări securitatea energetică a Europei. România și Statele Unite vor analiza modalități de îmbunătățire a climatului investițional în domeniul energiei în beneficiul ambelor țări. Mai mult, încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile.
Excelentul nostru parteneriat în domeniul aplicării legii și al luptei împotriva corupției se bazează, în mod ferm, pe un angajament reciproc față de statul de drept și o justiție independentă, care sunt puternic susținute de poporul român. Mai mult, subliniem că buna guvernare constituie baza securității și prosperității noastre comune.
România și Statele Unite evidențiază cu mândrie creșterea substanțială a schimburilor comerciale dintre cele două țări, precum și interesul nostru comun pentru crearea unui climat investițional care să ofere transparență, predictibilitate și stabilitate. Prin urmare, ne angajăm să ne consolidăm, pe mai departe, relația comercială și să încurajăm creșterea investițiilor în ambele țări.
Statele Unite își reiterează sprijinul pentru eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul Visa Waiver în conformitate cu cerințele legislației SUA.”
Nu sunt progrese privind vizele și președintele Iohannis nu poate avea câștig electoral spectaculos de la această vizită excepțională. Trump se gândește numai la Groenlanda.
Începe a 2-a etapa a Revoluției Anticomuniste în toată lumea ! Ajuta-ne Doamne sa scăpăm de ciuma roșie !
EXCELENT articol, inca din titlu ! (FELICITARI, Robert Mateescu !!!)
MANIPULAREA asta, pesedist-aldist-putinista, cu… vizele, are un singur raspuns: se vor ridica (vizele) atunci cand România nu va mai fi… PRINCIPALA tara furnizoare de emigranti din-si-in Europa ! DAAAAAAAAAAAAAAAA ?!!!!!
Pai si ce este rau in asta?
E ok.
Ceea ce nu pot sa priceapa ciumafelnitele astea pesediste este ca publicitatii se da 10% din ceea ce s-a discutat acolo.
Orice investitie americana sau chinezeasca la M.Neacgra ii taie trompa lu’Putler.
Johanus Caprus a ales tabăra greșita, ca de obicei. China a câștigat deja războiul cu America.