Mihai Călin, unul dintre actorii implicați în protestele pro-justiție (fenomenul #Rezist), a povestit duminică, în emisiunea „În fața ta” de la Digi 24, cum a trăit momentul în care a fost condamnat Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare.
Mihai Călin își amintește clipele de tensiune din așteptarea sentinței, urmate de o explozie de entuziasm. „Eram la o filmare. Toată lumea din zona aia a izbucnit în urale de parcă ar fi dat gol România în finala Campionatului Mondial. Așteptarea e mare, eliberarea a fost mare, bucuria a fost mare”, spune actorul.
Mărturisirea lui Mihai Călin
- „Pe 27 mai am avut o filmare. Când m-am dus la filmare, nu se anunțase sentința. Toată lumea cu care m-am întâlnit la acea filmare se saluta… După Paști nu te mai saluți cu «Salut», «Bună», «Noroc!», «Ce mai faci?», ci cu «Hristos a înviat!». Toți oamenii cu care m-am întâlnit mă salutau așa: «Uh, am scăpat!». Sau: «E bine, nu?».”
- „Când s-a dat sentința, toată lumea a luat pauză și se asculta la aparat citirea sentinței. Toată lumea din zona aia a izbucnit în urale de parcă ar fi dat gol România în finala Campionatului Mondial. Așteptarea e mare, eliberarea a fost mare, bucuria a fost mare.”
- „Pericolul ăsta este: să credem că gata, s-au rezolvat lucrurile. Păi, nu s-au rezolvat. Cum să se rezolve? S-au rezolvat în conștientizarea faptului că și cei mai puternici și mai abuzivi oameni din România pot ajunge la pușcărie. Dar asta a mai fost în România, cu Adrian Năstase.”
- „După acest vot, România arată diferit ca speranță a oamenilor. O mare masă de oameni înțeleg, în sfârșit, să fie împreună. Trebuie să fie responsabili, mai mult decât doar să voteze. Treaba mea e să fiu atent în continuare, să nu mă intereseze doar de familiuța mea micuță. Eu cunosc oameni care s-au implicat în politică, foarte bine aranjați financiar. Ei au spus: ies din curtea mea cu mașina și tot în lipsa de infrastructură trebuie să circul.”
- „Ni s-a trasat o linie de cod pe creier: «politica e o curvă», «ca să faci politică trebuie să fii șmecher», «politica e arta compromisului». Am vrut să lupt împotriva acestei propagande maligne, cum că «toți sunt la fel». Nu suntem la fel.”