Franța este în flăcări sub ochii noștri. Franța este în flăcările socialismului, comunismului și islamismului. Curentul islamist este provenit dintr-un melanj al terorismului naționalist din anii 1950-1960 combinat cu un marxism feroce, provenit de la Moscova.
Era anti-colonialistă a fost nu doar o eră în care multe națiuni au devenit independente, ci și una în care noii „conducători” independenți au combinat marxismul cu radicalismul islamic de tip ultra-naționalist, un regim diferit de regimul socialist european. Spre deosebire de regimul socialist european, care este un regim ateu prin excelență, regimul islamist ultra-naționalist cu multe elemente marxiste combină elemente religioase cu marxismul.
Franța zilelor noastre este o Franță profund ancorată într-o ideologie anti-capitalistă. Deși Revoluția Franceză din 1789 a adus în Europa curentul iluminist, aceeași revoluție a adus și genocidul și regimul terorist de stat la conducerea Franțeim, prin Maximilien Robespierre. Multe din ideile revoluționare anti-monarhice au fost gândirea lui Jean-Jacques Rousseau, unul dintre cei mai anti-monarhici precursori ai socialismului.
Pe străzile Franței este cântată „Internaționala comunistă”, esența mizeriei scrise de Karl Marx, cel mai toxic „om de cultură” al tuturor timpurilor. Adulat în Europa ca un mare „filosof”, Marx ar trebui să rămână în bezna istoriei, exact acolo unde a rămas și mizeria scrisă de Adolf Hitler, denumită „Mein Kampf”. Ambele ideologii au distrus Europa secolului al XX-lea. Ambele ideologii ar trebui complet interzise, nu doar una dintre ele. Acest lucru ar trebui să se întâmple cu „operele” scrise de Marx, Lenin, Stalin și Mao, literatură interzisă, nu literatură care să reprezinte un manual de incendiat instituțiile unui stat.
Această mizerie morală, denumita marxism, a găsit o altă ideologie cu care a reușit o simbioză: ideologia islamistă – regimul radical islamist. Instituțiile Franței asistă neputincioase la distrugerea monumentelor istorice ale țării și nu ridică un deget. Deoarece, de foarte mult timp, proletariatul și lumpen-proletariatul sunt cele care contează. Nu oamenii care muncesc și vor să trăiască într-o națiune liberă, ci hoții, frustrații și cei care vor să arunce în aer o țară, cu bani de la Moscova și de la Beijing.
Nu există niciun stat în care comunismul să fi reușit. Această ideologie scârboasă, anti-creștină și anti-democratică trebuie condamnată, la fel ca ideologia nazistă. Socialiștii și islamist-comuniștii au dat foc primăriei din Limoges, au distrus magazine din nenumărate orașe. Există o istorie trunchiată învățată în școli, există o ideologie comunistă care merge pe ideea că mulți sunt victime ale rasismului. E nevoie de mai multe taxe, impozite și reglementări pentru ca toată lumea să fie fericită. Trebuie distrus orice, inclusiv regimul capitalist.
Din anii 1960, de când au existat revolte de stradă, neomarxismul a pus mâna pe școli, pe universități, pe instituții de cultură. Este exact ceea ce a ilustrat Antonio Gramsci, ceea ce a descris Troțki, ceea ce a vrut Lenin: Revoluția permanentă, insurecția continuă, protestele violente ale lui Marx.
„Proletari din toate țările, uniți-vă!” este motto-ul ciumei politice care se numește comunism. Cu această idee pornesc mulți tineri ideologizați să distrugă instituțiile care au construit Europa de peste 2000 de ani. Și continuă să distrugă, cu binecuvântarea Rusiei și a Chinei, care continuă să fie admirate pentru „marile lor realizări”. China se scufundă în ideologia Partidului Comunist Chinez, Rusia își dă coate cu America, iar Europa este prinsă exact la mijloc.
Până când comunismul nu va avea un proces precum nazismul, nimic nu va mai putea fi construit fără fantomele trecutului – Marx, Engels, Lenin, Troțki, Stalin, Mao, Deng Xiaoping, Walter Ulbricht, Antonio Gramsci și mulți alți „lideri” și „filosofi” care au distrus orice pe care au pus mâna. Iar distrugerea nu trebuie să fie doar fizică. Distrugerea conștiinței este mult mai gravă, deoarece poate compromite generații întregi, așa cum a făcut ideologia comunistă.
