AcasăOpiniiPoveste pentru trezit copiii

Poveste pentru trezit copiii

-

Articol publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 16 octombrie 1997.

Într-o ţară de peste nouă ţări, nouă mări şi un râu, se zice că atunci când micul dictator al acesteia a fost întrebat, cum era şi el elev, de către profesorul său: ”Cu cât este egal 2×2?”, ştrengarul a răspuns fără să clipească din ochi:

– Unsprezece!

Garda de corp care-l însoţea şi la lecţii a rămas derutată, iar când bătrânul profesor a vrut să-l corecteze, micul tiran a poruncit pe dată să i se taie capul.

- Advertisement -

Şi atunci s-a decis ca în toată împărăţia respectivă, de la un capăt al ei la celălalt, 2×2 să fie egal cu 11.

Poporul a întâmpinat cu entuziasm această nouă iniţiativă, care a fost votată cu brio şi în Parlament, iar colective de cadre didactice au trimis mii de telegrame de felicitare conducătorului statului, Ministerului învăţământului, Guvernului, fiind cu toţii convinşi că această noutate va adăuga glorie ţării, iar poporul va însuşi cu o şi mai mare însufleţire tabla înmulţirii.

Un singur bărbat, cel mai onest şi mai respectat savant din ţară, a protestat public, agăţându-şi de piept o pancartă mare, cu care a stat mai multe zile în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare (sau cum s-o fi numit el acolo, în centrul capitalei respective), pe care a scris plin de curaj: ”2×2=4”. A subliniat şi în cadrul unor interviuri acordate posturilor străine de radio că, orice ar susţine un dictator, adevărul e numai unul şi nu poate exista abatere pentru nimeni de la el.

- Advertisement -

Imediat, savantul a fost arestat pentru conspiraţie contra bunelor moravuri ale statului şi întemniţat. Trecuseră din acea zi mai multe zeci de ani până când mulţimea, revoltată de abuzurile şi nedreptăţile dictatorului, i-a înlăturat de la putere atât pe el, cât şi pe savanţii săi. Noul conducător al statului a emis un prim decret prin care celebrul savant era eliberat din temniţă, restituindu-i-se toate titlurile de academician, savant, cetăţean de onoare…

Se organiză cu această ocazie şi o mare ceremonie la palat, dedicată cunoscutului om de ştiinţă, care devenise într-un fel simbolul rezistenţei poporului împotriva minciunii şi dictaturii. Noul conducător l-a îmbrăţişat frăţeşte pe cărturarul cu sănătatea zdruncinată de anii de temniţă şi, în prezenţa miniştrilor săi, a parlamentarilor şi a poporului, i-a spus prietenos:

– Şi-acum, stimate învăţat, după ce am înlăturat tiranul şi am restabilit libertatea poporului, dar şi dreptatea odată pentru totdeauna, sper să fiţi de acord cu mine că 2×2=7?!

– Nu, excelenţă, a răspuns calm savantul. Nu pot fi de acord cu dumneavoastră, din motiv că ceea ce susţineţi nu este adevărat.

– Cum?! Auziţi?! Ce neobrăzare! Noi pentru asta ne-am jertfit?! Pentru asta a curs sângele poporului muncitor? Ca să ne sfidaţi în continuare?! Oare chiar să fiţi orb şi să nu vedeţi că ne apropiem, încet, dar sigur, de adevăr?! Să nu ştiţi chiar dumneavoastră că drumul spre adevăr e anevoios? Şi câteodată e nevoie de zeci de generaţii ca să-l parcurgă?! Sau doriţi să revină timpurile când 2×2 era egal cu 11?! Înapoi, duceţi-l înapoi la ocnă! Se vede că n-a înţeles nimic din învăţămintele istoriei!

Această poveste pentru trezit copiii mi-a amintit de vremurile de până la 1989, când ni se ”îngăduise” să vorbim de ”limba moldovenească”, dar, Doamne fereşte!, nu care cumva să-i zici limbii vorbite de Eminescu şi Alecsandri că este română; eram moldoveni (deşi părinţii ne erau toţi ca unul români), dar cine îndrăznea să-şi spună român era expulzat la urşii albi sau închis în spitalele de psihiatrie. 

Pe urmă, iată că a venit o perioadă plină de libertate şi entuziasm, când ”limba română” şi chiar etnonimul ”român” au început să fie puse ba într-o paranteză, ba în alta… Urmârindu-i pe şefii noştri – chiar în perioada ultimelor câteva luni – vorbind de la diverse manifestări, la radio sau televiziune, la întâlnirile cu scriitorii, observ că aceştia, de la o vreme, nu mai vorbesc de ”limba moldovenească”, dar nici (încă) de cea română, nu mai zic nici de faptul că am fi prea moldoveni, dar nici de faptul că am fi ceea ce suntem – români, tot ei tac în privința ”caracterului reacţionar” al Sfatului Ţării, dar nici de marele lui merit de a salva Basarabia unind-o cu Ţara nu-şi amintesc.

Cât mai este oare până la ziua sfântă, când 2×2 va fi şi la noi egal cu 4?!

Nicolae Dabija, 16 octombrie 1997

DE ACELAȘI AUTOR:

* Cu Țara

* Fratele meu de cruce, tătarul

* Teatrul mătuşii Măriuca

* „Noi, maldavenii”

ALTE EDITORIALE:

GRIGORE CARTIANU: America și Moscova ne schimbă din nou Guvernul, ca-n 1989. Asemănări și diferențe

ADRIAN PAPAHAGI: Nicușor, Siegfried și AUR

CRISTIAN GHINEA: Țeapa Tarom

CRISTIAN PĂUN: Lipitoarea

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Robert Turcescu și Gelu Vișan rag ca măgarii la Arestul Central: ”Călin Georgescu este președinte!”

* Un caz grav de trădare națională: Grindeanu a executat ordinul lui Trump de a demite Guvernul Bolojan, care se opunea unei ”afaceri MAGA”. Șeful PSD a fost dat de gol de fosta ”noră” a lui Trump, ambasadoare în Grecia. Ea s-a întânit cu Grindeanu cu 35 de zile înainte de votarea moțiunii de cenzură

* Trumpista lui Grindeanu, prinsă cu escrocherii și trafic de influență. Înainte de a schimba guverne prin Balcani, ea a cerut 100.000 de dolari pentru o ”combinație” la vârf

* Rareș Bogdan scoate brișca la Bolojan: ”Să-l împingem pe scări!” / ”Să se ducă la USR!” / ”Este profund nociv!”

* Cele trei ”ancore rusești” ale lui Georgescu în escrocheria de 1,1 milioane de euro

* STENOGRAME. ”Patriotul” Georgescu își pregătea fuga în Italia. ”Nu trebuie să știe nimeni!” Voia o vilă de un milion de euro și garanția că nu va fi extrădat, plus aparența că are o ocupație

* La petrecerea de ziua sa, George Simion a cerut donații pentru ”viitorul” fiului său de doi ani! Chermeză cu proțap și lăutari la ”casa lui Ceaușescu”, ajunsă proprietatea unui afacerist condamnat

* Sondajul care l-a turbat pe Gâdea: AUR 30-32%, PNL 20%, USR 16%, PSD 10-12%

* VIDEO. USR nu mai tolerează comportamentul de maimuță sovietică al lui Gâdea: partidul boicotează emisiunea de linșaj a ”răspopitului”

- Advertisement -
Articolul precedent

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -