Ministrul Justiţiei a anunţat că pleacă din funcţie de bunăvoie. A fost cel mai nociv ministru al Justiţiei de după Revoluţie. A dărâmat lupta anticorupţie, a provocat îndepărtarea lui Kovesi de la DNA, a eliberat mii de infractori periculoşi.
„Voi merge la Guvern, pentru o nouă întâlnire cu doamna prim-ministru. Voi porni de la voinţa CEx al PSD de a-mi retrage sprijinul politic. Voi rămâne la minister până când în Monitorul Oficial apare numele noului ministru. Merg şi îi prezint doamnei premier demisia mea”, a spus adineauri Tudorel Toader, pe scările Ministerului Justiţiei.
Ministrul Justiţiei s-a întâlnit în această dimineaţă, la Palatul Victoriei, cu premierul Vasilica Dăncilă.
Discuţia dintre cei doi a durat o oră şi jumătate. La final, Tudorel Toader a plecat spre Ministerul Justiţiei. El le-a declarat reporterilor acreditaţi la minister următoarele:
„Am vorbit cu doamna prim-ministru şi a fost o discuţie amicală. Vă garantez că indiferent ce decizie voi lua voi rămâneîn relaţii bune, aşa cum am rămas şi cu ceilalţi foşti premieri, domnul Grideanu şi domnul Tudose. Din punct de vedere juridic, dânsa nu-mi poate cere demisia, căci demisia nu se poate cere de cineva, ea este un act de voinţă personală. Da, are dreptul de a schimba orice ministru, prin procedura revocării, dar aici depinde şi de preşedinte, care am văzut că poate amâna decizia. Deci, eu voi intra în minister şi mă voi gândi dacă accept să-mi dau demisia, pentru a uşura misiunea doamnei prim-ministru, sau voi lăsa procedura de revocare să-şi urmeze cursul”.
Practic, Tudorel Toader a încercat să-i fiarbă la foc mic pe PSD-işti. În mod normal, dacă ţinea cont de solicitarea lui Dăncilă ca el să-şi dea demisia, ca noul ministru să nu ajungă la mâna lui Iohannis, şi-ar fi dat demisia imediat.
La final, a cedat în speranţa că Liviu Dragnea îi va mai da vreun os de ros.
În mod normal, la răul făcut Justiţiei, el ar trebui să fie tratat cu ostilitate la Iaşi.
Da, pleacă satrapul și vine un găinar spiruharetist la distanță.
Sigur satrapul Tudorel Toader voia Şefia Grupului Bilderberg pentru Călin Popescu Tăriceanu dacă aduna din societate suma de 150.000.000.000 dolari pentru el. Acest el, numit Tăriceanu, a produs mult rău copiilor dacă nu crescut alocările de bani către şcoli. Profesorii nu salariile dublate şi vremea cu liberalii 1996 se simte a fi rea. Eu pariez că americanii mor şi în locul lor creşte cadrul alb american. E nevoie de mai multă mârlănie liberală nord-americană la guvernare de doi bani. Satrapul Tudorel Toader. Manipulant de idei neverosimile. Un om imposibil. Bine că pleacă şi alții vin cu drag de lege.