Tăriceanu, prins cu minciuna, recunoaşte că nu l-a întâlnit pe fiul disidentului Ursu. Dar îi face morală că l-a acuzat în public pentru josnica manevră de imagine

Călin Popescu Tăriceanu arată încă o dată fie că s-a ramolit prea mult pentru a face politică la nivel înalt, fie că este un mincinos de profesie, care nu poate renunţa la acest viciu ce i-a adus parvenirea.

Ducă ce Andrei Ursu, fiul regretatului disident anticomunist omorât de torţionarii comunişti în inchisoare, a replicat dur că nici vorbă să-l fi cunoscut vreodată pe actualul şef al Senatului României şi al ALDE, Tăriceanu a recunoscut azi că „l-a confundat” cu un alt fost student.

„Este o regretabilă eroare, îmi cer scuze, a fost o confuzie. L-am confundat pe domnul Andrei Ursu cu un alt fost student de-al meu. Semănau, erau amândoi înalţi, bruneţi, de aceea i-am confundat”, a încercat să-şi spele păcatul Călin Popescu Tăriceanu, într-un email transmis urmaşului fostului disident pierit în închisoarea comunistă.

Cu toate acestea, în ciuda ororii pe care a comis-o, Tăriceanu îi bate obrazul lui Andrei Ursu pentru că l-a acuzat de încercare de a-şi face imagine pe seama tragediei familiei sale.

„Vă reamintesc că am fost printre primii care au cerut demisia procurorului Augustin Lazăr tocmai pentru că am considerat că un om angrenat în prigonirea opozanților regimului comunist, precum a fost și tatăl dvs., nu își are locul într-o funcție publică de asemenea nivel. Am refuzat, din același motiv, să merg la discuțiile cu președintele României de la Cotroceni.

Atât timp cât mi-am asumat cu fermitate această bătălie, nu văd ce capital politic aș fi putut obține doar relatând o discuție de acum aproape 40 de ani cu fiul unui mare disident. A mă acuza de „manevre insalubre” înseamnă a crede că eu aș fi mizat total și nejustificat pe complicitatea dvs. în perpetuarea a ceea ce numiți o minciună abjectă, că nu aș fi luat în calcul nicio clipă o reacție a dvs. mai mult decât firească de dezmințire, ceea ce s-a și produs, de fapt. Chiar credeți că aș fi putut fi atât de naiv?”, i-a scris Tăriceanu lui Andrei Ursu.

Minciuna ordinară

Ieri seară, Tăriceanu s-a repezit să se laude cu relaţia sa cu familia Ursu.

„Știam de tragedia lui Gheorghe Ursu. Întâmplarea face, de exemplu, că băiatul disidentului Gheorghe Ursu – și care a murit în închisoare, știți bine toată istoria – mi-a fost chiar student. Și, la vremea respectivă, subiectul acesta a venit să ni-l împărtășească mie și încă unui coleg de al meu, cu mare frică, pentru că era… se temea că acest lucru ar putea să aibă consecințe asupra lui, urma să-și pregătească examenul de diplomă…”, a spus Tăriceanu, la Digi 24.

Replica lui Andrei Ursu

• Nu l-am cunoscut niciodată personal pe domnul Călin Popescu Tăriceanu.
• Nu mi-a fost profesor sau asistent la facultate sau în vreun alt cadru.
• Înțeleg că domnul Călin Popescu Tăriceanu a fost cadru didactic la Facultatea de Construcții. Eu nu am urmat această facultate, ci pe cea de Automatizări și Calculatoare, la Institulul Politehnic București.
• La momentul uciderii tatălui meu de către Securitate în închisoare, eu nu mai eram student de doi ani.
• Am terminat facultatea în anul 1983, deci nu avea cum să-mi fie «teamă că acest lucru ar putea să aibă consecințe» pentru că ar fi «urmat să-mi pregatesc examenul de diplomă».
• Deci, nu cred că mai e nevoie să menționez că aceste afirmații ale politicianului Călin Popescu Tăriceanu sunt în întregime false.
• Mai mult, faptul că domnia sa pretinde că eu aș fi venit la el să-i «împărtășesc» subiectul uciderii în închisoare a tatălui meu, disidentul Gheorghe Ursu, găsesc că este o manevră politicianistă dezgustătoare. Nu mi se pare efectul unei memorii defecte.
• Orice om care a trăit în perioada dictaturii ceaușiste și a terorii Securității știe că a discuta cu cineva despre acest subiect însemna cu necesitate ca acea persoană să-mi fie foarte apropiată. Mai mult, să fi avut încredere totală în el, că nu mă va turna Securității. De altfel, despre uciderea lui Gheorghe Ursu în închisoare s-a vorbit la Europa Liberă chiar în seara când am aflat vestea.
• Nu e plauzibil, deci, că pe domnul Tăriceanu îl înșeală memoria. Aceste lucruri nu se uită, și cu atât mai puțin pot fi construite «din greșeală», printr-o festă a unor amintiri în derivă.
• Este evident că domnul Tăriceanu a compus această dezinformare cu scopul vădit de a induce în eroare opinia publică. El dorește să se asocieze în acest mod abject cu cauza și memoria unui disident.
• Se erijează nu doar într-un profesor al meu (care n-avea cum să fie), dar – printr-o insalubră manevră oportunistă – chiar într-un apropiat al meu, deosebit de intim, în care aș fi avut atâta încredere încât să-i fi confiat informații despre soarta tatălui mei ucis de Securitate!
• Cu atât mai mult cu cât minciuna este enunțată cu o figură fermă și un aplomb – de o mare forță de «convingere» -, care mă face să mă gândesc cu înfiorare la modul cum și-a construit cariera acest politician, a cărui credibilitate pare că se bazează pe acest tip de aplomb.
• Dat fiind contextul interviului în cauză, nu pot să nu asociez fabulația domnului Tăriceanu, legată de mine și de memoria tatălui meu, cu interesele de moment ale politicianului Tăriceanu.
• Mi se pare evident că domnia sa încearcă să se legitimeze ca apropiat al familiei unui disident (lucru în totalitate inventat), pentru a-și câștiga o jalnic de nemeritată credibilitate în atacurile sale – și acestea, în cea mai mare parte, false – împotriva procurorului general.”

CITIȚI ȘI: