Nu-l cunosc pe Viorel Copolovici, înțeleg că locuiește la Brisbane, în Australia, dar m-a cucerit cu un text de-a dreptul genial. Scriitura e din clasa marilor maeștri, iar portretul făcut unei răpciugi morale, care poluează mass-media românească și o asortează cu mucegaiul serviciilor secrete și cu finanțări puturoase, e „pictat” cu talent și demnitate.
Viorel Copolovici a scris un text magistral pe Facebook. El face disecția unei insecte de presă pe care o numește, oarecum criptat, „Ceaoane”. Spun „oarecum” pentru că, deși autorul nu menționează explicit numele „ferventului propagandist” pe tarlaua unei obscure televiziuni din Sectorul Agricol Ilfov, descrierea acestuia îl face identificabil: pare a fi Robert Turcescu, pe care „principiile progresiste l-au forțat să se detoneze singur drept «acoperit», nu combinațiile și multitudinea de șantaje și de șpăgi din perioada de glorie”.
Îl mai regăsim pe moderatorul eșuat la Metropola TV (Firea&Pandele Production, pe banii fraierilor din Voluntari) și în descrierea: „fervent propagandist în beneficiul păcăliciului sonat care se crede «om de stat» și «președinte ales»” (l-ați recunoscut și pe Călin Georgescu).
La comentariile aferente textului, cineva întreabă de la ce vine denumirea de „Ceaoane”. Copolovici îi răspunde: „Aparent, de la «ceaun». Conform doamnei Săraru, căldărarii își strigau marfa la târguri cu formula «Ceaoane! Ceaoane aveeeem!»”.
Și tot la comentarii intervine cineva din Pitești, care confirmă că numitul „Ceaoane” i-a fost coleg de liceu – deci el ar fi!
În rest, e păcat să mai povestesc. Vă las să savurați un text rarisim. Și să vă amintiți cum, odată, îl priveați cu admirație pe „Ceaoane” la TV. Era vremea când și eu mergeam cu plăcere la emisiunile lui. Nu știam că în „ceaunul” carcasei sale se ascunde un ditamai rucsacul plin cu pietre securiste, o mare vomă rusească și nici măcar un gram de caracter.
Textul briliant al lui Viorel Copolovici
„Cred că Ceaoane e unul dintre cei mai rasiști, misogini și intoleranți indivizi pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc în viața asta.
Mie mi-au mai zis unii și alții, mai în glumă, mai în serios, «jidane!». M-o fi făcut și sor’mea vitregă «țigan», da’ măcar știam că e dereglată și ofticată că pe ea o făcuseră alții «boanghină», după tac’su ungur.
Dar când Ceaoane mă făcea «jidan împuțit» în glumă, auzeam ură profundă și revoltă surdă. Era atâta scârbă și superioritate în acel «ești un jidan împuțit», încât uneori mă întrebam dacă nu cumva i-ar fi plăcut să se fi numărat printre aceia care chiar chinuiseră și lapidaseră evrei prin lagăre.
A avut o ură la fel de manifestă tot timpul și pentru țigani, dar mai ales pe aceia care-i adresau chiar lui acest termen ca pe un calificativ. Era în stare să sară la bătaie dacă vreunul dintre copiii de la bloc îl făceau «țigan» și cred că asta avea mare legătură cu desele referiri pe care chiar tatăl lui, alb ca laptele, șaten deschis și cu ochi albaștri, le făcea acasă despre jumătatea lui, brunetă bine, și despre «negreala» pe care «i-o adusese în familie».
Cred că Ceaoane o urăște și astăzi din rărunchi pe aceea care i-a dat porecla asta, pe la mijlocul anilor ’90, Ruxandra Săraru. Când ea și alți superiori ierarhic îi adresau maroniul apelativ, rânjea neputincios și servil, dar i-ar fi spintecat acolo, pe loc. Se răzbuna pe colegii de același rang care aveau tupeul să-i zică la fel și făcea adevărate crize de nervi, «strategia» lui de «management» cea mai la îndemână.
Când a devenit «șăf», nimeni din redacție n-ar fi avut tupeul să-i mai rostească porecla în față. Temporar, studentele în practică sau colegele care-i deveneau partenere private, aveau acces la glume, porecle, secrete. Temporar.
Când omul de butoane, rețele și calculatoare i-a intrat clandestin în setările telefonului mobil și i-a pus ceva cu Gabi Luncă în loc de mesaj de întâmpinare la mesageria vocală, a făcut un scandal monstru. Toată lumea râdea, el a amenințat cu demisia și procese penale.
Față de femei în general, probabil că numărul, frecvența, dexteritatea de a păcăli cât mai multe în paralel sau normalizarea infidelității ar trebui să vorbească de la sine despre disprețul profund și convingerea că sunt, în fapt, inferioare și consumabile.
Pe vremuri, mai toți fanții de București care se combinau cu femei celebre sunau jurnaliști de mondenități sau doar fotografi de scandal în perioada de tatonare, când ieșeau pe undeva cu noile sau intenționatele cuceriri. Sperau ei ca în felul ăsta să contribuie la pecetluitea respectivei combinații.
Ceaoane în general ne convoca pe noi, cei apropiați, ca să-și demonstreze vulnerabilitatea în fața agațamentelor mai importante. De la «petreceri» spontane la care probabil că ar fi trebuit s-o convingem pe celebra X de loialitatea și bunătatea tânărului rotofei priapic, la prânzuri convocate inopinat prin locuri publice de fițe, în speranța că mofturoasa fiică de politician de rang înalt se înduplecă și depășește nivelul virginal al «gimnasticii nervilor» cedând junelui intransigent. Ba chiar și la un bulversant «hai la mine în seara asta, că am înfiat un copil și îl aduce Y acasă». De parcă-și luaseră câine. Sau mobilă nouă.
Într-o zi mi-a povestit că e pur și simplu plictisit de sex și de tot ceea ce reprezintă el.
«M-am săturat, bă, Viorele! M-am plictisit. Toate fac același lucru, scot aceleași sunete, se mișcă la fel. Nu mă mai excit. Și se rad toate chele, ca actrițele porno. Am ajuns să mă bucur când mai dau de una flocoasă. Tu nu te-ai plictisit? Nu-ți vine uneori să le chinui, să le iei la palme, să te piși pe ele? Am agățat-o pe una de la vânzări, cred că are peste 120 de kile, uneori e interesant să dai așa într-un maldăr de carne…»
Ura față de persoanele queer pare să fie, totuși, de dată mai recentă, mai degrabă adoptată pentru a-i întregi profilul actual de acolit și umil servitor al bigoților în creștere de popularitate. Desigur, s-a-ntristat când a aflat că Rob Halford era gay, dar pe George Michael și-a permis să-l urască din start, că muzica lui nu-i plăcea.
Ei bine, Ceaoane urlă zilele astea despre «revanșă». «Lumea» (orice ar însemna asta pentru micul deontolog devenit minuscul nimic) trebuie să scape de principiile incluziunii și toleranței, de respectul pentru diversitate umană, de barierele în calea consumului nesăbuit și, în general, de tot ceea ce ne califică drept ființe cu discernământ, și să se întoarcă la orbeasca încredere în nimicul dogmatic pentru ca o mână de porci să profite de asta.
Ceaoane este, între timp, fervent propagandist în beneficiul păcăliciului sonat care se crede «om de stat» și «președinte ales». Pentru că, desigur, principiile progresiste l-au forțat să se detoneze singur drept «acoperit», nu combinațiile și multitudinea de șantaje și de șpăgi din perioada de glorie.
Vă spun toate astea din două motive: 1. pentru că le țin de prea mult timp în mine și 2. pentru că, în caz că ne trezim cu baragladinele la conducere, să știm cine le vor fi executanții.”
