sâmbătă, decembrie 14, 2024
AcasăDezvăluiriMinistrul Rafila a înlocuit managerul unui mare spital cu un fost deputat...

Ministrul Rafila a înlocuit managerul unui mare spital cu un fost deputat PSD, format la Staţiunea de cercetare a cartofului Târgu Jiu!

-

Comunitatea Declic a lansat o petiție online, intitulată „Cerem concurs transparent pentru manager la «Marius Nasta»!”, prin care solicită ministrului Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), să renunțe la practicile clientelare aplicate managementului de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. La acest mare spital bucureștean, managerul profesionist Beatrice Mahler, de profesie medic, a fost înlocuit cu PSD-istul Gheorghe Popescu, care nu are legătură cu medicina, ci cu agricultura!

Beatrice Mahler a fost înlocuită din funcția de manager al Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” – cel mai mare spital de boli pulmonare din România – în urma diferendului pe care l-a avut în toamnă cu Direcția de Sănătate Publică (DSP). Mahler a acuzat DSP că tergiversează emiterea autorizației sanitare de funcționare pentru „Marius Nasta”, situație în care activitatea spitalului era pusă în pericol.

În urma acelui episod, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), a refuzat să-i prelungească doamnei Beatrice Mahler mandatul de manager interimar, dar și să organizeze concurs pentru ocuparea postului.

În schimb, Rafila a semnat numirea PSD-istului Gheorghe Popescu (64 de ani) pe aceeași funcție, pentru o perioadă de 6 luni. Ministerului Sănătății a anunțat printr-un comunicat: „Noul manager interimar al Institutului «Marius Nasta» este domnul Gheorghe Popescu, de profesiune economist, care are și studii juridice. Acesta are experiență în domeniul managementului sanitar și îndeplinește condițiile legale pentru ocuparea postului”.

- Advertisement -

Beatrice Mahler a fost numită manager interimar al Institutului „Marius Nasta” în decembrie 2017. Din septembrie 2018, ea a ocupat postul de manager prin concurs. După expirarea mandatului, a fost numită din nou manager interimar, deoarece Ministerul Sănătății nu a mai organizat concurs de manager.

Beatrice Mahler a atras atenția că activitatea Institutului „Marius Nasta” poate fi suspendată oricând, pentru că din toamnă nu are autorizaţie sanitară de funcţionare. Este vorba de un spital care tratează anual peste 40.000 de pacienţi și care, în lipsa acestui aviz, poate rămâne oricând fără finanțare de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

În loc să rezolve problema autorizației prin intermediul DSP, Ministerul Sănătății a înlocuit-o pe Beatrice Mahler cu un coleg de partid al ministrului.

- Advertisement -

Mahler își va continua activitatea în același spital, ca medic pneumolog.

Rafila a numit la „Marius Nasta” un specialist format la Staţiunea de cercetare a cartofului Târgu Jiu!

Născut la 19 august 1960, Gheorghe Popescu a fost deputat PSD de Gorj în legislatura 2000-2004, când România era condusă de sinistrul tandem Ion Iliescu (președinte) – Adrian Năstase (prim-ministru).

Popescu a fost viceprimar al orașului Târgu-Jiu, din partea FSN, în perioada 1990-1992, imediat după ce Iliescu a capturat puterea după Revoluție.

Gheorghe Popescu este numai bun să administreze in mare spital: s-a format la Staţiunea de cercetare a cartofului Tg. Jiu, ca economist şi contabil şef, în perioada 1987-1989! Sfârșitul regimului comunist l-a găsit ca profesor la Liceul Agricol şi Economic Tg.Jiu.

În sistemul de sănătate a fost parașutat în 1996, pe filieră politică. PSDR (actualul PSD) l-a impus ca director adjunct financiar (administrativ, contabilitate) la Spitalul Fundeni din Bucureşti. De atunci, partidul l-a plasat în mai multe spitale.

Textul petiției: „Cerem concurs transparent pentru manager la «Marius Nasta»!”

„Pe 6 decembrie, când toți eram atenți la turul 2 al alegerilor prezidențiale, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a înlocuit-o pe Beatrice Mahler de la conducerea Institutului «Marius Nasta». În locul unui profesionist dovedit, Rafila a numit un economist fără experiență relevantă, demis anterior pentru management defectuos. Cum s-ar zice, a dat o lovitură sistemului… de sănătate.

Semnezi pentru ocuparea, prin concurs transparent, a postului de manager la «Marius Nasta»?

Beatrice Mahler a condus cel mai mare spital de pneumologie din țară timp de 7 ani, inclusiv în perioada pandemiei, când «Marius Nasta» a fost esențial în gestionarea crizei sanitare.

Beatrice Mahler a fost numită manager interimar în decembrie 2017. În septembrie 2018 a ocupat postul prin concurs. După expirarea mandatului, a fost numită din nou manager interimar, deoarece Ministerul Sănătății nu a mai organizat concurs.

Sub conducerea sa, spitalul a obținut o finanțare de 72 de milioane de euro prin PNRR pentru modernizarea secției externe pentru tratarea tuberculozei, iar construcția a început deja.

Dar cu ce l-a supărat Mahler pe Rafila?

Presa scrie despre faptul că aceasta a depus o plângere penală pe numele ministrului Alexandru Rafila pentru că ar fi blocat organizarea unui concurs pentru funcția de manager.

Mai mult, Mahler a acuzat Direcția de Sănătate Publică (DSP) că tergiversează să reînnoiască autorizaţia sanitară de funcţionare pentru Marius Nasta. Fără acest aviz, spitalul unde sunt internați anual peste 40.000 de pacienţi poate rămâne fără finanțare de la Casa de Sănătate.

Ce a făcut Rafila? L-a numit manager, din pix, pe Gheorghe Popescu, fost deputat PSD. În 2017, Popescu a fost demis din funcția de manager al altui mare spital din București, Spitalul Clinic de Urgență «Sf. Pantelimon», din cauză că au fost găsite mai multe probleme, inclusiv manageriale.

Așadar, un spital esențial pentru sistemul nostru de sănătate ajunge pe mâna unui economist specializat în gestiunea unui CAP (pentru cei ce nu au prins perioada dictaturii comuniste, CAP sau Cooperativa Agricolă de Producție era un fel de fermă mai mare care cultiva terenurile confiscate de la proprietarii de drept).

Ce putem noi face? Doar n-o să stăm cu mâinile în sân când un manager competent al unui spital public este înlocuit cu o pilă politică.

Îi cerem public ministrului Sănătății ca funcțiile de conducere în spitale, începând cu Institutul «Marius Nasta», să fie ocupate prin concursuri corecte și transparente, de profesioniști dovediți, nu de apropiații partidelor.

Dacă nu acționăm acum, noul Guvern va perpetua aceste practici, iar spitalele vor continua să fie conduse de oameni nepregătiți. Așa am ajuns în situația în care România este deja pe ultimul loc în UE la servicii medicale esențiale și are cea mai mare rată de decese din cauze tratabile.

Merităm oameni competenți la conducerea spitalelor. Așa că ia-ți două minute ca să semnezi petiția și să-i transmiți lui Rafila să ne mai lase cu pilele lui politice!”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

EDITORIALE:

4 COMENTARII

  1. O creatură politrucă, nulitate profesională și progenitură de securist, membru al mafiei de CRuiMINALI PSD nu poate decât să distrugă. Habarnist notoriu si aflat in spatele tuturor manevrelor prin care se scurg banii din buget, el este tartorul SISTEMULUI CRIMINAL de sanatate, un soi de Auschwitz al cărui dr Mengele poartă numele de RAFILA, fiu de Securist

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -