joi, decembrie 26, 2024
AcasăOpiniiCartianuPe cine votez, pe cine nu votez

Pe cine votez, pe cine nu votez

-

Gata cu fandoselile, e vremea să votăm! Nu e suficient de bun niciun candidat? Fals! Cel care afirmă asta nu este el suficient de bun pentru a înțelege capcanele politicii, pericolele mortale ale refuzului de a vota.

Gata cu ignoranța superioară, care vine la pachet cu aroganța „apolitică”! Ce e aia „Eu nu votez, n-am cu cine vota”?! Nu e o dovadă de inteligență, dimpotrivă! Dacă nu votezi tu, cel ce te consideri deștept și cinstit – și poate chiar ești așa –, vei dubla valoarea votului unui prost, vei da o șansă în plus celui necinstit! E simplu: „Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic” – Edmund Burke (1729–1797). Vorbă mare, spusă acum două secole și jumătate de un filosof și om politic irlandez. Piatră de temelie a democrației.

Așadar, nu e suficient să fii om bun, trebuie să te și implici! Iar o minimă implicare e să mergi la vot – nu uita, data viitoare vei avea ocazia peste 4-5 ani!

Dacă eșt mai bun, mai cinstit sau mai deștept decât media celor din jurul tău, implică-te mai mult! De exemplu, convinge-i și pe alții să voteze! Și spune-le să voteze oameni cinstiți și bine-intenționați, nu corupți, nu extremiști, nu iresponsabili, nu mincinoși-populiști!

- Advertisement -

Cum îi vor identifica pe aceștia? Simplu: prin faptele și vorbele lor de până acum. Sigur, trebuie aruncat balastul propagandistic al partidelor, al candidaților, trebuie evitată capcana mesajelor mincinoase transmise de mass-media cumpărată „la kilogram” de PSD, PNL și AUR. Nu vă uitați nici în gura „influencerilor” care prestează contracost, nici între dinții de aur ai maneliștilor analfabeți, care pentru „suma corectă” îi pupă-n cur, în mod egal, și pe interlopul Nuțu Cămătaru, și pe derbedeul George Simion, și pe generalul Nicolae Ciucă!

Găsiți destule surse de informare credible; poate subiective, dar oneste. Puneți-vă mintea la treabă și votați responsabil! Dar, în primul rând, votați!

Votez și eu, evident, așa cum am făcut-o întotdeauna, cu excepția finalei otrăvite Iliescu – Vadim, din anul 2000. Vă spun și cum votez, pentru că nu mă poate opri nimeni s-o fac. Votul e secret doar în cabină și în urnă, dar e libertatea fiecăruia să-l lase așa sau să și-l facă public.

- Advertisement -

Dar mai întâi vă spun pe cine nu votez.

1. Nu votez Grupul Ciordis, ce-l are moț pe Marcel Ciolacu!

Nu alimentez, prin votul meu, tentaculele ciolace – nepotul, amanta, grindeanul, paulstănescul etc. –, care lucrează în folosul căpeteniei, dar și spre îndestularea proprie.

Atenție, feriți-vă portofelele: au reintrat în cadru Ponta și Piedone, de Crăciun vor fi parlamentari PSD!

Pregătiți-vă să învățați limbi străine: Ponta vă va preda rusa, chineza, turca și sârba!

Piedone ne derutează: e când Satana, când interlop; tot timpul – ciorditor, cu zeci de rubedenii angajate în Primăria pe care i-a lăsat-o moștenire beizadelei sale.

Ciolacu e chintesența evoluției PSD în 35 de ani: trădător ca Iliescu, hoț ca Năstase, mincinos ca Ponta, unsuros ca Geoană, ticălos ca Dragnea, prost ca Vanghelie. Greu găsești atâtea calități într-o singură carcasă!

Nu votez Partidul Vicol-Ciorbă-Nordis! Nici portbagajul lui Buzatu! Nici moaștele politice ale bolșevicului Ion Iliescu, ținut în continuare în fereastră ca președinte de onoare!

Nu girez, prin votul meu, escrocherii gen Nordis, nici pe politicienii care le-au făcut posibile, din avionul de Nisa sau cel de Madrid, la braț cu amantele, pe banii escrocilor și în tovărășia acestora!

Nu-l votez pe combinatorul unsuros care a fost la vânătoare cu Omar Hayssam, a dat la vâsle în barca de la Belina (din care pescuiau Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu), a girat sinistra Ordonanță 13 (semnatarul acesteia, Grindeanu, îi e acum tovarăș în avioanele de lux plătite de mafioți), nu-și găsește diploma de Bacalaureat, și-a tras certificat de fals revoluționar (cu beneficiile aferente), și-a format o camarilă jefuitoare și a dus România pe locul 1 în Europa la inflație și deficit bugetar.

Nu votez Rahat Çolak, „ciung de mâna dreaptă” care fură cu stânga!

2. Nu l-aș mai vota o dată pe Klaus Iohannis, deci nu-l votez nici pe aghiotantul lui Iohannis!

Nu votez asocierea puturoasă cu PSD, zidită cu voturile obținute de la electoratul anti-PSD! Nu iubesc trădarea, deci nici pe trădători!

Nu votez pensia nesimțită, încasată de la 52 de ani și cumulată cu leafa de ministru, prim-ministru, senator! Detest pensiile speciale, în general. Ne e nimic liberal în această formă de furt calificat!

Nu votez cea mai mare hoție din istoria industriei editoriale din România! Detest cărțile-maculatură, cu atât mai mult pe cele îndopate cu milioane de euro din banii noștri.

Urăsc kompromatele de tip rusesc, deci îi sunt alături colegei mele Emilia Șercan. Prin urmare, nu sunt atât de masochist încât să-i votez pe autorii kompromatului.

Nu votez personajele lui Caragiale, deci nici pe Rareș Bogdan. Și, evident, nici gașca politică a acestuia. Mi-aș putea revizui atitudinea la 30 de zile după eliminarea pensiilor speciale.

Nu votez asocierea până la capăt cu președintele-trădător, cu aroganța, disprețul și luxul acestuia, cu lenea și nesimțirea proiectate în cel de-al doilea mandat.

Votul meu nu poate merge la cel care, în calitate de prim-ministru, a semnat alocarea unui palat din București, renovat cu 9 milioane de euro, actualului președinte, atunci când va părăsi Palatul Cotroceni! E o „aroganță” prea mare, deloc liberală, total comunist-ceaușistă!

3. Nu votez trompetele Rusiei, extremismul, anti-occdentalismul!

Nu votez extremismul de tip AUR-Șoșoacă! Deci, nu-i votez pe George Simion, Călin Georgescu, Cristian Terheș, așa cum n-aș fi votat-o nici pe Diana Iovanovici-Șoșoacă.

Nu votez un președinte care să fie interzis în alte țări, cum ar fi Republica Moldova și Ucraina.

Nu votez conspiraționismul anti-vaccinist, adică anti-medical, adică anti-științific.

Nu votez huliganismul, grobianismul, primitivismul.

Nu-l votez pe unul care mi-ar putea spune, în Parlament sau pe stradă: „Te agresez sexual, porcule!”.

Nu-i votez pe cei care fac propagandă anti-occidentală, pe rețetă evident rusească.

Nu-i votez pe cei care susțin Rusia în războiul cu Ucraina.

Nu votez agenți de influență ai unor dictaturi.

Nu-i votez pe cei care vorbesc despre Ro-Exit, pe cei care ne „promit” că vor scoate România din UE și din NATO.

Nu votez „suveraniști” care, în xenofobia lor, dau cu pietre în străini, alungând și investițiile străine.

Nu votez distrugerea României, deci votul meu nu va merge niciodată la personaje precum Simion, Șoșoacă, Georgescu, Terheș!

4. Nu votez PSD-iști – foști sau actuali!

Deci, exclus Geoană, Diaconescu, Birchall.

5. În condiții speciale, sunt adeptul votului util.

Acum ne aflăm în condiți speciale, deci nu votez candidați fără șanse de a intra în turul 2. De aceea nu l-aș fi votat pe Ludovic Orban nici dacă nu ar fi anunțat că renunță la candidatură. Deși e candidatul cel mai bine pregătit pentru funcția de președinte al țării.

Nu-mi place să irosesc votul, deci mă orientez spre un canidat cu șanse. Evident, unul din zona mea de așteptări politice. E obligatoriu să fim compatibili, să avem același sistem de valori fundamentale.

6. Nu votez securiști sau paparude.

Deci, exclus Predoiu sau fiica pușcăriașului de la Realitatea Plus. Evdent, lor li se poate aplica și punctul 5, dar un argument în plus nu strică.

7. Votez Elena Lasconi.

Urmare a aplicării punctelor 1–6, o votez pe Elena Lasconi. Nu e candidata ideală, dar nici nu caut așa ceva, pentru că în politică nu există candidați perfecți.

Elena Lasconi are multe lacune, dar nu a arătat rea-credință – nici ca jurnalistă, nici ca primăriță. Or, buna-credință e principala calitate a unui politcian. Dacă vrei să faci bine, o vei face! Sunt destui în jurul tău să te ajute, de aceea plătim un aparat de stat.

Nenorocirea României a venit mereu de la reaua-credință, exprimată prin corupție, hoție, minciună, trădare, interese murdare.

Nimic din toate acestea n-am detectat la Elena Lasconi. În schimb, am detectat din belșug la principalii contracandidați ai ei.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

ALTE EDITORIALE DE GRIGORE CARTIANU:

* Sunt mândru că mi-e silă de mândraci!

România văzută prin portbagajul lui Buzatu

Șoșocarul

Tăiați, bă, pensiile speciale!

CITIȚI ȘI:

Ciolacu prezintă a patra versiune despre excursia la Monaco, plătită de escrocii de la Nordis: „Am vrut să avem și noi o aroganță!”. Inițial, negase vehement că ar fi mers acolo

Nepotul lui Ciolacu, despre care șeful PSD spunea că abia are „o casă în rate” la Buzău, deține, de fapt, 3 apartamente de lux în București, unul în Constanța și un teren în Eforie

Ciolacu, umflat monstruos de propagandă: 37 de milioane de lei cheltuiți doar în primele două săptămâni de campanie – de aproape 4 ori mai mult decât toți ceilalți candidați la un loc!

12 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -