sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăOpiniiDe la teroristul internațional la țeparul mondial

De la teroristul internațional la țeparul mondial

-

Ideea că pentru Ciucă ar putea vota mai mult de 1% din populație (să zicem, clientela apropiată) mi se pare uluitoare. Cum să votezi un asemenea sfertodoct, cum să-ți lași banii și viitorul pe mâna unui politician atât de confuz și lent în gândire?

Ultimul exemplu dintr-o serie de sute de exemple ridicole: Ciucă afirmă că PNL nu pleacă de la guvernare fiindcă țara e în pericol să fie acaparată de PSD.

Se sperie mintea când citești sau auzi așa ceva. Cum să declari asta?! Cum să te autodenunți că ești o momâie și nu ești în stare să împiedici controlul total de către PSD? Păi, judecătorii (plagiatori și cu dosar la vechea Securitate) numiți de PSD la CCR au creat unul din cele mai mari scandaluri juridice de după Revoluție cu tine, Ciucă, la putere. Nu cu mine, nu cu tanti Aglaia, nu singuri între ei, ci cu tine, Ciucă, și cu PNL la putere. Cu tine au făcut asta, așa cum tot cu tine au emis două pagini de creșteri de taxe anul acesta – chiar cu mâna lui Boloș.

Unde este PNL care, chipurile, urma să împiedice PSD să guverneze singur?! Fiindcă ceea ce vedem este că PSD chiar guvernează singur. Și acum spui că nu vrei să pleci de la guvernare ca să nu lași PSD singur să acapareze puterea?!

- Advertisement -

De fapt, despre acapararea și împărțirea puterii a fost vorba tot timpul. Ați sperat că veți împărți (cuvântul preferat al lui Ciolacu) puterea, dar acum înțelegeți că PSD s-ar putea s-o împartă și cu AUR, iar pe voi vă bagă sub masă.

În ultimii ani nu am regretat vreo secundă că am decis să las „echipa câștigătoare” și să renunț la orice posibil beneficiu personal pentru a fi alături de Ludovic Orban și de oamenii care i s-au alăturat în Forța Dreptei. Cine urmărește măcar 5 minute aparițiile lui Ciucă și, în paralel, oricare din interviurile recente ale lui Orban se convinge în legătură cu diferența de la cer la pământ între cei doi.

Și atunci, cum să votezi cu Ciucă? Dacă ești în deplinătatea facultăților mintale și dacă ești cât de cât independent de Ciucă, atunci nu poți vota cu el. Dacă îți pasă de ideile liberal-conservatoare, alegi vehiculul care reprezintă aceste idei, adică Alianța Forțelor de Dreapta (PMP, Alternativa Dreaptă, PNȚ Maniu-Mihalache și Forța Dreptei) și candidatul lor la Președinție, care niciodată n-a făcut România de râs și n-a umilit educația și bunul-simț așa cum o fac Ciucă și alte personaje sinistre din politică.

- Advertisement -

***

Ciucă… Aș fi suspectat că a vrut doar să facă o glumă dacă nu repeta din nou, hotărât, răspunsul. E fără speranță!

***

DIICOT anchetează Nordis de mai bine de un an, dar doamna Vicol era bine-mersi șefa Comisiei… Juridice(!!!) din Parlament.

Și Ciolacu n-a știut. Ca să vezi, dom’le, nu l-a informat Securitatea, te pomenești!

Toți, niște mincinoși.

Toți, niște șantajabili.

Toți, niște nulități.

Securitatea e a lor, nu a României.

***

Înțeleg că tânărul și neexperimentatul Ciolacu s-a tras în poză cu un terorist internațional, dar maturul și înțeleptul Ciolacu s-a dus în Dubai cu un țepar mondial?!

DE ACELAȘI AUTOR:

România socialistă

4 COMENTARII

  1. SINGURUL PROIECT PENTRU romania EXECUTAT CU MAXIMA DETERMINARE, PRECIZIE SI UNIUNE ESTE „SCAPAM TOTI, RAMANEM CU TOT CE AM FURAT, NE DAM LEGI SA NU MAI PUTEM FI PEDEPSITI SI NE LUAM ‘justitia’ ADICA TOATA PUTEREA.

  2. Cred totuși că și lui L.Orban i se poate imputa acel: „Cine este generaaalul?”…În niciun fel nu a fost elegant și nici de bun augur.
    Cât despre Ciucă nu mai e nimic de adăugat.

  3. a explicat de multe ori contextul cu generalul. Ponta contracandidat si sef la hidra pesedista avea un procent infricosator. Erau sanse mici sa l invingi. Cine este generalul acum, trebuie sa ne hotaram.

  4. Am văzut toți cine a fost „generaaalul” timp de 10 ani. Un nimeni în drum. Un general dintr-o țară africană, un primar de provincie infatuat, un copil needucat, un Goe ultrarăsfățat. Nicio scuză pentru L.Orban. Absolut nicio scuză. Cu scuza răului mai mic am pierdut 34 de ani, bătând pasul pe loc. Mie mi-e rușine. Politicienilor văd că nu.
    Mie mi-e rușine. Politicienilor văd că nu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -