Gazetaromaneasca.com ne face cunoscută drama unei românce din nordul Italiei care, după ce şi-a părăsit soțul, a suferit timp de mai mulți ani de pe urma acestuia, care o amenința necontenit cu moartea.
Calvarul ei a început la jumătatea anului 2015 şi a durat până de curând, interval în care fostul soț a făcut aproximativ 5.400 de apeluri de amenințare, atât pe telefonul ei personal, cât şi la locul de muncă şi la şcoala la care învață fata celor doi.
În cele din urmă, înfricoşată de amenințările fostului soț, femeia a cerut ajutorul autorităților italiene.
Bărbatul, care între timp a plecat în România, este judecat în lipsă şi riscă un an de închisoare cu executare.
Un român de 36 de ani riscă un an închisoare, fiind denunțat de către fosta soție pentru faptul că de ani de zile o terorizează cu telefoane și mesaje în care o amenință cu moartea. Nu mai puțin de 5.400 de apeluri telefonice și sute de mesaje le-a primit femeia, atât pe telefonul personal, dar și la locul de muncă sau la școala unde învață fiica sa. Procurorul care s-a ocupat de caz va cere pedeapsa cu închisoarea. Procesul se va judeca pe 26 martie, în lipsa bărbatului, care locuiește în România.
El era gelos și obsedat de când era căsătorit, dar când soția – chelneriță într-o pizzerie din Bergamo – a decis să-l părăsească, românul de 36 de ani a transformat viața ei în iad. Fără a se resemna cu pierderea femeii, cu care avea o fiică, de la jumătatea anului 2015 omul a făcut 5.400 de apeluri telefonice către soția sa, în care o amenința moartea (inclusiv mesaje trimise pe telefonul său mobil). Toate apelurile au fost făcute din România, unde bărbatul de 36 de ani a revenit după încheierea relației. Pentru aceste fapte, procurorul a cerut condamnarea românului la un an închisoare pentru stalking. Procesul este programat pentru 26 martie.
Potrivit poliției, femeia a primit apeluri telefonice chiar și la serviciu. Când proprietarul pizzeriei a răspuns, soțul i-a cerut s-o concedieze. „Trebuie s-o dai afară, este o curvă!”, a strigat din România, în receptorul telefonic. Mai mult decât atât, omul a sunat și la școala pe care o frecventează fiica sa, cerând – fără succes – să stea de vorbă cu fata.
În cele din urmă, obosită și înfricoșată de amenințările cu moartea, femeia a decis să-l denunțe pe fostul soț, care nu a putut fi reținut, deoarece fugise deja în România și, prin urmare, va fi judecat în absență.