Istoricul Dorin Dobrincu, președintele Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei, a relatat într-un interviu acordat pentru Aktual24.ro cum i-a „țepuit“ Iohannis în cel mai josnic mod pe moldoveni. Președintele României s-a întâlnit la Cotroceni cu reprezentanții societății civile din Moldova și le-a cerut să-l voteze pentru al doilea mandat, spunându-le că până nu scapă de PSD nu se pot construi autostrăzi. Iar după ce le-a luat votul, a adus PSD-ul la putere și „a instituit un sistem semisultanal de conducere“.
Evenimentele s-au petrecut în 2018, a relatat istoricul Dobrincu. Delegația reprezentanților amplei mișcări civice care cerea Bucureștiului autostradă peste Carpați, care să lege Iași de Târgu Mureș, a fost primită de Iohannis – care era în campanie electorală pentru obținerea celui de-al doilea mandat – la Palatul Cotroceni.
Președintele, relatează Dobrincu, le-a spus moldovenilor că PSD-ul stă în calea tuturor marilor proiecte de infrastructură, că el înțelege cât de importante sunt autostrăzile care să scoată Moldova din subdezvoltare, dar nu se poate face nimic cât timp PSD încă mai e la guvernare.
Oamenii l-au ascultat și, în 2019, Moldova l-a votat covârșitor pe Iohannis, iar în 2020 a dat câștig de cauză PNL-ului și USR-ului, în ideea că acestea vor forma coaliția care să trimită la groapa de gunoi a istoriei PSD-ul.
Acesta a fost momentul în care Iohannis, după ce le-a luat votul moldovenilor care-l credeau de bună-credință, a aruncat la gunoi toate promisiunile și a adus PSD la putere!
Mai jos, relatarea istoricului Dorin Dobrincu.
„Iohannis a adus PSD-ul la putere, a plantat tot felul de neisprăviți în fruntea partidelor, inclusiv a PNL-ului, de unde provine și pe care l-a fagocitat, a instituit un sistem semisultanal de exercitare a puterii, s-a arătat preocupat doar de propriile interese și de satisfacerea nesfârșitei pofte de adulație și lux“
„Klaus Iohannis a ajuns în fruntea statului român într-un context favorabil pentru sine. A părut a fi o soluție și pentru România, în împrejurări interne sufocante.
Răspândita mitologie a neamțului care tace și face lucruri bune s-a dovedit o gogoașă pe care omul de la Cotroceni a tot dezumflat-o în al doilea mandat. Mie nu mi se pare că înțelege nici importanța dezvoltării, nici a regionalizării. Consideră că aceste chestiuni nu îl privesc, așa încât nu le-a acordat prea multă atenție, nu a cheltuit energie și timp pentru ele.
În urmă cu aproape un deceniu, dar și după aceea, aflat în căutare de voturi, Iohannis a făcut promisiuni în județele Moldova, inclusiv că va sprijini construirea de autostrăzi.
În octombrie 2018, o delegație a asociațiilor pro-autostradă din Moldova a avut o întrevedere oficială, la Cotroceni, cu președintele. Dincolo de aerul protocolar, șeful statului a spus că susține demersul nostru, dar că nimic nu se poate face „până nu scăpăm de PSD”. Abia atunci se vor putea debloca marile proiecte, inclusiv construirea autostrăzilor în regiunea noastră, traversarea Carpaților ș.a.m.d.
Timpul scurs de atunci încoace ne-a arătat că în al doilea mandat, omul de la Cotroceni a adus PSD-ul la putere, a plantat tot felul de neisprăviți în fruntea partidelor, inclusiv a PNL-ului, de unde provine și pe care l-a fagocitat, a instituit un sistem semisultanal de exercitare a puterii, s-a arătat preocupat doar de propriile interese și de satisfacerea nesfârșitei pofte de adulație și lux.
Iar traversarea Carpaților Orientali pe autostradă se amână, cine știe, poate pentru un deceniu, poate pentru două, trei.
Lipsit de sensibilitate, preocupat doar de satisfacerea egoului disproporționat, președintele nu a văzut o miză în niciunul din proiectele Moldovei. De altfel, omul nici nu a mai călcat la Iași, spre exemplu, din ianuarie 2020, când a și fost huiduit intens pentru neonorarea promisiunilor făcute în fața moldovenilor.
Pentru că ați amintit de căile ferate, investițiile în modernizarea celor din Moldova sunt reduse, merg la fel de lent ca și în cazul altor proiecte, deși resurse europene sunt. Capacitatea de mobilizare instituțională este modestă, parcă direct proporțională cu cea a decidenților politici.“
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
Nu numai ca a aruncat voturile a aproape 7 milioane de alegatori la gunoi,a incalcat si constitutia impunand o conducere obedienta pentru PNL,apoi a distrus o coalitie formata cu eforturi de liderul iberal (matrasit la ordinul sau de pedelistii care l-au ajutat sa devina presedinte in 2014) care si-a pus a 2a oara obrazul pentru el,crezand ca va fi la fel de activ si in al 2lea mandat.Pentru ce oare a distrus tot ce a cladit,incepand ca primar la Sibiu,e de necrezut…poate pentru ca a semnat in secret un pact cu pesedeul pentru a-l ajuta sa ajunga presedinte,scotandu-l pe Barna din cursa si ajutand-o pe Dancila sa fie pe post de iepure? Cu ce pret,vedem si simtim de 4 ani..A mai fost cineva in trecut care a semnat asa ceva sa ajunga presedinte,in 1996,in al 2lea tur,Emil Constantinescu…a cerut ajutorul PDului lui Petre Roman.Pretul a fost acela de a trada promisiunile facute lui Corneliu Coposu de a-l readuce pe Rege in tara.FSN trebuia sa conduca peste tot,si la stanga si la dreapta…Constantinescu a lasat balta alegatorii si PNTCDul,renuntand sa mai candideze si astfel a readus pe iliescu la putere..
Emil Constantinescu a fost presedinte o singura data 1996-2000.
Constantinescu nu a tradat PNTCD si alegatorii renuntind la a doua candidatura ci a facut un sacrificiu personal in favoarea tarii. Cel putin atunci, in acel moment.
Concret, a avut o intelegere cu Iliescu pentru a fi de acord Iliescu sa acceptam ca avioanele NATO sa survoleze Romania in cazul interventiei in Serbia. Era nevoie de votul PSD in parlament. Singurul mod in care Constantinescu l-a induplecat pe Iliescu a fost promisiunea lui Constantinescu ca se retrage si nu mai candideaza a doua oara daca Ilieascu va accepta survolul. Caz in care Iliescu cistiga sigur. Constantinescu s-a retras si nu a mai candidat iar PSD s-a abtinut la vot. Nu a votat pro, insa a fost suficient ca Romania ulterior sa intre in NATO pe baza acelui ajutor dat NATO. Anterior SUA si Marea Britanie se opusese intrarii Romaniei.
Sunt multe surse de informare: Europa Libera, Wikipedia etc. Si mai ales, imi face placere sa recomand, un podcast al lui G. Cartianu cu Corneteanu la profi24tv de acum o luna. Sper ca nu ma insel asupra podcastului, ca le-am vazut cam toate in care e el. Oricum, un podcast superb, vi-l recomand.
Vârful de lance al urmasilor criminalilor din 89 si al magiilor de ticalosi numite „partide”, el insusi o creatura dubioasa si aservita – un ciubucar snob si pervertit Daca era ceva de capul, nu i s-ar fi refuzat emigrarea in Gssrmania odata cu familie, Ce poate fi mai clar? Trist e ca a nenorocit o tara si un popor.
O UNEALTA A VARANILOR.