Avionul oligarhului rebel Evgheni Prigojin a fost doborât astă-vară la ordinul lui Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, și cu încuviințarea lui Putin, scrie publicația Wall Street Journal. Patrușev este șeful serviciilor secrete rusești și e considerat principalul candidat pentru a prelua puterea la Kremlin, dacă Putin pățește ceva.
WSJ citează surse din serviciile de informații occidentale și un ofițer de informații rus fugit. Patrușev ar fi fost îngrijorat de ascensiunea mercenarilor Wagner patronați de Prigojin și i-ar fi atras atenția lui Putin încă din vara lui 2022 că această grupare devine prea puternică.
La un moment dat, în octombrie 2022, Prigojin l-a sunat pe Putin și i s-a plâns, într-un limbaj nepoliticos, că armata nu-i furnizează muniție în bătălia pentru Bahmut. La discuție au asistat mai mulți apropiați ai lui Putin, printre care și Patrușev.
Când, în iunie acest an, Prigojin a declanșat o rebeliune fățișă, Patrușev s-a folosit de prilej ca să-l înlăture complet de pe scena puterii de la Moscova.
Sursele WSJ spun că, în timpul răscoalei Wagner, puterea în Rusia a fost preluată efectiv de Patrușev, în timp ce Putin a fost trimis într-o reședință din țară. Patrușev a apelat la Kazahstan și Belarus, iar Lukașenko a acceptat să joace rolul de mediator.
La începutul lunii august, după o perioadă în care Prigojin a fost lăsat în pace, dându-i-se impresia că e în siguranță, Patrușev le-a ordonat oamenilor săi din servicii să pună la punct o acțiune de eliminare fizică a întregii conduceri Wagner. Putin a fost informat despre plan și l-a aprobat.
Lichidarea efectivă a șefilor Wagner s-a produs pe aeroportul Șeremetievo, din Moscova, când sub pretextul unui control de rutină al avionului lui Prigojin s-a amplasat o mică bombă sub aripă. La scurt timp după ce aparatul a decolat, cineva de la sol a detonat bomba și avionul lui Prigojin s-a prăbușit cu toată conducerea Wagner la bord. Pe 23 august au murit Prigojin, șeful executiv Dmitri Utkin și alți 5 oameni din staff-ul grupării de mercenari, precum și 3 membri ai echipajului.