Fost ministru al Justiţiei în cabinetul Cioloş, Raluca Prună a ţinut să se delimiteze de ceea ce ea crede a fi un fel de linie nouă a PLUS, partidul condus de fostul său şef de guvern. E vorba de ideile futuriste ale Oanei Bogdan, care s-au rostogolit ca un tăvălug în mediul online şi au bulversat din nou masa de susţinători ai construcţiei politice iniţiate de Dacian Cioloş şi principalii săi colaboratori din cabinetul tehnocrat, printre care şi Raluca Prună.
Este a doua oară când PLUS intră forţat într-un vârtej neproductiv, inoportun şi risipitor de energii. Prima oară a fost imediat după înfiinţarea partidului, când aşa-zisele dezvăluiri privind legăturile cu Securitatea ale unui membru fondator au semănat dezamăgire printre militanţii partidului. Ulterior, s-a dovedit că era doar o furtună într-o ceaşcă de cafea iscată special de adversarii lui Cioloş, lider politic ce cunoscuse o ascensiune spectaculoasă în ultimii ani, prin Platforma „România 100”.
Şi de data asta e la fel. Iar intervenţia Ralucăi Prună, menită s-o ţină departe de ideile avangardiste ale Oanei Bogdan, nu face decât jocul aceloraşi duşmani ai propriei sale echipe. Din textul său se poate înţelege eroarea gravă pe care ea o face legat de „cazul Oana Bogdan”, dar şi dorinţa de a „poza” în personaj „altfel”, „raţional”, „logic”, „realist”. E dreptul ei de a profita de o slăbiciune de moment. Dar nu aşa faci echipă în politică, mai ales într-o ţară ce se duce la vale târâtă de opusul lumii pe care cu onoare o reprezintă toţi preopineţii implicaţi în acest ultim scandal: Cioloş,Prună, Oana Bogdan&co.
De ce greşit ce face Prună? Să citim mesajul său de mai jos:
„In ultimele săptămâni am fost întrebata dacă sunt de acord cu cele susținute de PLUS, prin Oana Bogdan. Evident ca nu pot fi de acord. Ma despart categoric de PLUS pe care nu îl înțeleg de ce intra captiv intr-un subiect ales de Oana și care nu e ceea ce trebuie rezolvat in România. Problema României nu este renunțarea la proprietate, ci in primul rând repararea efectelor naționalizării – neterminata la aproape 30 de ani de post comunism.”
Trec peste faptul aceleiaşi lipse de respect faţă de limba română, care nu prevede cuvinte fără diacritice – boală tot mai răspândită inclusiv printre cei cu pretenţii la responsabilităţi publice. „Mă despart categoric de PLUS„, spune Prună. Ca şi cum ideile Oanei Bgdan sunt ideile PLUS. Fals! PLUS nu a adoptat în programul său politic viaţa „fără proprietate”, ca să exagerez şi eu viziunea Oanei Bogdan (răstălmăcită de cei interesaţi).
Cum era corect să spună Raluca Prună, în peisajul românesc intoxicat de fake news şi de un populism feroce? Cam aşa, dacă îi păsa mai mult de PLUS decât de ea şi de cei de „care am fost întrebată” (cine sunt ei, apropo?):
„Nu sunt de acord cu ideile Oanei Bogdan. Dar PLUS este un partid care permite diversitatea de opinii, idei, viziuni, unde inclusiv proiecte ce multora le pot părea ciudate îşi au loc pentru dezbatere. În plus, nu ştiu ca ideile Oanei Bogdan să fi fost adoptate de PLUS ca partid, deci care e pericolul că un om conectat la anumite curente futuriste propune o temă pentru dezbatere publică?”
Aşa suna o formă etică de comunicare. Prună a ales orgoliul şi s-a lăsat purtată de curentul autodistructiv intern, exact ca în scandalul „securiştilor” de la înfiinţarea PLUS. Nu aşa #rezişti în faţa tancului sovietic pornit peste România de Dragnea şi Tăriceanu. Dacă îţi pasă de România mai mult decât de imaginea ta, „spurcată” de „colocuirea” care bântuie prin mintea Oanei Bogdan…
Oana Bogdan n-a făcut niciun rău nici PLUS, nici Ralucăi Prună, nici României. A spus ce crede ea despre un viitor. Apropo, ştie cineva cum va arăta viitorul? Sau el trebuie stabilit exact ca-n vremurile Inchiziţiei, care îl ardea pe rug pe Giordano Bruno pentru ideile sale avangardiste despre infinitatea universului? E o crimă să spui ce crezi tu despre lume şi viaţă? Despre mapamond? Despre schimbări şi evoluţii imprevizibile?
Lumea e schimbare continuă. Ce pare azi imposibil, mâine nu mai e. Viitorul arată că se poate. Revoluţia tehnologică pe care o trăim pe viu nu face decât să confirme ceea ce odinioară păreau miracole eretice. Sunt convins că dacă ai fi întrebat-o pe copila Raluca Prună cum i se pare să poartă vorbi video pe whatsapp, de pe câmpurile Banatului, cu un fost coleg de bancă ajuns peste Ocean, ar fi zis că eşti nebun.
Problema de fond e alta. Incapacitatea PLUS de a ţine la tăvăleală, pe româneşte. Politica se face cu „spate în spate”, cu piele tăbăcită la atacuri, cu front comun şi unitate în jurul valorilor asumate de grup. Esenţial e dacă mai crezi în Cioloş sau nu, în onestitatea sa de a schimba în bine România, aşa cum bine a făcut cât a condus guvernul tehnocrat, în valoarea umană şi profesională a colegilor lui, inclusiv a celor cu idei ce azi par ciudate. Asta ar trebui să conteze pentru cei care iubesc PLUS, USR şi orice altă formă de organizare politică acuzată de mafia roşie că e „progresistă”.
Nu oameni ca Oana Bogdan sunt problema, ci atitudinea faţă de cei ca ea şi cei care se folosesc de cei ca ea pentru a-şi exprima ura, răul, fixismul, talibanismele şi incapacitatea dialogului. Sunt sigur că PLUS şi USR au destui oameni de profilul Oanei Bogdan, respectabili, cu cariere de succes, care au demonstrat lumii tot ce puteau demonstra, dar care vor mai mult. Care cred în idei provocatoare, ce pot părea aberante şi uneori chiar sunt. Nu trebuie puşi la zid pentru visează la o lume romantică sau că doar ei cred în teleportare. Trebuie ascultaţi şi atât. E oare atât de complicat?
Probabil că da. Cel mai simplu e să faci ca Raluca Prună. Să spui că tu nu eşti cu „nebunii”. Şi să pui, apoi, cruce la PLUS. Exact ce aşteaptă „realiştii” Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Pentru ei, „colocuirea” chiar funcţionează. Stăpânesc cu mână forte peste o ţară plină de proprietari, în care va fi tot mai puţin loc pentru cei ce mişcă-n front.
Excelent articol.
Aceeasi lupta a fost si la congresul USR, si socialistii de tip nou gen Oan Bogdan au castigat congresul. Iar asa zisele opinii personale au fost repetate in interviul de azi cu Tapalaga la G4Media. Iar whataspp-ul si proprietatea privata sunt doua lucruri foarte diferite.
Pertinent si obiectiv articol.
Pentru comentarii de acest gen vă urmăresc de cînd ați luat ființă cu mare interes !
Oana Bogdan este un fel de guru sl unui partid care practic nu exista in România. Auziți declarația unei doamne Raluca Pruna ca duduia așa vede ea viitorul ! Bravos națiune! Mai sunt mulți in acest partid numit PLUS. Mai binea ii găseau alta denumire! Cu asemenea vizionari vor sa se prezinte la europarlamentare? Zău ca sunt penibili rău de tot!
Si-a tras și Cioloș proasta lui. Numai Dragnea sa aibe?
Amuzant !!!Totusi, sa speram ca va intelege mesajul si va fi mai aplicata in gandire !!!
Respect domnule Laurentiu Ciocazanu ptr acest minunat articol .Si spun asta ca un om de dreapta care nu-i suport pe progresisti cum isi zic azi socialistii si comunistii occidentali . Si niuci ideile lor putine si fixe .Dar cred si ca asta-i o conduita demna de urmat in orice democratie :,,I dissaprrove of what you say, but i will def to the death your right tu say ” (EVELINE BEATRICE HALL -,,The friends of Voltaire ” )
Cel mai mişto au înţeles-o pe dna Prună analiştii de la Libertatea, punând titlul traseistic:
Raluca Prună pleacă din PLUS, deși este membru fondator al partidului alături de Dacian Cioloș. „Mă despart categoric”
este membru fondator al asociației …
Totusi, nu trebuie sa ne pierdem nici noi timpul cu subiectul acesta, OK, s-a lamurit toata lumea ca transpar discutii sterile din adunarile PLUS, dar, hai sa zicem ca partidul avand oameni nefiltrati serios prin criterii solide, ci s-a mers pe incredere si ne putem trezi si cu oameni lipsiti de pragmatism…Dar important e sa nu fie rauvoitori, contraproductivi. Eu sper ca sunt destui oameni acolo care sa ia aminte sa nu piarda timpul cu dezbateri nelegate de urgenta actuala, cand se asteapta de la dansii sa puna pe hartie idei si proiecte cat mai realiste si sa mobilizeze oamenii inspirandu-i cu adevarat si dandu-le curaj si incredere, pentru a crea o noua forta pe scena politica, nu o grupare cu capul in nori !!! OK,OK, hai sa-i lasam sa se concentreze, sper ca au receptionat mesajul !!!
Articol corect, d-na Raluca Pruna cred ca s-a exprimat doar metaforic in replica ”Ma despart de PLUS”. Poate e cazul sa se adune toata lumea prea infierbantata la cap de punctul de vedere futurist al d-nei Oana Bogdan, iar PLUS sa-si definitiveze crezul politic intr-o platforma-program explicita si fara ambiguitati vizavi de dreptul de proprietate. Altfel, nu numai ca vor face rau PLUS, cata vreme nu-si prezinta clar optiunile, dar vor lovi si-n USR, dat fiind ca au ajuns sa co-locuiasca in Alianta 2020.
Nu aveti deloc dreptate, d-le Laurentiu Ciocazan, dar nu numai atat, sunteti incorect cu Raluca Pruna. Ea este intradevar un om cinstit. Am urmarit-o si cand era ministru, si dupa, i-au placut lucrurile clare si a fost mereu corecta, si cu altii, si cu ea insasi. Nu pozeaza in personaj rational, logic si realist, ESTE personaj rational, logic si realist.Este tipul de om care, din pacate, e rar pe la noi.
Si nu ea face jocul dusmanilor acestui partid, ci atitudinea de tipul celei pe care am vazut-o in interviul dat lui Dan Tapalaga si pozitia lui Ciolos – si cea dinaitea scandalului, dar si cea dupa scandal.
Cand atitudinea Oanei Bogdan a starnit atata scandal, iar Ciolos a reactionat atat de prost, e total incorect sa aruncati totul pe Raluca Pruna, pana intr-acolo incat sa-i contabilizati si greselile gramaticale.
Spuneti, d-le Ciocazan: „Oana Bogdan n-a făcut niciun rău nici PLUS, nici Ralucăi Prună, nici României”. Sa zicem, desi ma indoiesc. Desi rolul ei era sa faca bine,,,
Si mai sugerati ca in in USR-PLUS sunt multi oameni cam ca Oana Bogdan, cu cariere de succes, care… „cred în idei provocatoare, ce pot părea aberante şi uneori chiar sunt”; care „visează la o lume romantică sau ….. cred în teleportare” Ne indemnati sa-i ascultam si atat, sa nu-i punem la zid.
Nu o sa-i pun la zid, nu am nimic impotriva unui partid in care tipul acesta de oameni domina. Dar trebuie sa o stim si noi, cei care i-am sustinut, fara a fi in totala cunostinta de cauza. Partidul e liber sa existe, dar nu nu ascunzand anumite particularitati sau unele mistere legate de constituirea lui. (Nu ma refer la trucul la care au recurs cand cu inscrierea)
Dar sa ne spuna deschis ce e cu ei, de ce ascund?. E foarte important sa putem aprecia in cunostinta de cauza daca sunt ele partidele adecvate momentului, care pot salva Romania.
Fiind lider al partidului, dna. Bogdan nu are libertatea de a bate câmpii public, așa cum o avem noi ceilalți.
Impresiile și părerile domniei sale se răsfrâng asupra grupului pe care îl reprezintă și il angajează.
Este aberant să spui „este unul din liderii nostri dar are altă parere decât noi”.
O delimitare fermă a PLUS față de ideile expuse ar fi fost necesară. Ambiguitatea generează incertitudini în rândul potențialilor votanți.
Existența unor grupuri cu păreri diverse în interiorul partidului face parte din esența democrației.
La fel de importantă este păstrarea coerenței în poziționarea partidului și comunicarea externă organizației.
Prin comunicarea dnei. Bogdan a apărut un dubiu critic cu privire la pozitionarea PLUS față de proprietate, una din componentele esentiale a democrației, la cre partidul nu a raspuns ferm. În aceste condiții există riscul ca PLUS să fie asociat unei hipstereli marxiste. Ceea ce ar fi mortal pentru ei.
Una din componentele esențiale ale democrației, evident.
Dar pe Rares Bogdan l ati vazut aseara ce urla dezlantuit referitor la ideile acestei Oana Bogdan?Si este doar un viitor liberal care se foloseste de acest lucru.Imi imaginez ce comenteaza ceilalti
Ideile Oanei Bogdan oricât de bine intenționate ar fi aparțin mai degrabă unui curs de dezvoltare spirituală gen New Age si nici de cum unei platforme a unui partid politic al României, partid care pretinde că se pregătește pentru alegerile iminente din 2019! În PLUS ele vin de la unul dintre conducătorii ideologici ai acestei grupări care pare din păcate complet ruptă de realitatea sordidă a politicii românești!
Europa se confruntă cu probleme majore și noi delirăm ! așa veți face și dacă se câștigă parlamentarele ! vrem ca alternativa să fie formată din persoane responsabile !