Majoritatea parlamentară PSD-PNL continuă să sfideze populația României și Uniunea Europeană: în loc să elimine pensiile speciale, așa cum ne-am angajat prin PNRR, regimul PSD introduce noii privilegii de acest gen! Printre privilegiați: Florin Iordache, fost ministru al Justiției în Guvernul Grindeanu din „regimul Dragnea” și semnatar al sinistrei Ordonanțe 13.
Parlamentarii au introdus o nouă categorie pe lista beneficiarilor de pensii speciale (numite oficial, în mod fals, „pensii de serviciu”): angajații Consiliului Legislativ, instituție condusă de odiosul Florin Iordache (62 de ani), zis și „Ciordache” sau „Altă Întrebare”.
VIDEO: Florin Iordache și sinistrul anunț din seara de 31 ianuarie 2017
Printr-o modificare adusă Legii de funcționare a Consiliului Legislativ, parlamentarii au hotărât ca angajații acestei instituții să aibă beneficiile pe care le au și funcționarii publici parlamentari. Unul din aceste beneficii este exact „pensia de serviciu”, adică pensia specială!
Proiectul de lege a fost adoptat cu 80 de voturi „pentru“ și 27 „împotrivă“.
Potrivit ultimelor date oficiale, Consiliul Legislativ are în organigramă 111 posturi, dintre care 104 erau ocupate.
Tot în proiectul de lege privind Consiliul Legislativ a fost introdusă limitarea mandatelor pentru șefii instituției. Așadar, Florin Iordache și președinții de secții vor mai putea sta în funcție maximum 10 ani (două mandate de câte 5 ani).
Florin Iordache mai are asigurată o pensie specială: cea de fost parlamentar, pe care o va putea accesa în 2026, când va împlini 65 de ani. Născut la Caracal, „Ciordache” a avut 5 mandate de deputat (2000-2020), a fost și președintele acestei Camere (iunie – decembrie 2016), dar și ministru al Justiției (4 ianuarie – 9 februarie 2017). Toate aceste funcții le-a avut ca reprezentant al PSD.
Pensia specială a unui parlamentar cu minimum trei mandate (cazul lui „Ciordache”) este de circa 15.000 de lei (3.000 de euro). Aceasta se adaugă la pensia ocupațională, singura care e calculată pe bază de contributivitate.
Urmează 23 de magistrați-asistenți de la CCR
O altă categorie care ar urma să beneficieze de pensii speciale este cea a magistraților-asistenți de la Curtea Constituțională a României (CCR). Proiectul, depus de mai mulți parlamentari ai PSD, a fost retrimis luni la comisia de specialitate pentru o săptămână, deși zilele trecute trecuse de această structură.
În prezent, magistrații-asistenți de la CCR nu se bucură de acest privilegiu nesimțit, de care beneficiază cei 9 judecători constituționali (unii dintre ei, politruci sadea).
Potrivit ultimei organigrame a CCR, în instituție sunt 23 de posturi ocupate de magistrați-asistenți.
Nu există bani pentru pensiile speciale ale primarilor, dar PSD și PNL nu vor să le elimine!
Legea care a instituit pensii speciale și pentru aleșii locali (primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți ai Consiliilor Județene) continuă să fie în vigoare, deși aceste privilegii nesimțite n-au fost plătite niciodată, pentru că din 2019 Guvernul prorogă (amână) anual momentul intrării în plată a acestora.
Și Guvernul Ciolacu le va proroga pentru încă un an (2024), din cauză că nu are bani să le plătească.
PSD și PNL refuză însă cu îndârjire să elimine pensiile speciale ale aleșilor locale, întrețându-le acestora speranța (sau iluzia) că le va băga în plată, într-un viitor mai bun, când vor fi suficienți bani la buget. Într-un an electoral, eliminarea acestei poveri aberante nu are nicio șansă să devină realitate, dat fiind că PSD și PNL se bazează mult, la alegeri, pe mobilizarea primarilor și a rețelelor din jurul acestora.
Opriti CRIMINALII !!!
cine sa-i opreasca? poporul le-a dat toata puterea… exact acel popor care sta la cozi imense sa ,,pupe” moaste… apoi se duce acasa si se uita siderati la vesnica telenovela… ce se-ntampla cu pensiile romanilor?
LA TEMBELIZIUNILE SECURICILOR SI ALE PARTIDULUI ?
tribunalul poporului. Desființați sistemul actual. Este ineficient și consuma prea mult.
PARTIDUL SI SEKURITATEA SE PISHA CU BOLTA PE CAPUL populimii.
– Până când își vor permite?
– Până când le-o vom permite.
Hop ș’așa!