Ultimele două zile au fost foarte intense în zona Kiev, unde rușii au organizat un masiv atac asupra orașului, iar ucrainenii au răspuns folosind tot arsenalul antiaerian, inclusiv bateriile Patriot. În timp ce ucrainenii spun că au doborât toate cele 18 proiectile lansate de ruși, inclusiv 6 rachete Kinjal considerate imposibil de interceptat de către Moscova, rușii afirmă că au distrus o baterie Patriot.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Rusia a dat o declarație oficială în care anunță că „o lovitură de mare precizie cu sistemul de rachete hipersonice Kinjal în orașulKiev a lovit sistemul antiaerian Patriot fabricat în Statele Unite“. Afirmația în sine nu este neapărat credibilă, același purtător de cuvânt susținând în continuare lucruri evident exagerate, precum că „șapte rachete cu rază lungă de acțiune Storm Shadow, trei rachete HARM anti-radar, precum și șapte lansatoare multiple de rachete HIMARS au fost interceptate pe parcursul zilei“. Rușii au o istorie a minciunilor în această direcție, în urmă cu peste o lună pretinzând că au distrus tancuri Leopard 2 când acestea nici măcar nu ajunseseră în Ucraina, iar astă-toamnă – că au distrus zeci de lansatoare HIMARS, deși armata Kievului primise la acel moment doar câteva.
Footage of a possible arrival of a missile at the position of Ukrainian air defense in Kiev.
In the video, you can see the extremely dense work of the batteries of the American MIM-104 Patriot air defense system, and as soon as the air defense system runs out of missiles, .. pic.twitter.com/gNUan7fNU1
— George A. Hamalian (@gahamalian) May 16, 2023
Totuși, în declarația purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova există un sâmbure de adevăr. Americanii au evaluat imediat situația, iar un înalt oficial de la Pentagon a declarat pentru CNN că „un sistem de apărare antiaeriană Patriot, fabricat în SUA, a fost probabil avariat, dar nu distrus, în urma unui baraj de rachete rusești în interiorul și în jurul orașului Kiev marți dimineața, devreme“
SUA încă evaluează în ce măsură sistemul a fost avariat, a precizat oficialul. Acest lucru va determina dacă sistemul trebuie retras în întregime sau pur și simplu reparat la fața locului de către forțele ucrainene.
Cealaltă față a acestei teribile bătălii purtate deasupra Kievului în noaptea de luni spre marți este aceea că s-a reconfirmat, de data aceasta la scară mare, că rachetele rusești Kinjal, despre care Putin a afirmat în repetate rânduri că sunt imposibil de interceptat, pot fi doborâte cu „bătrânele“ sisteme antiaeriene Patriot, ale americanilor. Rusia pretinde că a investit miliarde de dolari în dezvoltarea rachetele hipersonice Kinjal, intrate în folosință din 2017, în timp ce sistemele antiaeriene Patriot sunt în serviciu din 1981 (adică vechi de peste 40 de ani), desigur cu permanente îmbunătățiri și modernizări.
Oficialii ucraineni au anunțat că au reușit să intercepteze cu succes toate cele șase rachete hipersonice lansate de ruși. Ucraina are în prezent două sisteme de apărare antiaeriană Patriot în țară, unul donat de SUA și celălalt donat în comun de Germania și Olanda. Nu este clar care dintre aceste sisteme a fost potențial avariat, dar scoaterea unuia din funcțiune – chiar și pentru o perioadă scurtă – ar putea afecta capacitatea Ucrainei de a apăra Kievul pe fondul intensificării bombardamentelor cu rachete rusești.
Atacul lansat de forțele Moscovei asupra Kievului în cursul nopții de luni spre marți a fost unul dintre cele mai violente din ultimele luni. Rușii au folosit o strategie complexă pentru a testa sistemul antiaerian al ucrainenilor. S-au lansat către Kiev rachete de mai multe tipuri și drone, din direcții diferite, sincronizându-le să ajungă la destinație în același timp. Niciuna dintre aceste încărcături explozive n-a atins orașul. Acest lucru în sine este un mare succes, atestând că apărarea antiaeriană și-a sporit mult eficiența.