Mai multe batalioane ucrainene vor fi antrenate și echipate cu blindate de Franța în următoarele săptămâni, au anunțat duminică, la Paris, președinții Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski, transmite AFP. Batalioanele ucrainene vor fi echipate inclusiv cu tancuri ușoare. Anunțul vine după vestea că primele tancuri americane Abrams M1A1 au sosit în Polonia cu câteva luni mai devreme decât era prevăzut, pentru ca echipajele ucrainene să înceapă antrenamentele.
Franța a fost astă-iarnă prima țară care a comunicat oficial că va trimite tancuri Ucrainei. E vorba de modelul AMX-10RC, pe roți în loc de șenile și cu tun de calibrul 105 mm – cele mai bune tancuri ușoare din lume.
Într-un comunicat comun dat publicității după cina de la Palatul Elysee luată de cei doi președinți se menționează: „În următoarele săptămâni, Franța va antrena și va echipa mai multe batalioane cu zeci de vehicule blindate și tancuri ușoare, inclusiv AMX-10RC“. De asemenea, se mai menționează în comunicat, Franța va mări „eforturile pentru a sprijini capacitățile de apărare aeriană ale Ucrainei“.
Parisul a livrat deja forțelor Kievului celebrele sisteme antiaeriene Mistral, cu rază scurtă de acțiune, și sistemele Crotale, cu rază medie de acțiune. Acum, Franța se consultă cu Italia pentru a livra în comun sisteme sol-aer SAMP/T care sunt mai sofisticate.
La întâlnire, Zelenski a cerut din nou avioane de luptă, dar Macron a refuzat momentan. Un consilier al președintelui francez a calificat cererea drept „puțin prematură“, deoarece e nevoie în prealabil de pregătirea piloților – un proces foarte lung, care poate dura minimum un an. Avioanele de vânătoare franceze cele mai cunoscute sunt Mirage 2000 (de generația a IV-a, echivalentul F-16 la americani) și Rafale (introduse în 2001).
Franța ar urma să antreneze în 2023 circa 6.000 de militari ucraineni – 2.000 pe teritoriul francez și 4.000 pe teritoriul polonez. Ar fi vorba, așadar, de 6-7 batalioane mecanizate, antrenate și echipate cu armament occidental de top.