vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsDupă ce s-au rățoit la Comisia Europeană, PSD și PNL încep să-i...

După ce s-au rățoit la Comisia Europeană, PSD și PNL încep să-i lase din brațe pe pensionarii speciali. Primele 5 concesii nu sunt însă suficiente pentru a primi miliardele UE

-

PSD, PNL și UDMR încep să dea înapoi în fața presiunii Comisiei Europene și lansează primele semnale că ar putea să-i lase din brațe pe pensionarii speciali. Duminică seara, la Vila Lac, liderii coaliției de guvernare girate de Iohannis s-au întâlnit să discute cum ar putea face să pună mâna pe miliardele de euro din PNRR și, în același timp, să-i protejeze pe emanații sistemului. S-a ajuns la unele concesii, dar insuficiente față de cerințele Comisiei Europene.

Potrivit HotNews.ro, ar fi vorba de 5 amendamente asupra cărora au convenit negociatorii PSD, PNL și UDMR. Aceste amendamente la legea pensiilor ar urma să fie trimise în comisiile de specialitate ale Senatului.

Pe scurt, e vorba de:

* impozitarea cu 15% pentru partea de necontributivitate a pensiilor speciale (Comisia Europeană cere 30%);

- Advertisement -

* eliminarea cumulului de pensii speciale (practicat acum pe scară largă, exemplele din Curtea Constituțională fiind scandaloase);

* 5 dintre sporurile militarilor nu vor mai fi luate în calcul atunci când se vor calcula veniturile în baza cărora va rezulta pensia;

* magistrații din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu se vor mai putea pensiona după un singur mandat, ca până acum;

- Advertisement -

* pensiile speciale se vor indexa anual cu inflația, la fel ca restul pensiilor, și nu cu salariul, cum era până acum.

Europa vrea modernizarea României; PSD și PNL vor privilegii nerușinate pentru casta „specialilor”

Deși se atenuează o parte din privilegiile care au transformat bugetarii de lux într-o adevărată castă a României, aceste propuneri tot nu îndeplinesc cerințele asumate de România prin PNRR. Comisia Europeană cere pur și simplu o reformă reală a pensiilor speciale, acestea urmând să pornească de la principiul folosit peste tot în lume – cel al contributivității.

Coaliția PSD-PNL apără însă cu dinții privilegiile castei privilegiate a bugetarilor de lux. Lucrătorii serviciilor secrete, Ministerului de Interne, Armatei, magistrații – toți sunt înregimentați în această pătură privilegiată care primește pensii și de 20 de ori mai mari decât pensia medie în România.

PSD, PNL și UDMR încearcă acum o struțo-cămilă: cosmetizarea legii pensiilor, cu care să se prezinte în fața Comisiei Europene și să încerce o negociere.

Oficialii de la Bruxelles au cerut Guvernului patronat de președintele Klaus Iohannis două chestiuni simple – rata de înlocuire a veniturilor să fie de 45% (nu 65%, cum e acum), iar baza de calcul să se raporteze la veniturile din întreaga carieră (nu la cele mai bune 6 luni, cum e acum).

De asemenea, extrem de important este că Uniunea Europeană cere puterii de la București să renunțe la pensionarea „specialilor“ la 45 de ani, cum se prevede acum. Trebuie mereu amintit că actuala aberație legislativă a putut permite ca procurorul Codruț Olaru, protejat al generalului Gabriel Oprea, să se pensioneze de la 1 ianuarie, la doar 49 de ani, cu pensia de 50.000 de lei/lună!

Partea proastă este că mai sunt doar două zile până la termenul-limită când Senatul poate adopta proiectul de lege privind reforma pensiilor speciale. Dacă nu se întâmplă nimic până la 29 martie, legea va trece tacit de Senat.

Discuțiile în coaliție vor continua în zilele următoare și s-ar putea să apară noi modificări atunci când legea va ajunge la Camera Deputaților.

La această situație s-a ajuns pentru că, multă vreme, PSD și PNL au făcut scut în jurul pensionarilor speciali, anunțând că mai degrabă renunță la modernizarea României – pentru care Uniunea Europeană a alocat 29 de miliarde de euro – decât la privilegiile bugetarilor de lux.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Ciolacu minte ca o poștă sovietică: zice că PNRR e „secret”, deși atât el, cât și ceilalți PSD-iști l-au votat în Parlament! Documentul poate fi citit de oricine, oricând, pe site-ul ministerului

* Liberală din preajma lui Rareș Bogdan, atacuri violente la UE și propagandă rusească delirantă. „De ce nu mai sunt bani de pensii? Că se fac politici de diminuare a populației? Că se aruncă banii în farma și armament?”

* Șoșoacă, scelerată: „Am devenit ținta numărul 1 a criminalilor ucraineni. Vor să mă elimine fizic”. Putinista a fost declarată „amenințare la adresa securității naționale” a Ucrainei și supusă unui regim de sancțiuni

* A mai fugit un PSD-ist corupt: baronul de Neamț, Ionel Arsene, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență

* Record mondial: Guvernul lui Iohannis a ajuns la peste 200 de secretari de stat, de 5 ori mai mulți decât are Japonia! Grindeanu (PSD) are 9 secretari de stat, iar Boloș (PNL) – 7

* Colonelul Turcescu și-a găsit locul: s-a angajat la televiziunea clanului Firea-Pandele! Milionarul putinist va fi plătit generos de locuitorii orașului Voluntari. Va fi coleg cu Oana Lovin și Mădălin Ionescu, prietenii ambasadorului Kuzmin

3 COMENTARII

  1. ESTE EVIDENT CA TOVARASIILE LOR VOR SA PASTREZE SI SA CREASCA CONTINUU, CA SI PANA ACUM, PRIVILEGIILE „specialilor” SI NUMARUL DE „speciali”. PENTRU ASTA DAU LEGI ONEROASE DE ANI BUNI.

    PROBABIL VOR FENTA UE CA SA PUNA MANA PE BANI, APOI PRINTR-O ACTIUNE COMBINATA CU ccr VOR ANULA „modificarile”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -