vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în Ucraina"Din clipa în care rusului îi sosește ordinul de încorporare și până...

„Din clipa în care rusului îi sosește ordinul de încorporare și până când se întoarce acasă între patru scânduri trec, în medie, 27 de zile”

-

Mortalitatea în rândurile trupelor rusești proaspăt mobilizate și ajunse pe front este atât de mare, încât media de viață a militarilor recrutați este de nici măcar o lună după ce au primit citația pentru încorporare, a relatat istoricul și rusologul Armand Goșu la emisiunea „Obiectiv EuroAtlantic”, de la Defense România”. Cu toate că nemulțumirea crește în societatea rusă, expertul estimează însă că sunt mai degrabă șanse să vedem o lovitură de stat dată de servicii și de Armată la Moscova, decât o revoluție clasică, precum cea din 1917, de exemplu.

Cifrele oficiale privind mobilizarea sunt false, numărul real al celor chemați sub arme prin decretul prezidențial emis de Putin depășind până acum 500.000 de oameni, a menționat Armand Goșu – printre cei mai buni specialiști pe care-i are România în spațiul ex-sovietic. Istoricul, care a locuit câțiva ani la Moscova, unde și-a dat și teza de doctorat în istoria Rusiei, cu o comisie compusă din profesori universitari ruși, afirmă că Putin trăiește în continuare într-o realitate paralelă care-i este alimentată de rapoartele cosmetizate primite de la serviciile secrete, în special de la FSB. El a sesizat totuși, din modul în care e tratat de omologii săi din alte țări la diverse întâlniri și summit-uri internaționale, că nu mai e privit cu același respect, ceea ce-l face să conștientizeze că lucrurile nu merg bine.

La nivelul populației, nemulțumirea crește pe măsură ce bărbații proaspăt mobilizați încep să se întoarcă acasă, cu miile, în sicrie. Conform datelor oficiale ale Ministerului Apărării de la Moscova, până luni ajunseseră pe front circa 50.000 dintre militarii mobilizați în ultima lună.

- Advertisement -

Datele prezentate de armata ucraineană arată că, în medie, mor circa 500-700 de militari ruși pe zi, cu unele vârfuri când mor și peste 900. În ultimele 10 zile, peste 6.000 de ruși au căzut pe front. Este o creștere explozivă a pierderilor suferite de trupele Moscovei, care până în septembrie rar depășeau 300 de morți pe zi.

Majoritatea copleșitoare a celor care mor provine din rândurile noilor recrutați, care n-au experiență de luptă și nici antrenament adecvat.

Armand Goșu spune că generalii din Armata și serviciile secrete ruse au început să fie alarmați de situație și nu mai vor să-și asume responsabilitatea.

- Advertisement -

Armand Goșu: „Regimul devine tot mai dur. Represiunea. Face ce știe mai bine. El nu mai are altă bază de susținere. Rămân doar serviciile și zona militarizată. Numai că și serviciile și zona militarizată nu vor să-și asume ce se întâmplă!”

„E greu de prezis ce se va întâmpla în Rusia peste o săptămână, două sau cinci. Capacitatea lor de a pactiza este foarte mică. Deocamdată suntem într-un proces de creștere a nemulțumirii.

Crește nemulțumirea populației odată cu mobilizarea. Putin a anunțat mobilizarea parțială, a lăsat să se înțeleagă că vor fi maximum 300.000 de oameni și acum vedem din anchetele jurnalistice, după numărul celor care s-au căsătorit de urgență, că doar până acum 2 săptămâni era vorba de undeva, la 500.000 de oameni. Deci numărul e sigur mai mare. Vorbim de cel puțin 500.000 de oameni, nu de 300.000. Numărul lor crește.

Și uitați-vă deja la mortalitatea pe front. Este uriașă! S-a calculat câte zile trăiești între primirea citației de la Comisariatul Militar și până te întorci între 4 scânduri acasă. Și sunt 27-28 de zile. Asta înseamnă: tu ai primit citația, a doua zi te duci la Comisariatul Militar, a treia zi te duci în unitatea militară, de acolo te duci, faci niște antrenamente, faci niște trageri, te trimite pe front și tu, în 27 de zile, deja te întorci acasă mort, între 4 scânduri! Se va schimba opinia publică din Rusia!

Bun, ce face regimul? Regimul devine tot mai dur. Represiunea. Face ce știe mai bine. El nu mai are altă bază de susținere. Rămân doar serviciile și zona militarizată.

Numai că și serviciile și zona militarizată nu vor să-și asume ei, adică ofițerii și înalții comandanți, nu vor să-și asume responsabilitatea pentru ce se-ntâmplă. Și fac cam cum fac militarii de regulă. Nu iese bine? Dau vina pe politicieni!”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Șoșoacă, Severin, Prodanca și soția sputnikă a lui Gelu Voican Voiculescu au sărbătorit la Ambasada rusă, alături de obraznicul ambasador Kuzmin

* Muzeografa care a trudit la doctoratul ministrului Tîlvăr: „Am muncit enorm. I-am făcut teza de la zero!”. DNA a clasat cazul după ce le-a dat acuzaților declarațiile femeii

* Ușurel, „patrioților”! Olandezii știu că voi, cei care cereți zgomotos „să se facă dreptate” în problema Schengen, vă aflați la butoanele corupției

* Victorie mare pentru România după 4 ani de lupte duse de USR: au intrat în vigoare legile „Fără penali în funcții publice”

RECHIZITORIU. Ghiță colecta șpăgile pentru PSD, beneficiar direct Ponta. „Poate vrei să te calce vreo mașină, tâmpitu’ dracu’!”

* „E festival, râde toată Europa de Cristoiu, Ciutacu, Budeanca și Răzvan Dumitrescu”. RTV și Antena 3 „CNN”, studiu de caz al lui Raed Arafat în conferința Disinfo 2022, la Bruxelles

* VIDEO. Maia Sandu, disperată, la București: „Avem nevoie de ajutor să supravieţuim ca parte a lumii libere” / „Sunt gata să ne dea foc la țară!” / „Suntem cu toții în pericol, Rusia nu are reguli”

* Șeful armatei Ucrainei: „Am distrus de două ori mai multe avioane rusești decât a pierdut URSS în 10 ani în Afganistan – 278 față de 118”

* Fonfleul anului: „Elon Musk și Angelina Jolie la Castelul Bran, de Halloween”. Cum a reușit un site obscur să atragă televiziunile într-o minciună de proporții gigantice

* Bravo, CFR Cluj! Rușine, FCSB! Echipa lui Dan Petrescu s-a calificat, cea a lui Gigi Becali e cea mai slabă din Conference League

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -