vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaIpoteză-șoc în cazul "asasinei" Dariei Dughina. "Rușii au forțat-o să vină la...

Ipoteză-șoc în cazul „asasinei” Dariei Dughina. „Rușii au forțat-o să vină la Moscova, fără a-i spune adevăratul scop. A intrat sub camerele de supraveghere pregătite dinainte”

-

Ucrainenii cred că „dezvăluirea” incredibil de rapidă a spionilor FSB despre lichidarea Dariei Dughina (29 de ani), fiica ideologului putinist Aleksandr Dughin (60 de ani), are ca scop principal prezentarea Ucrainei drept „stat terorist” și revitalizarea „operațiunii speciale militare” ordonate de regimul criminal de la Kremlin la data de 24 februarie.

Site-ul Obozrevatel.com a realizat o analiză minuțioasă a evenimentelor din jurul acestui caz, cu sprijinul unor experți influenți din serviciile de aplicare a legii. Se constată că Natalia Vovk, presupusa asasină a fanaticei Dughina, n-a fost înrolată niciodată în regimentul Azov, așa cum au expus-o serviciile speciale rusești.

Potrivit mărturiei mamei sale, Natalia Vovk a lucrat în armată pentru o scurtă perioadă, ca operator de telefonie. Apoi a renunțat la serviciu.

Ca s-o lege de crimă, FSB ar fi recurs la o strategie mârșavă: a determinat-o cu anumite argumente să vină la Moscova și să-și închirieze un apartament în apropierea locuinței Dariei Dughina. Camerele de supraveghere fuseseră pregătite din timp pentru a înregistra „dovada” asasinatului.

- Advertisement -

„FSB, raportând despre descoperirea uciderii fiicei lui Dughin, a stârnit audiența rusă cu afirmația că «ucigașul» era membru al regimentului Azov”

Atașamentul față de „naziști”. „FSB, raportând despre descoperirea uciderii fiicei lui Dughin, a stârnit audiența rusă cu afirmația că «ucigașul» era membru al regimentului Azov. Iar el este poziționat în Federația Rusă aproape ca un diavol apărut din iad, cei din Azov – considerați «naziști» notorii.”

Alipirea „criminalei” la Azov. „Ca o confirmare, serviciul special rus a postat o fotografie cu «certificatul» Nataliei Vovk. Apoi a scurs capturi de ecran ale presupusului stat de plată, care indicau «locul de serviciu» al femeii – unitatea militară 3057. Acolo este nu numai sediul Azov, ci și al altor unități structurale ale Gărzii Naționale a Ucrainei.”

Certificatul Nataliei era falsificat. „Cei de la Azov au negat imediat că Natalia Vovk ar fi servit în cadrul regimentului, iar cei din Garda Națională a Ucrainei au precizat că certificatul este un fals absolut. Apropo, expertul independent Lauri Linnamae a ajuns la aceeași concluzie fără echivoc, expunând în mod clar toate gafele FSB.”

- Advertisement -

„Ștampila introdusă artificial a tăiat o parte din obrazul femeii din portret”

Demontarea falsului FSB-ist. „Examinatorul a verificat «identitatea» printr-un instrument online de analiză a interferenței imaginilor. În special, aplicația a evidențiat fragmente în care instrumentul Clonare a fost folosit în Photoshop (permite înlocuirea culorii și a texturii unui fragment cu orice alt fragment al acestei imagini).”

Erori majore comise de spionii ruși. „Expertul a atras atenția, de asemenea, asupra umbrelor slab reflectate, a limitelor clare ale fotografiei încorporate a feței și a fundalului decupat, precum și asupra unei ștampile introduse artificial, care, apropo, a tăiat o parte din obrazul femeii din portret.”

Este o fostă telefonistă. „Părinții Nataliei Vovk (după divorț, femeia a abandonat numele de familie Șaban și a revenit la numele de fată) n-au confirmat că ea ar fi lucrat în cadrul Azov. Adevărat, mama ei, Nadejda Vovk, într-un comentariu adresat propagandiștilor ruși, a spus că fiica ei părea să aibă ceva de-a face cu armata, dar a lucrat doar ca operator de telefonie și apoi a renunțat la serviciu.”

„Să-ți imaginezi că un ucigaș își ia copilul cu el pentru lichidare este din domeniul fanteziei: nici în Ucraina și nici în Rusia nu a existat un singur caz de acest fel”

Kremlinul a inventat un caz unic. „Să-ți imaginezi că un ucigaș își ia copilul cu el pentru lichidare este din domeniul fanteziei: nici în Ucraina și nici în Rusia nu a existat un singur caz de acest fel. Cât despre Natalia Vovk, aceasta a venit în Rusia cu fiica ei de 12 ani. În Rusia, au ajuns în punctul în care au început să discute serios despre posibilitatea ca o femeie să planteze un dispozitiv exploziv improvizat cu participarea unui copil.”

Nu e văzută ca o criminală. „Nicio mamă normală nu și-ar risca propriii copii, iar familia ei din Mariupol, judecând după recenziile vecinilor, era destul de prosperă. Pe baza videoclipurilor propagandiștilor ruși, se poate trage o concluzie fără ambiguitate: niciunul dintre cunoscuții familiei nu admite că femeia ar fi putut comite crima. Natalia avea grijă de ea însăși. Mergea la sală, la saloanele de înfrumusețare.”

Povestea răsuflată a chiriașei. „Este interesant că mama suspectei este rusoaică, ceea ce ea însăși le-a spus propagandiștilor Federației Ruse. Nadejda Vovk a mai declarat că are rude în Rusia. Putem spune cu încredere: dacă fiica ei avea nevoie să meargă în Federația Rusă, atunci, cel mai probabil, ar «trage» la rudele mamei sale și nu ar închiria un apartament la Moscova. Mai ales că urma să-și deschidă propriul magazin în Mariupol.”

„Rusia este cea care se folosește acum din plin de «cazul Dughina» pentru a-și mobiliza societatea în fața «amenințării unui stat terorist»”

A fost „atrasă” spre Daria Dughina. „Singura opțiune pentru Vovk de a participa la lichidarea Dughinei este sub presiune. Dar nu făcută de serviciile speciale ucrainene, ci de cele rusești. Rușii sunt cei care controlează acum Mariupolul. Acolo este literalmente plin de ofițeri FSB. Rușii au găsit un efect de pârghie și au forțat-o pe femeie să vină la Moscova, fără a-i spune despre adevăratul scop. Au expus-o în Federația Rusă. Și Vovk a intrat sub camerele de supraveghere pregătite dinainte atât în mașina ei, cât și în apropierea locuinței Dariei Dughina.”

Cum s-a folosit Rusia de crimă. „Uciderea fiicei ideologului lui Putin, Aleksandr Dughin, este, în principiu, neprofitabilă pentru Ucraina. Rusia este cea care se folosește acum din plin de «cazul Dughina» pentru a-și mobiliza societatea în fața «amenințării unui stat terorist». Recent, sprijinul în Federația Rusă pentru «operațiunea militară specială» a scăzut constant, iar astfel de «acțiuni», pe care Kremlinul le-a aranjat de mai multe ori, funcționează impecabil.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Gândacii din gura lui Simion și greierii din capul lui Daea – despre un „fake” din galeria propagandei RoExit. De ce tac reprezentanții României la Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară?

Nunta lui George Simion – amestec de erezie și populism ieftin. Va reacționa Biserica Ortodoxă Română?

* Ciocnirea mentalităților la TVR. Sindicatul vrea demiterea șefului de la Știri, care i-ar fi strigat „panaramă” unei jurnaliste. Prisăcariu răspunde: „Colega e expertă în lipsit de la serviciu”

„Segmente prietenoase ale elitei”, aproape exclusiv din PSD, sunt sub controlul Chinei, care vizează să-și sporească „influența malignă” în România, atrage atenția un important think-tank

ODĂ. De la Bogdan Chirieac, cu toată dragostea: „Rareș Bogdan își suflecă mânecile pentru guvernare: «Nu voi ezita să fac acest pas pentru România»”

FSB pretinde că a și găsit vinovatul pentru uciderea Dariei Dughina: Natalia Vovk, o ucraineancă de 43 de ani, membră a regimentului Azov, intrată în Rusia împreună cu fetița sa de 12 ani

Cum ar fi fost fabricată „asasina” Dariei Dughina. „Rusia a încercat să netezească pixelii neuniformi din imagine și să insereze o altă fotografie în certificat”

„Daria Dughina e victima propriilor idei și a propriului tată”, care „de 30 de ani predică ură, violență, extremism” / „Pe Daria a ucis-o tocmai doctrina tatălui ei”

VIDEO. Principalul propagandist al lui Putin recunoaște, în premieră, că Rusia are mari probleme cu producția de armament și cu mobilizarea populației

Încă un disident anti-Putin „s-a aruncat de la etaj”! Dan Rapoport avea 52 de ani și se refugiase în SUA pentru că-l sprijinise pe Navalnîi

2 COMENTARII

  1. Dar… era, intradevar Dughina in masina care a explodat?
    Ma indoiesc ca au ucisin mod intentionat pe fiica unui apropiat al lui Putin pentru a starni revolta impotriva ucrainenilor. Si, din cate am vazut lla Tv, Dughin nu era distrus cum ar fi fost un tata daca fiica ar fi fost ucisa in locul lui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -