Îi dăm ţara lui Dragnea?

Întrebare simplă: de ce nu are România antidot la această „ciumă roşie” care infectează societatea mai viral ca o gripă rebelă? De ce nu putem opri acest dezastru provocat intenţionat? Cine o poate face, dacă poate? Dacă nu, ce-i de făcut?

Grele întrebări, complicate răspunsuri! Aş vrea să simplific: nimeni nu poate spune azi cu certitudine unde vor duce toate astea? NIMENI. Ne rămâne însă fiecăruia să cântărim faptele şi să ne pariem destinul.

Dar să spui că România se va preda complet lui Dragnea sau dimpotrivă că Dragnea va pierde sigur bătălia pentru libertatea lui şi a celor ca el – aşa ceva e imposibil de tranşat.

Însă ce putem spune e că situaţia se agravează de la o zi la alta. Şi toată această tragedie naţională are VINOVAŢI clari.

Primii sunt parlamentarii PSD-ALDE, care susţin acest act terorist la adresa democraţiei româneşti. Nu-i ştim pe mulţi dintre ei. Sunt cvasianonimi. Tocmai pentru că se ştiu complici, preferă să tacă. Să stea în umbră. Să nu apară la TV. EI sunt marii vinovaţi. Dacă va veni vremea să dea socoteală, ei sunt primii care trebuie judecaţi pentru acest asasinat.

Apoi sunt vinovaţii din instituţiile statului, în special cei din Justiţie, Poliţie, Jandarmerie, care au devenit cârpele mafiei penale. Personaje ca Adina Florea, Lia Savonea sau Alina Ghica sunt ruşinea acestei meserii de magistrat. Nu le interesează soarta ţării, ci doar parvenirea, banii, vacanţele şi pensia de lux la care visează în timp ce-i masează muşchii lui Dragnea. Sunt mulţi ca ele, în aparatul de stat care s-a predat. De-aceea Dragnea face ce face, pentru că poate. Poate pentru că ştie cu ce poame are de-a face.

Sunt mulţi trădători printre noi. Şi mulţi egoişti. Oameni aparent la locul lor, care n-ar mişca un deget pentru binele altora. Nu-i interesează nimic altceva în afară de ei şi grupul lor intim, familie, prieteni, rude. Atât.

Nu e rău să-ţi pese de-ai tăi, să le pui bani pe tavă, huzur, pofte satisfăcute. Dar e grav dacă faci asta cu orice preţ şi fără să-ţi pese ce e dincolo de gardul casei tale. Dacă nu-ţi pasă, atunci de ce n-ar face Dragnea ce face?

Şi ce face el, în fond şi la urma urmei? Preia controlul vieţilor noastre. Cu preţul rupturii de Europa, de lumea civilizată. Iar cei care azi se simt bine cu ce au în cont sau în casă să fie SIGURI că vor plăti preţul acestei rupturi. Nu mai vorbesc de cei care nu sunt oricum în graţiile sistemului roşu. Ei sunt încă de azi victime sigure.

Asta-i ecuaţia impotenţei noastre generale. Nişte aleşi (votaţi!) cu tupeu şi dorinţă de bani pe generaţii, un aparat de stat slab (mai ţineţi minte vorba lui Vântu „întăriţi-vă statul!”) şi mulţi oameni simpli dispuşi să închidă ochii la răul din jur pentru un bine viciat, toxic şi egoist.

Per total, ca un numitor comun de naţie, rezultă opoziţie socială slabă faţă de un agresor precum PSD-ALDE. E mic procentul de patrioţi. De OAMENI. Şi de unde nu e nici Dumnezeu nu cere.

Nu întâmplător cheamă la proteste masive venerabilul Mihai Şora. Căci doar ele sunt antidotul acestui atac continuu la România. Alt tratament eficace nu există! Nu avem nicio garanţie că protestele îi vor opri pe Dragnea şi Tăriceanu, dar fără ele ce le mai stă în cale?

Însă pare că strada şi-a pierdut şi ea vlaga. A obosit. A fost gazată. S-a săturat de această luptă continuă. E omeneşte.

Însă altă cale nu e. Cu cât noi vom fi mai slabi, cu atât ei vor fi mai puternici. De aceea vorbim mereu de #rezistenţă. Englezii lui Churchill sau francezii n-au rezistat în faţa lui Hitler cu gândul că vor izbândi, dar au ştiut că e infinit mai grav să te predai. Şi au ales lupta inegală.

Sigur că nu e nimeni obligat să lupte continuu. Şi evident că, slavă Domnului, faţă de înainte de 1989, ne mai putem salva prin fuga din ţară. E şi ea o opţiune legitimă şi de respectat.

Trebuie doar să ne hotărâm ce vrem. Atâta tot. Nu mai vrem luptă? Ok. E ce vor Dragnea şi Tăriceanu. Vrem dar s-o facă alţii? N-are cine. Aşteptăm să ne salveze UE sau SUA? Fac deja destul, dar nu ne bagă şi-n traistă.

Prin urmare, ce alegem? E doar alegerea noastră. Dar haideţi să ALEGEM odată! Pentru că n-o mai putem lungi prea mult. Prea ne-am blegit de tot. Prea visăm la cai verzi pe pereţi sau „emigrăm” pe Netflix.

Oricât ne-am ascunde de ei, ne ascundem de noi înşine. Căci mai devreme sau mai târziu, pe drumul ăsta, vom trăi cum vor ei, nu cum vrem noi. Asta vrem? NU! Sigur nu. Dacă nu, atunci hai să ne răspundem singuri la o întrebare simplă: ieşim la bătaie (proteste) sau îi dăm ţara pe mână lui Liviu Dragnea, ca să facă din ea un Teleorman mai mare?