Iuri Voronov, directorul general al companiei de logistică Astra-Shipping care se ocupă de contractele Gazprom, a fost găsit mort în piscina palatului său din regiunea Leningrad, scrie Radio Europa Liberă Ucraina. Informația este confirmată din numeroase alte surse independente. Voronov este cel de-al 6-lea manager de top legat de Gazprom care-și găsește sfârșitul în circumstanțe dubioase, de la începutul anului și până acum.
Multimilionarul a fost găsit plutind pe burtă în piscina reședinței sale de lux. Prezenta o rană prin împușcare în cap și anchetatorii au stabilit, bineînțeles, că Iuri Voronov (61 de ani) s-a sinucis. Au apărut și mărturiile rudelor, care susțin că oligarhul pierduse mulți bani din cauza problemelor pe care le-ar fi avut firma Astra-Shipping.
Compania asigura transportul pentru firma de stat Gazprom în zona arctică. Ca toți ceilalți manageri ai firmelor conectate la companiile de stat rusești din energie, era și el dependent în totalitate de Putin. Voronov era multimilionar prin bunăvoința președintelui rus, care cu un singur gest putea să-l falimenteze dacă decidea rezilierea contractelor.
Cadavrul oligarhului a fost descoperit luni, în jurul orei 14.00. În preajmă se afla un pistol marca Grand Power, iar pe fundul piscinei în care plutea milionarul s-au găsit mai multe tuburi de cartușe folosite.
Interesant este că, din cei 6 oligarhi Gazprom morți până acum în 2022, trei și-au găsit sfârșitul într-o arie restrânsă, în același cartier de lux din suburbiile Sankt Petersburg-ului, orașul de baștină al KGB-istului Vladimir Putin.
Russian executive linked to Putin energy giant Gazprom is found shot dead in his swimming pool in latest mystery death of country’s tycoons. This is crazy. People connected with Gazprom are dropping like flies. https://t.co/paJCYwJQf9
— Bill Browder (@Billbrowder) July 5, 2022
Soția lui Voronov le-ar fi spus anchetatorilor că acesta credea că a fost înșelat cu „o mulțime de bani” de către antreprenori și parteneri „necinstiți”.
Teoria sinuciderii trebuie luată însă cu circumspecție tocmai în contextul „epidemiei” care a lovit directorii Gazprom și ai companiilor din jurul acestui gigant de stat al gazelor naturale și petrolului. Până acum, astfel de lucruri nu se întâmplau. Acum, brusc, o molimă a sinuciderilor a lovit oligarhii ruși.
Șase cazuri de „sinucidere”, la vârste cuprinse între 43 și 61 de ani
În Rusia sunt zvonuri că, de fapt, ar fi omoruri au fost înscenate pentru a părea sinucideri.
Alexander Tiulakov (61 de ani), un înalt funcționar financiar și de securitate al Gazprom, a fost găsit spânzurat în casa sa din exclusivistul cartier Leninski, de către o amantă, în luna februarie. Anchetatorii au stabilit că acesta s-a sinucis, dar rapoartele locale au afirmat că trupul său prezenta urme de bătaie – sugerând că spânzurarea a fost înscenată.
Cu trei săptămâni mai devreme, în același complex rezidențial, Leonid Șulman (60 de ani) a fost găsit înjunghiat mortal în baia sa. Șulman era șeful departamentului de transport al Gazprom Invest, o filială a gigantului energetic care se ocupă de proiectele de investiții.
Miliardarul Alexander Subotin (43 de ani), fost director executiv la gigantul energetic Lukoil, a fost, de asemenea, găsit mort în luna mai, după ce „a urmat sfaturi de la șamani”. Una dintre teorii ar fi că, de fapt, a fost otrăvit cu venin de broască, substanță letală care a declanșat un atac de cord.
În aprilie, bogătașul Vladislav Avaiev (51 de ani), fost oficial al Kremlinului, pare să se fi sinucis și el, dar nu înainte de a-și fi ucis soția Elena (47 de ani) și fiica de 13 ani. Avaiev avea legături la nivel înalt cu principala instituție financiară rusă Gazprombank și se spune că avea acces la secretele financiare ale elitei de la Kremlin.
Câteva zile mai târziu, multimilionarul Serghei Protoșenia (55 de ani) a fost găsit spânzurat în Spania, după ce și-ar fi ucis cu un topor soția Natalia (53 de ani) și fiica lor adolescentă, Maria. El a fost vicepreședinte al Novatek, o companie de asemenea strâns legată de Kremlin. Ca și în cazul lui Avaiev, se crede că ar fi fost, de fapt, un asasinat aranjat să pară sinucidere.
Săptămâna trecută, multimilionarul Evgheni Palant (47 de ani), din domeniul telefoniei mobile, și soția sa Olga (50 de ani) au fost găsiți înjunghiați mortal, într-un alt caz care a ridicat semne de întrebare. Palant și soția sa, ambii de origine ucraineană, au fost găsiți de fiica lor, Polina (20 de ani), zăcând înjunghiați de mai multe ori cu cuțitul. Și în acest caz, poliția rusă a transmis presei că femeia și-a luat viața într-o criză de gelozie după ce Palant a spus că o părăsește. Această versiune a fost puternic contestată de cel mai bun prieten al cuplului.