Am puține fotografii din copilărie. Prin anii ’70 nu se făceau ușor: trebuia să vină fotograful, de departe. Nu putea face poze oricine, cu telefonul mobil, ca în ziua de azi, pentru simplul motiv că nu exista telefon mobil.
Din puținele fotografii, unele s-au pierdut nu știu când, nu știu pe unde. Le-o fi băgat cineva pe foc, în vreo iarnă geroasă, la grămadă cu caietele de premiant din școala primară, cu compunerile entuziaste de la gimnaziu și cu bucățile de placaj pe care pictam peisaje…
Oftez după toate astea, dar cel mai mult oftez după anii care s-au dus într-o viteză amețitoare.
Am făcut școala primară în sat, la Brădiceni, gimnaziul în comună, la Peștișani (ambele, la o aruncătură de băț de Hobița lui Brâncuși), liceul la Târgu-Jiu („Tudor Vladimirescu”, mate-fizică), facultatea la București (TCM, construcții de mașini), armata la Buzău (parașutism).
În facultate am fost integralist nu pentru că aș fi fost vreun premiant (asta mi se întâmpla la I-VIII), ci pentru că nu-mi permiteam să pierd zece zile de coasă pentru a da o restanță. Era grea munca la coasă, de la 6 în zori și până după 9 seara, dar erau buni și cei 300 de lei (la nivelul anilor 1989-1990)…
Astăzi bifez 52 de ani. Dumnezeu a fost darnic cu mine. Mi-a oferit, în primul rând, șansa unei vieți dure încă de la început.
Îmi amintesc cu blândă nostalgie zilele grele de prășit porumbul sau cartofii C.A.P.-ului, lovind cu sapa pământul uneori uscat, alteori pietros…
… sau palmele bătătorite la tăiat de lemne cu securea, când se făceau parchete la pădure (o drujbă era un vis)…
… ori zilele lungi de păscut vitele sus, în „Peri”, în arșita verii ori în ploile reci ale toamnei, cu apa murându-ți pielea și cu frigul pătrunzându-ți oasele; uneori, în vremea căldurilor insuportabile, vacile erau apucate de streche și fugeau îndrăcite spre zăvoiul Bâlții, dincolo de care erau holdele interzise ale C.A.P.-ului; dar când vitele se linișteau și pășteau cuminți pe nesfârșitul covor verde, străjuit de verdele pădurii și al zăvoaielor de la orizont, sub albastru cerului și sub scutul muntelui de la miazănoapte, îți puteai citi în tihnă cărțile cu povești sau romane înghesuite în traistă – nicăieri, niciodată nu pot fi lecturile mai frumoase!…
… ori zilele lungi de coasă, cu ritualul gustărilor și al mesei de prânz la umbra unui stejar bătrân, cu apa de izvor băută din urcior de lut, cu poziția chircită la bătutul coasei și, uneori, cu somnul de o oră cu capaul pe o pală de fân, când soarele ardea mai tare…
… dar cu câte emoții duceam acasă carul cu fân, tras de două văcuțe, pe drumuri denivelate, în care apa săpase șanțuri sau chiar cratere; trăisem corvoada unui car răsturnat, când trebuie să desjugi vacile, să dai fânul jos, să repui carul pe cele patru roți de lemn cu șină de fier, să așezi din nou fânul cu răbdare și multă opinteală, să-l strângi încă o dată cu prăjina de carpen și cu sforile de cânepă, având grijă să fie bine echilibrat, ca să nu se încline pe o parte și s-o iei de la capăt…
… sau zilele grele de salahor la construcția vreunei case, ducând în mâini două găleți cu mortar ori în cârcă un sac de ciment și asigurându-ți o dublă hernie de disc pentru tot restul vieții…
Toate acestea și-au avut rostul lor, iar dacă oftez după ele, nu e pentru că aș regreta ceva sau aș reproșa cuiva regimul acela aspru pentru un copil aparent plăpând, ci e regretul că nu mai pot retrăi acele vremuri minunate – da, minunate! – altfel decât cu gândul.
Restul e poezia presei, în care am plonjat în 1991, pe când eram student și căutam soluții pentru a schimba lumea, dar mai ales pentru a alunga cumva FSN-ismul în care ne sufocam. Poezie care continuă și astăzi, după 30 de ani…
52 de ani. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a adus aici. Îl rog să-mi lumineze pașii încă 10 ani… sau 20… sau 30… sau 100… sau 1.000… sau poate o eternitate…
Vă mulțumesc tuturor celor care, într-un fel sau altul, mi-ați acordat o secundă din viața voastră. Tuturor celor care mi-ați citit o carte, mi-ați parcurs un articol sau mi-ați urmărit o emisiune. Pentru un gând bun, vă sunt recunoscător în veci.
Mulțumesc anticipat pentru postări, urări, mesaje. Să auzim numai de bine!
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
La multi ani, dragul nostru prieten. Eu sunt unul dintre cititorii articolelor dumneavoastra si sunt si printre privitorii la TV oriunde e posibil sa va vedem. Eu ma identific intotdeauna cu parerile dumneavoastra si ma minunez cata energie aveti de a nu va lasa coplesit de atata mizerie si rautate si prostie cate exista la noi. Dar cineva trebuie sa fie drastic si corect. Cineva trebuie sa lupte, nu ne putem absolvi toti de datoria asta.
Eu fac parte din partidul PLUS si am ajutat in campaniile elctorale, ca un pionier constiincios. Sper sa fie cat de cat mai bine, dar, uneori, ma apuca disperarea cand vad atata tergiversare.
Va urez sa fiti sanatos si sa duceti la bun sfarsit cat mai multe din dorintele dumneavoastra de a puncta ceea ce trebuie punctat in lupta perpetua cu raul si lasitatea. Sper sa aveti cat mai multe motive sa fiti fericit…
La multi ani ! Multă sănătate,fericire ,realizări in toate proiectele si sa rămâi același onest si obiectiv ziarist ,același profesionist pe care îl urmaresc cu cea mai mare plăcere !
La multi ani, sanatate, impliniri, inspiratie si multe bucurii. Un sfat nesolicitat : 52 de ani nu e o varsta care sa-ti starneasca nostalgii. Inca se poate privi inainte ”cu tupeu”.
La mulți ani cu sănătate Domnule Cartianu! Mulțumesc mult pentru tot ce faceți!
Și o sugestie: primeniți redacția și aduceți și oameni care nu au nimic în comun cu politically correctness !
Altfel o sa pierdeți mulți cititori!
La mulți ani
LA MUȚI ANI ! Domnule Cartianu, să vă dea Domnul multă sănîtate și putere de muncă !!!
La multi ani, Domnule Cartianu!
Din povestea vietii dumneavoastra, spusa, asa, in cateva cuvinte, am patruns intr-o lume atat de luminoasa, atat de frumoasa, asa cum mai gasesc doar in carti. Am citit de curand o carte “Trecute vieti de doamne si domnite” de C.Gane, acum citesc “Intre orient si occident” de N.Djuvara (apropos, recomand tuturor!) si gasesc mult din poezia povestii dumneavoastra in vremuri demult apuse, vremuri atat de grele pentru acest popor. Ma refer la cei care au muncit cinstit, care au fost subjugati de atatea neamuri care au considerat ca taramul acesta li se cuvine. Iar taranul roman a indurat, a indurat si iar a indurat. Crunta soarta! Cu toate acestea taranul si-a pastrat sufletul, pana au venit comunistii care au distrus si acest bun care mai ramasese din acest atat de oprimat popor.
Apreciez la dumneavoastra onestitatea opiniei, si acum imi dau seama ca sursa este din educatia muncii de acasa. Eu am aceeasi varsta cu dumneavoastra, insa cu alta cale in viata.
Va doresc sa ramaneti cinstit, sa nu va plecati asa cum multi jurnalisti se pleaca in necinste!
Multa sanatate!
LA MULȚI AAAANIII !
La Multi si Fericiti Ani Grigore
Fie ca munca ta onesta,- fara imixtiuni si presiuni din partea unor personaje „sus puse”, fie si milionari de carton ba si agramati– sa continue intru satisfactia numerosilor oameni corecti care nu mai pot deschide un ziar „NEPATAT”…
Mii de multumiri, felicitari si urari de SANATATE.
George Freundlich
Timmins, Canada
La Multi si Fericiti Ani Grigore
Fie ca munca ta onesta,- fara imixtiuni si presiuni din partea unor personaje „sus puse”, fie si milionari de carton ba si agramati– sa continue intru satisfactia numerosilor oameni corecti care nu mai pot deschide un ziar „NEPATAT”…
Mii de multumiri, felicitari si urari de SANATATE.
George Freundlich
Timmins, Canada
Nu vad de ce comentariul meu trebuie moderat. Am scris foarte corect gramatical si am folosit un limbaj foarte civilizat.
Desigur nu doresc sa postati comentariul meu de doua ori atita doar ca la prima i ncercare de a trimite com entariul a aparut cu litere rosii ca adresa mea de e-mail e incorecta. !!
Asa ca am incercat din nou.
La Multi Ani, Grigore Cartianu! Sanatate si putere de munca iti doresc! Romania democrata are nevoie de jurnalisti ca tine si canale media precum ziaristii.com!
LA MULȚI ANI, Grigoreee!
Așadarrr…, „VĂRSĂTOR” (ȘI tu…), aiii…!
Ahaaa…, păiii…, abia acu’ înțelesei (ca să-ți fac o plăcere, de ziua ta, folosesc „trecutul-oltenesc”, zis și perfectul-simplu) „io” mai bine de ce ne înțelegem noi așa deee… „perfect” (SIC!), adecătelea… minunat-spreee…-DEZASTRUOS (și mai Sic!): „vărsătorii” între ei (pe 31 ianuarie făcui… 60 de ani, nu i-aș mai fi făcut… AȘA-REPEDE!) se înțeleg… „CA-N GARĂ!”, cum se zice pe la noi, în „gura-portului” de la plaja „Trei-Papuci” („colț-cu” Piața Chiliei, zisă și… „Piața-Spaniei”, din cauza… tenului „scandinavilor”, țigani-turci, din mahala), daaaaaaaaaaaaaaaaa?!!!
Printre alte calități-și-…”calități”, noi, „vărsătorii”, avem și „daru'”… ȚIGNELII (de MULTE ori: chiar al celei… POZITIVE!), nu-i așaaa?!!!
La multi ani, (cu intarzaiere), d-le Cartianu! Acum am vazut acesta acest parcurs de viata personala, succint dar cuprinzator totodata. Multa snatate si bucurii zilnice, va doresc! Tot ce v-ati propus, sa vi se implineasca! Intamplator si eu tot un varsator sunt si tot la tara m-am nascut, (in Micestiul Argesului), iar in expunerea dumneavostra, ca intr-o reflectie in oglinda, mi-am revazut si eu propria-mi copilarie, propria-mi tinerete. Singurele deosebiri sunt legate de faptul ca eu n-am facut TCM-ul, ci ASE-ul, nu am devenit jurnalist, ci inginer intr-o lume straina. (Am plecat din tara in 90 dupa alegerea lui Iliescu). Pana si costumul acela de „trening” pe post de uniforma, l-am purtat, sapca cu SG (scoala generala) in frunte, cravata de pionier…
Hm, hm, m-ati aruncat adanc in borcanul cu melancolie!
Cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele!
La mulți,mulți ANI !!! EȘTI UN MARE SUFLETIST, OAMENI CA TINE SE NASC GREU ÎN MAREA ASTA DE PROȘTI CARE NE SUFOCĂ !!! VIAȚĂ LUNGĂ ȘI NU TE LĂSA, SCRIE !
grigore ! de ce nu faceti o alianta voi cei onesti din presa care ati mai ramas cu malin bot si sa le dati peste nas la jegurile de televiziuni care dezinformeaza de ani de zile ?