VIDEO. Oana Bogdan, consiliera lui Cioloş acuzată că vrea desfiinţarea proprietăţii: „Românii nu au încredere unii în alţii. În vest, oamenii îşi doresc să fie chiriaşi”

9
1030

Toată lumea a pus-o la zid pe Oana Bogdan, consilier al liderului PLUS, Dacian Cioloş, pentru următoarea afirmaţie:

”Cred că am fi oameni mult mai buni dacă, în calitate de descendenţi ai vânătorilor şi culegătorilor, nu am avea proprietăţi şi am trăi în grupuri în loc de cupluri”

Într-un interviu pentru G4Media.ro, ea a explicat cum ar fi trebuit înţelese vorbele sale:a trăi în grup se referă la ceea ce se întâmplă deja în vest, unde oamenii au văzut deja reversul medaliei, ei au făcut o grămadă de greşeli pe care noi urmează să le facem”.

N-a fost să fie aşa! Într-o ţară în care orice idee nouă este privită ca pericol de moarte, spusele sale au fost răstălmăcite sau folosite ca muniţie anti-Cioloş de către orice adversar politic.

Publicul cu mintea deschisă are însă de ce s-o asculte pe tânăra arhitectă cu idei îndrăzneţe. Pentru că spusele sale pleacă de la constatări sociale grave, al căror efect se simte în viaţa noastră de zi cu zi. O ţară în care oamenii se izolează în case nu poate fi decât o lume dezbinată, neconstructivă, veşnic suspicioasă.

”În România… se întâmplă şi aici, cred, treaba asta, dar avem puţin de lucrat la încredere, pentru că românii nu au încredere unii într-alţii şi atunci nu ai cum să trăieşti într-un astfel de proiect de co-locuire. Hai să nu mai zic grup, ca să nu sune, să dea alte idei”, afirmă Oana Bogdan.

”În vest oamenii se raportează deja altfel la proprietate. Nu sunt aşa ataşaţi. Sunt dispuşi să o împartă sau chiar să renunţe la ea. Îşi doresc să fie chiriaşi, nu mai vor să fie proprietari. Cei tineri, la fel, au o cu totul altă… nu vor să aibă autoturism. Nu îşi fac carnet de conducere. Nu vor să… Înţelegeţi? Este o altă raportare”, declară Oana Bogdan, în interviul pe care îl puteţi citi/viziona integral, AICI.

 

9 COMENTARII

  1. Proprietatea asta la comun se refera si la familie, adica legat de trait in grupuri de vanatori si culegatori, deci si familia e cumva la comun, adica acel concept care merge dincolo de casatoria deschisa in care se permite schimbul temporar de parteneri si permite cupluri temporare si „inteschimbabile” – la comun? Si asta este o realitate a post-modernitatii si se practica mult in Occident acum.

  2. Voi asta promovati ca alternative la PSD? Vai … sigur am sa ii votez … imi placea mai mult limbajul de lemn al lui Iliescu …

    Nici nu ai ce sa comentezi … dar hai sa incercam:
    17:00 – Se cheama „bloc”; cine sta la bloc stie care sunt legile in vigoare priving spatiul comun s.a.md.
    17:26 – Noi suntem mai avansati ca in Vest pt ca copii nostri stau cu bunicii lor, cu familia, nu cu nu stiu ce mosnegi … si dominoara, la fel ca orice politician prost, nu stie ce vorbeste. Daca e sa ajungi la un azil de batrani nu e din cauza ca ai 100 de ani, e din cauza ca nu mai poti sa ai grija de tine (esti foarte bolnav, esti dement, ai nevoie de scutece …), pai oamenii care trebuie sa ajunga la azil nu pot sa aiba grija de copii. Deci cand ati iesit la pensie la azil cu voi.
    17:34 – Gandire pur comunista, ori, dansa ne considera nist sarantoci.
    17:50 – „Cand esti tanar” incerci sa-ti faci un rost in viata ca sa nu stai intr-o garsoniera, cum nu ai vazut nici la parintii tai … daca nu, imi este mila de voi (apartamentele sunt doar la parter)
    18:15 – Nu am incredere in duduie …
    19:00 – „Tovarusul Culita a inteles de buna voie si nesilit de nimeni sa doneze pamanturile colectivului si sa munceasca impreuna cu fratii lui la CAP pt bunastarea si progresul patriei”
    19:15 – AOC (cine asculta stirile din SUA stiu la cine ma refer)
    20:00 – M-am oprit pt ca duduia este prea proasta, si o comunista ca dansa nu o sa inteleaga absolut nimic … dar am un ultim comentariu: Oituz, Marasti Marasesti a fost posibil dupa ce un anumit rege a dat o lege prin care si-a improprietarit toti soldatii. Stiu „lupta entru resurse: … dar de lupta pt ce ai muncit tu si este al tau nu spun nici unul. vor doar sa te taxeze …

    Daca domnul ziarist asta promoveaza, chiar ca si alternativa la PSD, eu zic ca un independent ca „M…E PSD e mai bun” dar inca nu am vazut parerile lui.

  3. E bine sa se distanteze de opiniile acestei doamne alianta 2020, pentru ca altfel pierd credibilitatea politica, iar cei dezamagiti de ei ar putea sa nu mai voteze, considerand ca niciun alt partid din esichierul politic nu le intruneste obiectivele. Si exact asta ne trebuie noua acum, cu ciuma psd-draknea-alde-udmr, ne trebuie absenteism electoral!

    • Oricat de binevoitori am fi, alianta USR-PLUS are inca o problema. Daca pana acum adversarii doar sugerau ca ei sunt o emanatie cam ciudata a lui Soros sau a unor grupari cu idei cam ciudate din vestul Europei, acum se pot baza pe „suspiciuni rezonabile”.
      Ca sa nu dea adversarilor posibilitatea sa-i arunce in derizoriu, USR-PLUS vor fi obligati sa-si exprime nu numai ideile despre autostrazi si Justitie, dar si parerile despre familie, despre orientari sexuale. Vor trebui sa spuna daca sunt casatoriti si cu cine.

  4. Se speculeaza si se interpreteaza exagerat parerile doamnei Oana Bogdan. S-a exagerat mult, acele vorbe sunt mai curand un mod de a visa, decat declaratii politice. Dar nici nu trebuie trecut usor peste ele.
    Am citit relatarile si criticile legate de spusa cu vanatorii si culegatorii, despre inlocuirea cuplului cu grupul. Am vazut momentul, mai curand spectaculos decat serios, in care Rares Bogdan si-a incheiat aseara emisiunea: nervi, furie, isterie, rasete, incercarea zadarnica a d-lui Nasui sa intervina si explice ceva.
    Iar interviul-interogatoriu luat de Dan Tapalaga a demonstrat ca doamna nu prea este cu picioarele pe ACEST pamant, ca e departe de ce inseamna un politician adecvat Romaniei actuale, care are o nevoie acuta de politicieni nu numai curati, dar si realisti, inteligenti, capabili sa lupte cu o caracatita foarte greu de invins.
    Totusi, ideile d-nei Oana Bogdan ar putea capata o interpretare interesanta: orasele, satele, tara, sunt in fond grupuri. Daca nu ar fi conduse de imbecili si de cleptomani, ele ar trebui sa functioneze conform ideilor doamnei OB: cetatenii pun in comun importante sume de bani prin taxe si impozite, iar destinatia acestor bani ar fi ca „bucataria si sufrageria comune”, adica drumurile, serviciile publice, birocratia, sa functioneze. Dar in aceste domenii, care ar trebui sa functioneze dupa modelul expus de Oana Bogdan, predomina egoismul, coruptia, prostia, bunul plac al celor „care pot” si rezulta nu un grup, ci un balamuc.
    Visatorii nu trebuie alungati. Simbioza dintre politicienii pragmatici si visatori este de preferat aceleia dintre politicienii cleptomani si lichele sau prostanacii de care se inconjoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here