luni, noiembrie 4, 2024
AcasăNewsVIDEO. Conferință de lansare a candidaturii lui Mircea Geoană la Președinția României....

VIDEO. Conferință de lansare a candidaturii lui Mircea Geoană la Președinția României. Programul preia ideile și discursul USR, privind reformarea și modernizarea României

-

Mișcarea „România Renaște“ a organizat vineri, începând cu ora 13.00, o conferință de presă în care profesorul universitar Dumitru Borțun a citit un apel prin care Mircea Geoană e invitat oficial să candideze la președinția țării. Pe podium s-au aflat numeroși intelectuali, profesori universitari, activiști care au repetat invitația și au creionat o platformă-program care amintește foarte mult cu cea inițială a USR – de reformare și modernizare a României.

În timp ce USR pare să gliseze către conservatorism și populism odată cu discursurile Elenei Lasconi, noua președintă a formațiunii, o altă formațiune pro-europeană și reformistă pare să se închege în jurul lui Mircea Geoană. Mișcarea „România Renaște“ a prezentat persoane de calitate, specialiști cunoscuți în diverse domenii care au vorbit despre necesitatea reformei statului, inițierea unui nou model economic pentru România și un nou contract social.

„Domnule Mircea Geoană, Mișcarea România Renaște vă cere să vă înscrieți în cursa electorală pentru cea mai înaltă funcție în statul român. Vă solicităm, vă îndemnăm și vă încurajăm! Nu veți fi singur!“, a încheiat profesorul Dumitru Borțun apelul către Geoană de a candida.

S-a vorbit despre propunerile de readucere a românilor din străinătate, investițiile în educație și cercetare, inițierea unei descentralizări a administrației și revitalizarea Armatei și a industriei de apărare.

- Advertisement -

Au fost prezenți și președinții a două partide-fantomă, România în Acțiune și Verzii.

Președintele Mișcării „România Renaște“ este profesorul Dumitru Borțun, doctor în filosofie și autorul componentei de reformă în educație din platforma lui Geoană. Acesta a spus că Mircea Geoană își va da demisia din poziția de secretar general adjunct al NATO după summitul de la Washington, cel mai probabil în a doua jumătate a lunii iulie.

- Advertisement -

Dumitru Borțun a spus că nu s-a luat încă o decizie dacă Mișcarea „România Renaște“ se va transforma în partid, dar momentan nu s-au demarat aceste demersuri.

Mișcarea „România Renaște“ pare să țintească tocmai publicul liberal, pro-european, democrat și reformist care vrea integrarea în UE, occidentalizarea și modernizarea țării. Se poate vorbi, practic, exact de segmentul pe care se baza inițial USR, atunci când a fost înființat de Nicușor Dan.

Mircea Geoană pare să vrea să alerge, cu această platformă, pe culoarul de dreapta, părăsit în ultimii ani de PNL și, după ultimele evenimente, aparent și de USR. Se face un pariu riscant, pentru că Geoană e încă perceput de mulți ca provenind din sânul vechii nomenclaturi comuniste, omul care a fost candidatul PSD la Președinție în 2009 și șeful acestui partid.

Pe de altă parte, dacă Geoană reușește această rebranduire, publicul de dreapta din România e mai numeros decât cel de stânga, astfel că actualul oficial NATO ar avea șanse mai mari ca, odată ajuns în turul 2 al alegerilor prezidențiale, să și câștige.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Presa din SUA: Trump „a debitat minciuni scandaloase”, Biden – „prestație dezastruoasă”. Panică la democrați: își vor înlocui candidatul?

Păruială la comasați. Ciolacu: Ciucă n-are onoare. PSD: „Un poznaș în slujba țării“. PNL: „PSD, ciuma roșie!“. Miza scandalului: de ce PSD vrea alegeri în septembrie, iar PNL – în noiembrie

Epidemia de voturi nule indică o fraudă masivă la europarlamentare! Creștere galopantă a numărului de voturi anulate: de la 2,93% în 2019 la 5,19% în 2024

Declarații contradictorii ale Elenei Lasconi chiar în prima zi ca șefă a USR. A anunțat mândră că au felicitat-o Ciucă și Ciolacu și că e dispusă să discute cu ei!

EDITORIAL CARTIANU: Întăriți USR, nu-l demolați!

VIDEO. Delir xenofob al lui Rareș Bogdan. Jigniri primitive aduse Franței, în încercarea de a lovi în Clotilde Armand. Cuvinte rudimentare: „colonie”, „Bantustan”, „bande”, „România nu e Mali”. Ambasada Franței e acuzată că o ajută pe Clotilde să fure voturi, iar firmele franceze – că ne fură banii!

21 COMENTARII

  1. Nu mă așteptam la o defilare a domnului Borțun în favoarea lui Geană Mircea…mi-am prins urechile din nou 🤦🏻
    Se pune interesantă viața politică românească 😃😃😃
    🇪🇺👍🏻

  2. Pai ar fi trebuit sa il analizati si pe dl. Bortun, cel care a infiintat, dupa cum spuneti, miscarea respectiva… sa vedem astfel si noi, populimea, daca este adevarat ce spune ca vrea dl. Bortun, si ceea ce garanteaza dl. Bortun, prin prisma istoriei sale politice, sociale si comportamentale… Asta pentru ca tot apar tot felul de persoane, de care nu a auzit nimeni, care se bat cu pumnii in piept cu tot felul de filozofii si programe, care se vede ulterior ca nu sint decit praf in ochi. De asemenea ar trebui analizate si persoanele care il inconjoara pe dl. Bortun, si aratat ce vor ele, si ce au facut in ultimii 5 ani. Altfel, nici una dintre aceste platforme, rasarite ca ciupercile dupa ploaie, nu are aproape nici un fel de credibilitate…
    Deci, dl. Bortun a aparut din neant, si nu stim cine este cu adevarat: cine este el, ce ideologie are, ce a facut in ultimii 5 ani, ce promite sa faca, si cum… sau este dinsul doar un alt securisto-sereist, cum sigur este si dl. Geoana?!

  3. social democrat independent al lui Vanghelie si Geoana nu mai exista? Ce joc de lumini si sunete a fost atunci si tot cu d-nii Bortun, Cosea. Si ce au mai performat, de asta mai vor o data.
    Poate sunt singurele alegeri in care se vede mai clar ce vrea poporul, nu poporul psd, pnl, aur, rr… cu fantomele lor de candidati. E mult si candidati daramite presedinti.

  4. JURAMÂNT DE PEPENAR
    -pamflet, de randul trecut

    Mihaela draga, dragostea mea „oarba”,
    De la Dabuleni, din „regatul” meu,
    JUR sa n-o mai iau de-asta data-n barba,
    Sa ma faca „Ilici”, iarasi, natarau !

    Draga mea sotie, plec din nou la lupta,
    Ca asta mi-e soarta: sa ma lupt mereu!
    Daca oastea fi-va-mi si acum înfrânta,
    Sa nu fii prea trista , ca ma supar … zau !

    Lasa gura lumii, lasa-l pe „Tatucu”,
    Lasa chiar si Vantu sa urle cât vrea;
    Tu te-mbraca bine si vino-n satucu’
    Unde ne-om „petrece”, iar, înfrângerea !

    Aici, în natura, viata-i mai frumoasa ;
    Rautatea lumii nu ne-o mai ajunge !
    Poate, ca si CHARLES, ne-om lua o casa;
    Tu de-mi esti „barbata”, eu nu voi mai plânge !

    Voi ara pamântul si voi pune pepeni.
    Voi trage cu coasa prin iarba zglobie .
    Tu , pe lânga mine, amintiri sa-mi depeni,
    Din frumoasa noapte… de…”presedintie”?!

  5. „Mișcarea „România Renaște“ a prezentat persoane de calitate”

    Ce vorbesti Frantz? Geoana e omul lui Vouiculescu. Taicasu a fost general de securitate. Ii iese securismul prin toti porii. A gasit niste idioti utili ca Bortun si gata, sunt „oameni de calitate”. Dupa ce Ciolacu a fost ales presedinte PSD, Bortun spunea intr-un podcast ca se naste un mare om politic: Marcel Ciolacu. Si Iohannis a fost omul lui Voiculescu insa Iohannis e parfum fata de Geoana.
    Bravo Ziaristii, in loc sa-i deconspirati pe smecherii astia, le faceti reclama.

  6. Am urmarit cam 50% din sedinta de prezentare a gruparii Romania renaste, si nu prea m-a impresionat. Este un grup creat cam ad-hoc, pentru sustinerea lui Geoana. Dar, privind si la prezenta si cuvintarile membrilor constitutivi, impresia lasata este ca dinsii formeaza un fel de USR 2, care au insa misiunea de a-i da cit mai multe limbi posteriorului lui Geoana. deci, nu este clar inca daca Geoana este ceva cu care Romania ar putea progresa cu adevarat… Privind la trecutul dinsului, nu este cazul de asa ceva. Dar se pare ca dinsul este sustinut de America (ma rog, de America lui Joe Biden, care s-a cam facut de cacao recent)… A fi sustinut de America, in contextul prezent, este totusi un lucru pozitiv, dar mi-e ca Geoana are prea multe pete pe cap (si in cap), pentru a exercita cu un succes macar moderat misiunea de presedinte al unei Romanii moderne…

  7. Vedem intre vorbitorii pentru Romania Renaste (eset cumva vorba despre renasterea securismo-sereismului de tip iliescean?!) o doamna foarte prezentabila, pe nume Ioana Petrescu… O fi aceeasi doamna care a fost ministru de finante (sau al economiei?) PSD?! Atunci incepe sa se contureze si orientarea organizatiei Romania Renaste, care – afirma dl. Bortun – „nu este nici de stinga, nici de dreapta”… dar dinsul nu s-a declarat a fi nici de centru… Sa fie aceasta organizatie una de tip tehnocrat?! S-a mai incercat cu tehnocratia in Romania, si nu a iesit prea mare lucru – poate pentru ca era o tehnocratie securisto-sereista?!
    In orice caz, ca si dl. Geoana, aceasta organizatie declara ca vrea sa faca bine (dar care dintre partidele si organizatiile din Romania nu vrea sa faca bine tarii?!), dar tuturor le e frica sa spuna macar ca sint de centru-dreapta (in afara de ADU, dar care mai mult arunca vorbe), si ca vor sa desfiinteze securismo-sereismul.

  8. In mare, dupa ce am urmarit cam 70% din sedinta organizatiei Romania Renaste, am ramas cu un gust destu de pronuntat ca aceasta organizatie este una de tip socialist, cam cum probabil intentioneaza sa fie si Mircea Geoana, daca ar ajunge presedinte. Socialismul este bun, este necesar chiar intr-o anumita masura, dar numai intr-un stat capitalist la baza. Nu cunosc un stat socialist care sa concureze de la egal la egal cu un stat capitalist – sa-i zicem, liberal -, si sa functioneze de sine statator, pe cont propriu. Socialismul nu functioneaza decit grefat pe un organism capitalist. Socialismul consuma, iar capitalismul produce. Evident, socialismul consuma ce produce capitalismul… Socialismul, in genere, produce mai puitn decit consuma… Iar in Romania, in ultimii 35 de ani, nu prea am avut capitalism, decit de mucava. Pina cind nu vom avea un capitalism sanatos in Romania, nici socialismul nu va putea subzista… Iar dupa 45 de ani de comunism, si 35 de ani de socialism mimat, si de capitalism de cumetrie, in Romania nu exista alta iesire din mlastina in care se afla decit printr-un capitalism solid, functional, liberal-conservator (conservator chiar in sensul antebelic al cuvintului). Dar, deocamdata, nu exista oameni sa gindeasca asa, si mai ales sa actioneze asa.

  9. Este de salutat initiativa d-lui Bortun si a mai multor intelectuali (al caror nume ar fi interesnt sa-l stim) de a se implica, organizati, in problemele societatii romanesti. De cand astepam asta!
    Profesorul Bortun, atat cat l-am cunoscut eu din presa, este un om foarte inteligent si corect si imi place ca au ideile pe care le sustinea si USR.
    Este prea tarziu ca sa lanseze ei, o figura noua. Faptul ca s-au orientat spre Geoana este ceva de care si trolii, si cei influentati de ei sau cei mai grabiti se vor lega. Dar, dintre numele vehiculate acum, s-ar parea ca Geoana este de preferat.
    Evident, implicarea intelectualilor, pe care reusisera sa o inhibe de ceva timp, ii ingrijoreaza pe malefici, ii alarmeaza. Isi pun trolii la treaba, inventand tot feul de mizerii.
    Sa speram ca nu se vor lasa intimidati, descurajati, ca vor deveni puternici, ca vor reusi sa adune toate formatiunile si fortele de buna credinta, sa devina o forta a binelui puternica in Romania!

    PS. Nu toti cei care isi exprima neincrederea sunt „troli”. Mai curand, sunt sceptici, prudenti, dupa multele dezamagiri pe care le-am avut. di nici cei care ne eprimam entuziasmul.
    Ar fi mai mare pecatul de a lovi in ceva bun, fiindca am fost inselati pana acum.

  10. pamfletul Mutulica.
    Dar la cata prostie si coruptie s-a vazut la ultimele alegeri, tare ma tem ca se va umple gradina Cotroceniului de muzica makidoneasca.
    Sii, la cata verdeata pe acolo, vom vedea un becali pascandu-si oile.
    Cat despre neica Geoana, este alesul perfect. Pentru toata sefimea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -