Comportamentul AUR-ist al tandemulu Diana Șoșoacă – George Simion îi șochează, pur și simplu, pe străini, chiar și pe cei stabiliți de mult timp în România. Printre aceștia, francezul Erwan Joliff, care locuiește de peste un deceniu într-o comună din județul Brașov. Consilier județean din partea USR, francezul a scris marți, după ședința cu urlete din Parlament: „Rămân praf în fața a ce poate femeia asta să facă și mai ales să scoată din gură, fără aparent nicio rușine și teamă“.
Erwan Joliff își povestește pe Facebook peripețiile pe plan local, unde se luptă cu nepăsarea comunității, corupția autorităților și interesele existente la nivel de județ. Venit dintr-o altă cultură, se simte în continuare un străin printre români, dar nu se dă bătut și încearcă să dea exemplu personal înfruntând huiduielile localnicilor.
Este pompier voluntar, s-a zbătut să facă un cabinet medical în localitate, în fiecare vară aduce tineri voluntari francezi, studenți care repară drumurile de intrare în comună, în timp ce băștinașii stau, sparg semințe și înjură. Uneori, exasperat, spune că îi vine să renunțe.
Incidentele de marți, din Parlament, l-au lăsat pe francezul Joliff fără replică. Diana Șoșoacă și membrii AUR au transformat ședința într-un circ. Insultele au curs valuri în timp ce majoritatea PSD-PNL vota o garnitură total ineptă la conducerea Autorității de Supraveghere Financiară.
Șoșoacă și Simion s-au porcăit la prezidiu, apoi în fața prezidiului. Senatoarea i-a băgat permanent telefonul în față și i-a smuls hârtia pe care scria că ASF este instituție de sinecuri. Simion i-a dat peste mână, zburându-i telefonul în sală. După ce a coborât de la tribună, liderul AUR i-a spus în mod repetat: „Te agresez sexual, scroafo!”. Șoșoacă, până atunci extrem de agresivă, a ripostat anemic: „Ce faci tu, mă, violentule? Fă-tă-lă-ul! Fă-tă-lă-ul!”.
Asemenea scene sunt de neimaginat în orice alt Parlament din Uniunea Europeană. Populiști, extremiști și rătăciți aleși din greșeală există peste tot, dar nicăieri nivelul nu e atât de scăzut ca în România.
Erwan Joliff a concluzionat, după ce a văzut scenele din Parlament, că deși știe să cânte binișor, faptul că nu e capabil de o manea ca lumea i-a anulat șansele să ajungă și el un „ales al neamului“.
Mai jos, postarea ironic-amară a francezului, șocat să vadă că se poate întâmpla așa ceva în Parlamentul României.
Erwan Joliff: „Ce le întrece pe toate la nivel de performanță este ce a făcut aseară Șoșoacă la Parlamentul României. Avem cu toți ce învăța de la o mare doamnă”
„Românii au talente și nu e ușor să-i întreci.
Ca străin în această societate, am fost uneori frustrat că nu reușesc să «corespund» criteriilor de reușită în societatea mea gazdă.
Să pari un fel de «looser» sau prostănac, pur și simplu pentru că ești altfel decât ar trebui să fii, ca să corespunzi criteriilor de apreciere locale, este o experiență pe care am făcut-o des.
Fiind bun cântăreț la seminar, eram atunci des băgat la înaintare, și țin minte c-am și cântat un psalm la o slujbă privată cu Papa Ioan Paul al II-lea la Vatican. Și el, după slujbă, mi-a spus în franceza lui, cu accentul polonez, că cânt frumos. Dacă a spus asta Papa, cred că e adevărat.
Uneori îmi imaginez succesul pe care aș fi putut să-l am în jurul meu dacă reușeam să cânt o manea. Mai improvizez și eu, dar, din păcate, e ceva prea străin să reușesc cu adevărat să performez. Sigur, ca manelist recunoscut, aș fi avut o șansă la alegerile locale în fața actualului primar.
Dar ce le întrece pe toate la nivel de performanță este ce a făcut aseară Șoșoacă la Parlamentul României. Rămân praf în fața la ce poate femeia asta să facă și mai ales să scoată din gură, fără aparent nicio rușine și teamă. Are 467.000 de urmăritori pe Facebook, ce dovedește că e într-adevăr o vedetă națională la nivel politic.
Da, e uneori frustrant să realizezi că nu vei reuși niciodată să te înalți la nivelul «vedetelor» naționale și să fii ș tu recunoscut cât un pic de masa poporului.
Asta e, m-am resemnat, e prețul de plătit imigrării. Tac și merg înainte, așa cum pot și știu mai bine.
P. S. Noroc că mai reușesc să comunic prin scris cât de cât și să mai găsesc pe unii mai înțelegători. Vă mulțumesc că-mi dați un pic de recunoștință ca să nu disper de toate lipsurile mele.
P. S. 1 Văd că prima postare a dispărut cu tot cu comentările cititorilor. Îmi pare rău, nu e din voința mea. O fi probabil acțiunea lui Șoșoacă cu aplicația lui Simion de la SRI. Cine nu înțelege referința, să se uite pe pagina ei. Avem cu toții ce învață de la o mare doamnă.“