vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsVal uriaș de solidarizare cu Kovesi. "E o execuție politică. Secția specială...

Val uriaș de solidarizare cu Kovesi. „E o execuție politică. Secția specială e sluga infractorilor din PSD-ALDE”

-

Citarea Laurei Codruța Kovesi ca suspect, pentru ziua de vineri, 15 februarie, la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie, unde va fi pusă sub acuzare pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă, a creat un val uriaș de solidarizare cu fosta șefă a DNA.

Am publicat reacțiile „la cald” ale lui Dacian Cioloș, Raluca Prună, Andrei Caramitru, Cristian Tudor Popescu. Adăugăm noi luări de poziție, bazate pe forța argumentelor, dar și pe emoția revoltei.

Ludovic Orban (președinte PNL):

  • „Mi se pare scandalos faptul că această nou înființată Secție, care practic a fost creată de actuala putere, de Dragnea, de Tăriceanu doar cu scopul de a intimida magistrații independenți, să comită o asemenea agresiune împotriva unui magistrat român care este implicat într-o procedură de selecție pentru ocuparea unei funcții de conducere foarte importantă la nivel european”​.
  • „Am fost împotriva înființării acestei Secții. Am atacat la CCR, am sesizat Comisia de la Veneția. Comisia de la Veneția ne-a dat dreptate și a formulat recomandare împotriva înființării acestei Secții speciale de investigare a infracțiunilor comise de magistrați. Iată la ce a dus înființarea acestei Secții, care este practic sluga politicului, sluga infractorilor din PSD-ALDE, care execută comenzi și care încearcă să îngenuncheze orice magistrat independent care încearcă să își exercite profesia și care îi deranjează pe cei care se află astăzi la putere”.

Raluca Turcan (deputat, prim-vicepreședinte PNL):

  • „Ceea ce se întâmplă în seara aceasta cu Laura Codruța Kovesi este emblematic pentru ce se va întâmpla în fiecare zi în România dacă îngenuncherea justiției le va reuși celor din PSD. Toată țara poate vedea că lupta acerbă pentru controlul justiției, pe care au declanșat-o din prima zi a guvernării, nu a urmărit doar albirea dosarelor infractorilor de rang înalt, ci și asmuțirea justiției împotriva tuturor celor incomozi”.
  • „Ar trebui de urgență declanșată o investigație, să afle toată lumea CINE face asta. LA COMANDA CUI????”
  • „În acest moment, în România, Liviu Dragnea, prin secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, cu sprijinul lui Tudorel Toader, duce o amplă acțiune de poliție politică. În acest caz nu vorbim de o persoană cu o gravă suspiciune de corupție. Vorbim de candidatul cel mai bine plasat într-o cursă internațională pentru a deveni procuror-șef european”.

Vlad Alexandrescu (senator USR):

  • „Așa cum am susținut de la început, Secția pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie se dovedește o măciucă în mâinile puterii politice, prin care magistrații incomozi sunt atacați, hărțuiți, blocați profesional și reduși la tăcere”.
  • „Nu există o confirmare mai clară a intențiilor mârșave ale PSD și ALDE de a-i subordona politic pe magistrații români. Sunt convins că această acțiune va oferi un argument în plus forurilor europene pentru candidatura Laurei Codruța Kovesi”.
  • „Prin acest act de huliganism politico-judiciar, regimul Dragnea se discreditează definitiv în fața Uniunii Europene”.
  • „Am mai văzut odată asta. Cum dictatura pune mâna pe toate instituțiile statului prin oameni-păpuși. Déjà vu!”
  • „Ce se întâmplă astăzi cu Kovesi și cu restul magistraților nu are nimic original. Toate mișcările de mic dictator provincial sunt luate din manualul de satrap oriental al lui Erdogan”.
  • „Judecătorii din Turcia au suferit aceleași abuzuri și amenințări cu arestul. Scopul lor este același, să controleze statul și justiția. Afară cu magistrații independenți, îi inlocuim cu «ai noștri»!”
  • „Nu vorbim doar de un mândru fost membru PCR ca Toader, ci de un întreg sistem represiv. Secția de Investigare a Infracțiunilor Magistaților e doar începutul. Rând pe rând, vor să curețe tot sistemul de oameni integri, până ce justiția va lătra la comanda lui Dragnea precum toți membrii PSD”.
  • „Să învățăm ceva de la turci, să acționăm până nu e prea târziu. România are numai 2 căi de acum înainte: spre Vest sau spre dictatură. Cale de mijloc nu mai există!”

Iulian Bulai (deputat USR):

  • „PSD joacă mizerabil împotriva Laurei Codruța Kovesi. Îi bagă bețe-n roate pentru că toată Europa o vrea procuror-șef la nivel european”.
  • „În seara asta au trimis poliția la ea, să o citeze la secția de poliție. Cu 48 de ore înainte să plece la Bruxelles. Nimic întâmplător”.
  • „Toți o considera cea mai bună. Numai mafia PSD-ALDE o pedepsește pentru performanța ei”.
  • „În 24 de ani de activitate nu a avut nicio abatere și nicio plângere făcută la adresa ei. Acum, că e pe cale de a ajunge procuror-șef european, mafia PSD-ALDE îi pune piedici”.
  • „Vom ajunge la putere peste 2 ani, iar toți cei care au sabotat statul român, justiția din România și lupta anticiorupție vor trebuie să dea seamă de aceste abuzuri”.
  • „Mergi înainte, Codruța! Noi te susținem”.

CITIȚI ȘI:

RĂZBUNAREA LUI TUDOREL: Codruța Kovesi, citată ca suspect de Secția specială a Adinei Florea! Ministrul Justiției recurge la armamentul greu pentru a bloca numirea fostei șefe a DNA la conducerea Parchetului European

„Dacă nu scăpăm de ei, o să scape ei de noi! Și nu o să fie blânzi – ne urăsc mai mult decât îi urâm noi pe ei”

- Advertisement -

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -