Acasă News CAMPANIE MURDARĂ. "Kovesi lucrează sub steag străin. Se va ocupa de adversarii...

CAMPANIE MURDARĂ. „Kovesi lucrează sub steag străin. Se va ocupa de adversarii politici ai Germaniei și ai Franței”

Mafia infractorilor o atacă pe Laura Codruța Kovesi din toate pozițiile, cu toate armele. Lansează tot felul de minciuni, teorii fantasmagorice. Inventează conspirații europene, franco-germane. Marele obiectiv al mafioților: Kovesi să nu ajungă procurorul-șef al Europei.

Aberațiile lui Sorin Roșca Stănescu, la Antena 3:

  • „Doamnei Laura Codruța Kovesi i s-a făcut culoar spre funcția de procuror-șef al Europei. Așa ceva e posibil doar dacă lucrează sub un steag străin”.
  • „Are o protecție foarte puternică fie din partea Germaniei, fie din partea Franței sau a Statelor Unite”.
  • „E un model bazat pe abuzuri, un experiment testat în România și care va fi extins în toată Europa. Doamna Kovesi va face curățenie în toată Europa! Din poziția de procuror-șef al UE, se va ocupa de adversarii politici ai Germaniei și ai Franței”.

Sorin Roșca Stănescu este un infractor dovedit. El a fost condamnat la 2 ani și 4 luni în dosarul „Rompetrol”. A fost eliberat din penitenciar după mai puțin de 9 luni.

Printre ziariști, Roșca Stănescu este cunoscut drept „tatăl șantajului de presă”, mai ales de pe vremea când conducea ziarul „Ziua” (între timp închis).

CITIȚI ȘI:

RĂZBUNAREA LUI TUDOREL: Codruța Kovesi, citată ca suspect de Secția specială a Adinei Florea! Ministrul Justiției recurge la armamentul greu pentru a bloca numirea fostei șefe a DNA la conducerea Parchetului European

Val uriaș de solidarizare cu Kovesi. „E o execuție politică. Secția specială e sluga infractorilor din PSD-ALDE”

„Dacă nu scăpăm de ei, o să scape ei de noi! Și nu o să fie blânzi – ne urăsc mai mult decât îi urâm noi pe ei”

loading...

3 COMENTARII

  1. In plus fata de cele reamentite in articol , SRS supranumit ,,Nasul ” ptr ca este un demn urmas al lui Pamfil Seicaru cel cu ,,Santajul si etajul ” , are si patalama la mina de ,,turnator ” ordinar eliberata de CNSAS dupa studierea dosarelor ecuritatii.Dar in tara in care un hot fugar ca Sebastian Ghita poate declansa o parodie de ancheta, de fapt o razbunare izvorita din ura viscerala a intelopilor PSD-istie impotriva fostului sef DNA e clar ca orice este posibil din pacate. MUIE PSD !

  2. Ajungem,iar,la magistrați. La mafioții din magistratură. Într-o țară normală,cu judecători normali, Roșca Infractor și securist,și șpăgar,și șantajist,și kgbist,ultimul borfaș primea 7 ani de pușcărie . Nu 2 și un pic din care 9 luni la salon VIP- ce corupție în penitenciare!!!. Ps. Să vezi pui de Roșca Șantajist in presa locală, foști la Ziua Înhumată,ce lingăi de ciumă și euro…Nici unul nu a crăpat,au luat vaccin Roșca Securist produs deasocierea criminală,PCR/ FSN/ pdsr/ PSD….a,să nu uit,PNL /USL

  3. Jivina asta de Rosca-Stanescu s-a umplut de atatea mizerii, incat nici nu mai conteaza. Totusi, ma asteptam ca pe unele lichele ticalosia evidenta a acestei intamplari sa le mai zdruncine, Dar, iata ca nu!
    Atata ticalosie nu poate fi explicata decat genetic. Se diferentiaza specia umana. Exista deja subspecia sufletelor murdare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here