sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaUn propagandist al lui Putin a fost găsit mort lângă autostradă, la...

Un propagandist al lui Putin a fost găsit mort lângă autostradă, la 40 de ani. Tocmai scrisese despre „corupția gigantică” a administrației ruse de ocupație din Mariupol

-

Propagandistul putinist Aleksandr Rîbin a fost găsit mort la data de 6 ianuarie 2024 lângă o autostradă din zona orașului rusesc Șahtî, regiunea Rostov. În ultma vreme, el a surprins scriind articole ample în mai multe publicații pro-Kremlin despre corupția din teritoriile ocupate de Rusia în Ucraina.

Aleksandr Rîbin a murit la vârsta de 40 de ani. Era originar din regiunea Kaliningrad (fostul Königsberg german – Prusia Orientală), enclavă rusească la Marea Baltică.

Rîbin făcuse studiile de jurnalism la Universitatea de Stat din Tver, scrie site-ul Obozrevatel.com din Kiev.

Înainte de a fi corespondent de război al Moscovei în Ucraina, Rîbin l-ar fi „servit” pe Vladimir Putin, sub masca unui jurnalist acreditat, cu informații prețioase din țări precum Iran, Arabia Saudită, Siria, Turcia, SUA, Etiopia, Afganistan, Uzbekistan și Tadjikistan.

- Advertisement -

În ziua premergătoare Ajunului Noului An, Rîbin a publicat un reportaj deosebit de critic la adresa autorităților de ocupație din orașul ucrainean Mariupol, spunând că sunt profund corupte, mai ales în sectorul construcțiilor. Apoi s-a întors în Rusia cu promisiunea că în 2024 va continua să dezvăluie pe larg cine anume s-a angajat să reconstruiască orașul și n-a făcut nimic.

I-a cerut demisia lui Putin pe motiv că e „prea bătrân”!

Aleksandr Rîbin a mai povestit, într-o emisiune televizată din 30 decembrie 2023, că din Teatrul Dramatic din Mariupol au rămas doar pereții. Dezvăluirea a fost făcută de consilierul primarului ucrainean al Mariupolului, Petro Andriușcenko. Același oficial a precizat că Rîbin ar fi insistat, în emisiune, asupra numărului mare de cetățeni importați din Asia Centrală, slab pregătiți, care au venit să câștige bani în regiunile ocupate de ruși în Ucraina, și asupra dezastrul privind așa-zisa reconstrucție a orașului.

Una dintre frazele rostite de Rîbin pe un post public de televiziune din Rusia, care i-au fost ulterior fatale: „Aici, în orașul Mariupol, pe care armata rusă l-a ocupat în urma unor lupte grele în primăvara anului 2022, este o corupție gigantică”.

- Advertisement -

Publicația ucraineană „Focus” susține că Rîbin a făcut imprudența să-l critice și pe Vladimir Putin, căruia i-a cerut demisia pe motiv că e „bătrân”! De astă-dată, celebrul propagandist i-a surprins pe toți, imputând autorităților ruse faptul că armata lui Șoigu a distrus în totalitate centrul vechi al Mariupolului.

Focus.ua: „El a mai spus că zona veche a orașului a fost complet distrusă, iar în loc de case au rămas doar ziduri și deschideri de ferestre. În plus, în timpul emisiunii, Rîbin a zis că se așteaptă la demisia voluntară a lui Putin în acest an, pentru a le permite rușilor să construiască Rusia așa cum ar trebui și nu așa cum își dorește «un segment foarte mic de bătrâni»”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Isterica rusofilă Codruța Cerva – provocare anarhistă în Piața Victoriei. Către polițiști: „Ia mâna de pe mine, băga-mi-aș p…a!” / „Luați-mă cu japca! Ajutooooooor!” / „Vă fac vedete, băăăăă!” / A încălcat mai multe legi, inclusiv penale. A refuzat să se legitimeze: „N-am chef!”

* Ciolacu a mărit exploziv salariile la agenția de sinecuri inventată pentru a „monitoriza” companiile de stat

După ce au luptat tot anul cu Occidentul putred, Piperea și Lazarus se relaxează în SUA și Bahamas. Niciunul n-a mers în Rusia

Cazul Rareș Bogdan. Ce se află în spatele halucinațiilor sale: „O să avem un scor excepțional la alegerile europarlamentare! Noi stăm în spatele liderului nostru, Nicolae Ciucă, o să-l ducem spre Cotroceni“

* EDITORIAL CARTIANU. Marea butaforie liberală: „Iohannis – președintele Consiliului European”

Jaf pe banii publici: guvernarea PSD-PNL a mărit numărul bugetarilor cu 5.206 în ultimele 4 luni! Creșterea e de 10.717 în ultimele 10 luni

În bugetul pe 2024, suma pentru pensiile speciale crește cu 17% – de la 13 la 15,5 miliarde de lei!

Anchetat în trecut pentru fraudarea Romsilva, Ilie Sârbu e pus acum chiar în conducerea Romsilva! Socrul lui Ponta este unul dintre „dinozaurii“ epocii Iliescu

După ce a fost omenit la „Ferma Dacilor”, Turcescu îi face PR lui Dinicu: „Omul ăsta muncea de dimineața până noaptea” / „Acolo am petrecut zile și nopți de bucurie”

Trump i-a spus Ursulei von der Leyen că SUA „nu va ajuta niciodată“ Europa dacă va fi atacată, cât e el președinte: „NATO e moartă și vom pleca“ din organizața militară

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -