joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsUn gorjean de 37 de ani, suspect de infecție cu Covid-19, a...

Un gorjean de 37 de ani, suspect de infecție cu Covid-19, a murit după ce a refuzat testarea și internarea. Nu credea în existența virusului

-

Constantin Margău (37 de ani), din comuna Telești, județul Gorj, suspectat de infecție cu SARS-CoV-2, a murit după ce a refuzat testarea și internarea în spital. Acesta nu credea în existența Covid-19 și spunea că totul este o minciună planetară. „Șoșocarul” lucra la o fabrica de pâine din comuna Bălești, județul Gorj.

De câteva săptămâni se simțea rău, brutarul gorjean tușea și avea febră. El a refuzat să apeleze la ajutorul medicilor, deși o colegă a sa de la fabrică a fost confirmată cu Covid-19 și internată la spitalul din Târgu-Jiu, la secția de Boli infecțioase.

Vineri, 20 august, Constantin Margău – a cărui soră este asistent medical – a ajuns la medicul de familie. Acesta i-a explicat că e suspect de Covid și a vrut să-l testeze, recomandându-i internarea în spital, întrucât saturația de oxigen era foarte scăzută.

Bărbatul a refuzat, iar după trei zile a murit. Luni, 23 august, Margău a fost adus la spital, în stop cardio-respirator. Era însă prea târziu, medicii nu l-au mai putut salva.

- Advertisement -

La necropsie, medicii legiști i-au găsit plămânii grav afectați din cauza virusului. În ultimele sale zile de viață, „șoșocarul” gorjean mai respira doar cu jumătate dintr-un plămân.

Decedatului i-au fost recoltate probe, care au fost trimise la Institutul Național de Medicină Legală (INML) „Mina Minovici” din București, pentru a se confirma sau infirma prezența virusului SARS-CoV-2.

Între timp, un alt angajat al brutăriei, precum și părinții bărbatului decedat au ajuns la spital, fiind confirmați cu Covid-19. DSP Gorj au declanșat o anchetă epidemiologică.

- Advertisement -

Medicul Constantin Dinu, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Gorj, a explicat: „Ambii părinți ai săi sunt internați în spital, fiind diagnosticați cu Covid-19. El nu se testase, deși avea simptome specifice. A fost la medicul de familie și i s-a dat un tratament. Nu s-a prezentat la spital anterior decesului”.

Vorba legendară a lui Brâncuși: „V-am găsit și mai săraci, și mai proști!”

Comuna Telești se învecinează, la nord, cu satul Hobița din comuna Peștișani. Din Hobița a plecat să cucerească lumea, prin talentul său de sculptor universal, marele Constantin Brâncuși.

A rămas celebră o vorbă a celebrului artist, când a revenit în satul său natal după mulți ani. Brâncuși li s-ar fi adresat consătenilor săi astfel: „Măi, fraților, când am plecat, v-am lăsat săraci și proști. Când a venit, v-am găsit și mai săraci, și mai proști!”.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Suceveanca Ermina, care refuză să plece din Afganistan, face propagandă pro-talibani, critică Occidentul și jignește presa internațională: „jurnalism înfometat”! Și părinții ei din România și-au pierdut încrederea în judecata ei

* VIDEO. Ultimele clipe din viața comediantului afgan mitraliat și decapitat de talibani pentru că a făcut glume pe seama lor. A continuat să râdă de ei până în ultima clipă

* Scrisoarea a treia de la talibani: „I-ai ajutat pe americani, ești condamnat la moarte!”. Jihadiștii au mințit în privința „iertării generale”

* 5 fotografii care au frânt inima planetei. „Ne dăm fiul peste gard, să aibă un viitor fără noi, chiar dacă murim de durere”

Baronul Oprișan s-a însurat cu fosta sa secretară, pe care a făcut-o directoare la CJ Vrancea. Familia tradițională PSD-istă: el 56 de ani, ea 37, împreună au trei copii din căsătorii anterioare

Firea va coordona campania PSD pentru demiterea primăriței Clotilde Armand. Antena 3 și România TV vor susține mediatic operațiunea

Ceas de 21.000 de dolari la mâna cu care Tudorache-Diamant strânge semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand

Agenția SUA pentru Medicamente: „Nu tratați Covid-19 cu ivermectină! Nu sunteți cai! Nu sunteți vaci!”. „Dr. Becali” și „dr. Șoșoacă” spuneau exact pe dos

Comisarul-hârciog era și pofticios: ca polițist-șef peste două județe, lua șpagă în bani, mașini, terenuri, vacanțe, ceasuri, lucernă, dar pretindea și relații sexuale cu subalternele

Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -