joi, noiembrie 21, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaUcraina e amenințată cu Apocalipsa, în caz că va încerca să recupereze...

Ucraina e amenințată cu Apocalipsa, în caz că va încerca să recupereze Crimeea. Medvedev: „Într-o clipă va veni Ziua judecăţii de Apoi”

-

În cazul unui atac asupra Crimeei, Ucraina va avea parte de „o foarte rapidă şi grea zi a Judecăţii de Apoi”, de care va fi foarte greu să se ascundă, a declarat duminică vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev. Afirmația a fost făcută la o întâlnire cu veteranii de război la Volgograd, transmite agenţia rusă de presă Rosbalt, citată de Rador.

Citat de agenţia rusă de presă RIA-Novosti, Dmitri Medvedev (56 de ani) a declarat: „Unii clovni exaltaţi şi sângeroşi, care se reped periodic să facă unele declaraţii, încearcă să ne ameninţe – am în vedere atacul asupra Crimeei şi altele. Vreau să spun în acest sens, ceea ce este evident, că ei înţeleg consecinţele acestor declaraţii. Iar consecinţele sunt evidente, în cazul în care se va întâmpla ceva de acest gen: pentru ei toţi, acolo, într-o clipă va veni Ziua judecăţii de Apoi. Foarte rapidă şi dificilă. A se ascunde va fi foarte greu”.

Este o evidentă amenințare cu Apocalipsa nucleară, venită din partea unui recidivist. Fost „președinte de carton” al Rusiei (2008-2012) – pravan pentru Vladmir Putin -, Dmitri Medvedev a dat de înțeles de mai multe ori că Moscova ar putea apela la bombele sale atomice pentru a-și atinge obiectivele militare.

Medvedev a mai spus duminică, mincinos-propagandistic, că ucrainenii nu sunt pentru Rusia duşmani, însă cercurile naţionaliste care se află la putere la Kiev reprezintă o ameninţare pentru securitatea țării sale.

- Advertisement -

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse a subliniat, de asemenea, că obiectivele „operaţiunii militare speciale” a Rusiei în Ucraina vor fi atinse, iar de acest lucru îşi vor da seama, la un moment dat, și cei care susțin regimul de la Kiev cu bani şi arme.

Refuzul Ucrainei și al puterilor NATO de a recunoaște autoritatea Moscovei asupra Crimeei reprezintă o „amenințare sistemică” pentru Rusia, a mai declarat Medvedev, potrivit Al Jazeera.

„Dacă orice alt stat, fie că este vorba de Ucraina sau de țările NATO, consideră că Crimeea nu este rusă, atunci acest lucru reprezintă o amenințare sistemică pentru noi. Este o amenințare directă și explicită, mai ales având în vedere ce s-a întâmplat cu Crimeea. Crimeea s-a întors la Rusia”, a declarat Medvedev în fața veteranilor din cel de-al Doilea Război Mondial, conform agenției ruse de presă Interfax.

- Advertisement -

Crimeea are o importanţă strategică specială pentru Rusia, întrucât găzduieşte Flota Rusiei la Marea Neagră, la Sevastopol, notează Reuters.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Propaganda lui Putin le prezintă rușilor, la TV, avantajul de a le muri copiii în războiul din Ucraina: își pot cumpăra o Lada nouă!

* Ucraina poate folosi rachetele americane HIMARS pentru a lovi instalațiile militare rusești din Crimeea

* Cutremur la vârful puterii în Ucraina! Zelenski i-a demis pe procurorul general și pe șeful serviciilor secrete, pentru „înaltă trădare” a unor subalterni ai acestora

* Destine crunte pentru trei trădători ucraineni care au trecut de partea Rusiei teroriste. Bilanțul: un mort (împușcat) + un spitalizat (otrăvit) + un arestat

* Dezvăluire-șoc: Rusia vrea să anexeze și 3 regiuni din nordul Kazahstanului! Când a aflat planul diabolic al lui Putin, președintele kazah s-a rupt de acesta

* VIDEO-INTERVIU. Remus Cernea, mărturii de pe front. „În Ucraina, când spui că ești român, ești fratele lor. Ne bucurăm de un uriaș respect acolo”

* Marele sforar de la Agricultură nu era demisionarul Chesnoiu, ci actualul ministru, Petre Daea! „Nea Petrică” l-a rugat „două lucruri, trei, cinci, aproape șapte”, inclusiv să-i angajeze o pilă prin măsluirea concursului

* ANALIZĂ REUTERS: Italia ar putea provoca o prăbușire a zonei euro. Are datorii de două ori mai mari decât Spania, Portugalia, Irlanda și Grecia la un loc

2 COMENTARII

  1. Un tampit care s-a adresat altor tampiti. In afara sa dea cu nucleara in Crimeea altceva nu prea are ce sa faca. Au un avantaj al resurselor, dar daca Europa trece cu bine de iarna viitoare Rusia este dusa la categoria tara junk. Politica aberanta a marilor carmaci ai Europei au dat nas lui Ivan.

  2. De unde până unde Crimea este rusă, a fost a cazacilor, pe care tot tâlharii de ruși l-ea deportat în Siberia, care nuci ea n-a fost rusă,dar cum era rar locuită și a fost ușpr de ocupat, niște tâlhari și ucigași, la ei ar trebui să meargă apocalipsa să se sature de ucis alte nații !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -