Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, rămâne plin de ură şi aliat al infractorilor din politică, al criminalilor, violatorilor şi tâlharilor, dar niciodată aliat al legii şi al magistraţilor curajoşi.
O nouă dovadă: atacul la Kovesi după ce a aflat că fosta şefă a DNA, demisă la iniţiativa sa, a fost selectată pe primul loc dintre candidaţii pentru a ocupa postul de procuror-şef al UE. Declaraţia lui Toader, ca şi cea a lui Dăncilă (care pune semnul egal între represiunea din 10 august şi intervenţia legală a jandarmilor din Franţa), arată că pentru ei europenii sunt toţi proşti, de vreme ce fac exact pe dos decât alde Dragnea, Tudorel, Tăriceanu, Dăncilă, Vâlcov&co.
„Cred că membrii Comisiei de selecție nu cunosc abuzurile comise de către Laura Codruţa Kovesi în detrimentul cetățenilor, în detrimentul statului de drept. În Franța sau în Germania, un procuror nu ar putea să comită atâtea abuzuri, pentru că ar fi eliberat din sistemul judiciar. Chiar dacă în zilele de joi și vineri vom avea un Consiliu informal JAI, la care vor participa majoritatea miniștrilor de justiție din statele membre ale UE, mâine dimineață voi trimite decizia CCR privind demiterea din funcție, fiecărui ministru de justiție”, a declarat Tudorel Toader pentru stiripesurse.ro.
Mueeee bubosule jegos imputit criminalule marshhhh in plm descursura obedient
La PUSCARIE cu Tudorel! La Gherla! Cu bile pa picioare si alifie in izmene!…
bubino.. vede a te as 20 ani la bulau
E foarte bine, bai cretin bubos, asa vor vedea toti ministrii de justitie din UE ce ccr de rahat are Romania, cat de mult s-a facut pres in fata psd-draknea. Ai uitat, mai dobitocule, ca d-na Kovesi a depus plangere la CEDO exact pentru felul in care a fost demisa de ccr la cererea ta? Bai javrelor infecte, v-o faceti cu mana voastra!
Poti sa te dai cu fundul de toti peretii ca tot nu o opresti pe dna Kovesi sa devina Procuror Sef al UE!! O sa fie sefa ta, ori vrei ori nu vrei, si vai de mama ta, infractor ordinar ce esti, sper sa va curete pe toti aia care va bateti joc de lege si o transformati in arma care sa ajute infractorii!!!!! Sper sa va puna poporul roman la zid ca pe ceausescu pe toti cei care il furati si il calcati in picioare doar pentru ca vreti sa salvati infractorii de la puscarie si opriti confiscarea averilor lor facute pe hotie si invarteli!!! De aia pleaca omul cinstit din tara, din cauza voastra ca aparati doar hotii si infractori!!!
Asa sa faca Tudorel, sa trimita la toti demiterea lu Kovesi sa vada toti ce vita umana e el si cum face el niste rahaturi pe hartie la comanda unui gropar fugar in cimitire
Vai, in ce hal poate fi acest vierme! Parca JAI nu stie cine e el, adica aparatorul infractorilor politici din Romania! Chiar ca e un prilej de a vedea o chestie draguta, daca Laura Codruta e aleasa !
RESPECT DOMNULE MINISTRU !PERSEVERAȚI, AVEȚI ACORDUL POPORULUI ROMÂN!NU SE POATE ASEMENEA MÂRȘĂVIE CU ACEA COBRĂ!
du-te la dracu`, de postac psdist, te plateste gras in fiecare zi , pt asta , daca ai curaj , scrie-ti numele adevarat, LASULE , asa cum mi-l scriu eu si ceilalti, si nu te ascunde in spatele unui perete fals , al unui ins fara demnitate , fara onoare !!! gasi-te-ar gripa mai repede , idiotule care te semnezi BULA !!
Mama ta de jigodie bolșevică , treci la pușcărie cu toată gașca PSD-ALDE !
Din serialul „prostul, daca nu e si fudul…De parca n-ar sti ce „bine vazut”e in UE. Isi trimite „opera”… Sa trimita si parerea CSM.