Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului 2024, a „deschis balul” cu o pagină spectaculoasă în istoria tenisului: triumful în premieră al italianului Jannik Sinner, la 22 de ani și 5 luni. O premieră a înregistrat și finalistul, Daniil Medvedev: primul jucător care pierde două finale în care a condus cu 2-0 la seturi.
Cele două finale de simplu, la Australian Open 2024, s-au încheiat cu următoarele rezultate:
- MASCULIN: Jannik Sinner (Italia) – Daniil Medvedev (Rusia) 3-6, 3-6, 6-4, 6-4, 6-3
- FEMININ: Aryna Sabalenka (Belarus) – Qinwen Zheng (China) 6-3, 6-2
Finala feminină n-a avut nimic memorabil: belarusa Aryna Siarhiejeŭna Sabalenka (25 de ani) a dominat de la un capăt la altul, obținând al doilea trofeu de acest nivel, după Australian Open 2023 (4-6, 6-3, 6-4 cu Elena Rybakina din Kazahstan). Așadar, Sabalenka triumfă de două ori consecutiv la Melbourne, în condițiile în care la celelalte turnee de Grand Slam a ajuns cel mult până în semifinale: Wimbledon (2021, 2023), US Open (2021) și Roland Garros (2023).
Medvedev a fost „întors” la fel și de Nadal
Finala masculină a fost infinit mai spectaculoasă, mai intensă, mai tensionată, mai dramatică. Italianul Jannik Sinner (22 de ani) a ajuns în premieră în ultimul act al unui de Grand Slam, după marea surpriză furnizată în semifinale (6-1, 6-2, 6-7, 6-3 cu liderul mondial Novak Djokovici).
Sinner a fost la un pas de prăpastie, 0-2 la seturi, dar a revenit fantastic, câștigând cu 3-2 în fața unui rus, Daniil Medvedev, care întorsese exact la fel în semifinala cu germanul Alexander Zverev!
VIDEO: Finala într-un rezumat de 10 minute
Medvedev a stabilit și un record absolut: primul tenismen care pierde două finale de Grand Slam după ce a condus cu 2-0 la seturi! Precedenta pățanie a fost în finala din 2022: 6-2, 7-6, 4-6, 4-6, 5-7 cu Rafael Nadal, tot la Australian Open!
Daniil Medvedev a jucat trei finale la Openul australian și le-a pierdut pe toate. Învingătorii săi: Djokovici (2021), Nadal (2022) și Sinner (2024).
Medvedev are totuși un titlu de Grand Slam: la US Open 2021, când l-a învins pe Djokovici (6-4, 6-4, 6-4).
Sinner l-a bătut de trei ori pe Djokovici în două luni și jumătate!
Jannik Sinner este primul italian care câștigă Australian Open. Ultimul jucător din Italia care triumfase într-un turneu de Grand Slam a fost Adriano Panatta, la Roland Garros 1976. De atunci au trecut 48 de ani!
Sinner este, de asemenea, cel mai tânăr câștigător al turneului australian din ultimii 16 ani. În 2008, Novak Djokovici triumfa la 20 de ani și 8 luni. Acum, Jannick Sinner își adjudecă trofeul la 22 de ani și 5 luni.
Înaintea acestui titlu, performanța maximă a lui Jannick Sinner la un turneu de Grand Slam a fost semifinala de la Wimbledon, anul trecut. La Roland Garros (2020) și US Open (2022) a ajuns maximum până în „sferturi”.
Jannik Sinner la turneele de Grand Slam (simplu)
Jannik Sinner a încheiat anul 2023 cu două performanțe extraordinare: a ajuns în finală la Turneul Campionilor (înfrângere în fața lui Djokovici, pe care-l învinsese în grupă) și a câștigat Cupa Davis, în finală cu Australia (2-0). În drum spre finală, Italia a eliminat Serbia (2-1) grație unei noi victorii a lui Sinner în fața lui Djokovici, după ce a salvat trei mingi de meci!
Astfel, Sinner l-a învins pe Djokovici în 3 din cele 4 confruntări directe din ultimele două luni și jumătate!
Ultimele 4 întâlniri Sinner – Djokovici
- Sinner – Djokovici 6-1, 6-2, 6-7, 6-3 / Australia Open, semifinale
- Sinner – Djokovici 6-2, 2-6, 7-5 / Cupa Davis, semifinale
- Djokovici – Sinner 6-3, 6-3 / Turneul Campionilor, finală
- Sinner – Djokovici 7-5, 6-7, 7-6 / Turneul Campionilor, grupă
Cele 7 seturi în plus care l-au doborât pe Medvedev
Finala Sinner – Medvedev a fost decisă, în principal, de starea de oboseală accentuată a rusului. Pentu a ajunge în finală, acesta a jucat 20 de ore și 33 de minute, iar italianul – 14 ore și 44 de minute.
Finala Sinner – Medvedev a durat 3 ore și 44 de minute.
Din turul 1 până în semifinale, Medvedev a jucat 26 de seturi (18-8), iar Sinner − 19 seturi (18–1). După finală, cifrele au devenit: Medvedev – 31 de seturi (20-11 / +9), Sinner – 24 de seturi (21-3 / +18).
Jannik Sinner (Italia, nr. 4 ATP) la Australian Open 2024
- Finală: 3-6, 3-6, 6-4, 6-4, 6-3 cu Daniil Medvedev (Rusia, 3)
- Semifinale: 6-1, 6-2, 6-7, 6-3 cu Novak Djokovici (Serbia, 1)
- Sferturi: 6-4, 7-6, 6-3 cu Andrei Rublev (Rusia, 5)
- Optimi: 6-4, 7-5, 6-3 cu Karen Khachanov (Rusia, 15)
- Turul 3: 6-0, 6-1, 6-3 cu Sebastian Baez (Argentina, 29)
- Turul 2: 6-2, 6-2, 6-2 cu Jesper De Jong (Olanda, 161)
- Turul 1: 6-4, 7-5, 6-3 cu Botic Van de Zandschulp (Olanda, 59)
Daniil Medvedev (Rusia, nr. 3 ATP) la Australian Open 2024
- Finală: 6-3, 6-3, 4-6, 4-6, 3-6 cu Jannik Sinner (Italia, 4)
- Semifinale: 5-7, 3-6, 7-6, 7-6, 6-3 cu Alexander Zverev (Germania, 6)
- Sferturi: 7-6, 2-6, 6-3, 5-7, 6-4 cu Hubert Hurkacz (Polonia, 9)
- Optimi: 6-3, 7-6, 5-7, 6-1 cu Nuno Borges (Portugalia, 69)
- Turul 3: 6-3, 6-4, 6-3 cu Felix Auger-Aliassime (Canada, 30)
- Turul 2: 3-6, 6-7, 6-4, 7-6, 6-0 cu Emil Ruusuvuori (Finlanda, 53)
- Turul 1: 5-7, 6-2, 6-4, 1-0 (abandon) cu Terence Atmane (Franța, 144)
Fiul lui Siglinde și al lui Hanspeter, în satul lui Werner
Jannick Sinner s-a născut pe 16 august 2001, la San Candido (Innichen), o localitate de 3.172 de locuitori din nordul Italiei, provincia Bolzano, regiunea Trentino (Tirolul de Sud).
San Candido se află foarte aproape de granița cu Austria, într-o vale mirifică din Munții Alpi. În apropiere se află multe pârtii de schii omologate, zona având o mare tradiție turistică.
La San Candido și în localitățile învecinate, majortatea populației este de origine austriacă, iar limba predominantă este germana. De altfel, actualul primar din San Candido se numește Werner Tschurtschenthaler și deține funcția de aproape 14 ani (din 2010).
Părinții lui Jannick sunt Siglinde și Hanspeter Sinner – evident, etnici austrieci din Tirolul de Sud (nordul Italiei). Jannick mai are un frate, pe nume Marc.
Jannik Sinner vorbește curent trei limbi: germana, italiana și engleza (în această ordine).
Jannik a crescut în orașul Sesto (Sexten), situat în apropiere de San Candido. Acolo, tatăl său lucra ca bucătar, iar mama era chelneriță la o cabană de schi.
Sinner a început să schieze și să joace tenis la vârsta de 3 ani. El a fost unul dintre cei mai buni schiori juniori din Italia, de la 8 până la 12 ani. A câștigat un campionat național de slalom gigant la vârsta de 8 ani și a fost finalist național la vârsta de 12 ani.
În timp ce se antrena la schi, Jannick Sinner a renunțat la tenis timp de un an, la vârsta de 7 ani, înainte ca tatăl său să-l convingă să se întoarcă la acest sport. Odată revenit pe terenul de tenis, a început să lucreze cu Heribert Mayr – primul său antrenor regulat. Cu toate acestea, tenisul era încă doar a treia sa prioritate, după schi și fotbal.
La 13 ani, Jannik Sinner a decis să renunțe la schi și la fotbal în favoarea tenisului. A optat pentru un sport individual în care să poată lua toate deciziile, ceea ce nu era posibil întrun sport de echipă precum fotbalul. El se antrena de două ori pe săptămână.
Jannick a decis să se mute pe cont propriu la Bordighera, pe Riviera italiană, pentru a se antrena la Centrul de tenis Piatti, sub conducerea lui Riccardo Piatti și Massimo Sartori – o decizie pe care părinții săi au susținut-o. În campus, Sinner locuia cu familia lui Luka Cvjetkovici, unul dintre antrenorii săi. În noul sistem de pregătire, el se antrena zilnic, jucând cu alți tineri tenismeni din Centrul Piatti.
Acum, antrenorii lui Jannick Sinner sunt italianul Simone Vagnozzi și australianul Darren Cahill (cel din urmă – fostul antrenor al Simonei Halep, câștigătoare a două titluri de Grand Slam).
Premiile acordate la Australian Open 2024
(simplu masculin și feminin)
- Câştigător – 1.930.000 de euro
- Finalist – 1.050.000 €
- Semifinalişti – 608.000 €
- Sferturi – 368.000 €
- Optimi – 230.000 €
- Turul 3 – 156.000 €
- Turul 2 – 110.000 €
- Turul 1 – 73.000 €
- Calificări / turul 3 – 39.000 €
- Calificări / turul 2 – 27.000 €
- Calificări / turul 1 – 19.000 €
Fondul total al premiilor a fost de 58,91 milioane de dolari SUA, cu 13,5% mai mare faţă de 2023. Au fost majorate consistent premiile în calificări şi în primele runde de simplu și de dublu.