vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsTrei metode prin care Dragnea a anihilat SRI, lăsând România pradă agresiunilor...

Trei metode prin care Dragnea a anihilat SRI, lăsând România pradă agresiunilor străine și corupției interne

-

Tăierile dicreționare operate de Liviu Dragnea asupra bugetului SRI au un scop precis: reducerea capacității acestui serviciu de a mai contribui la ofensiva anticorupție. Există și un al doilea efect nociv în planul securității naționale: SRI nu mai are resurse suficiente pentru a lupta cu pericolele externe, mai ales cu agresivitatea Rusiei în războiul hibrid.

Liviu Dragnea a redus capacitatea de acțiune a SRI prin două acțiuni majore, în ultimii doi ani:

  1. A mărit exponențial numărul pensionarilor SRI, prin pensionarea anticipată la vârste timpurii, impusă printr-o lege votată de PSD-ALDE în 2016. Într-un răspuns adresat ziaristului Ion Cristoiu, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, pune punctul pe „i”: „Nu SRI a dat Legea 232/2016, în urma căreia au plecat în pensie de la SRI, într-un singur an, tot atâţia ofiţeri cât în zece ani”. Acești pensionari SRI, care sunt mai mulți decât angajații SRI (!), consumă o mare parte din bugetul instituției.
  2. A mărit consistent salariile angajaților SRI și pensiile speciale ale foștilor foștilor angajați ai instituției, inclusiv pentru activitatea din vremea Securității ceaușiste. Foștii torționari, care mai sunt în viață, au fost recompensați cu pensii tot mai mari, de-a dreptul nesimțite. Unele depășesc lejer 10.000 de lei. Efectul obținut de Dragnea îl spune chiar purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, într-un text explicativ adresat lui Ion Cristoiu: în prezent, „84% din bugetul SRI este destinat pensiilor şi salariilor; cu alte cuvinte, noi funcţionăm cu doar 16% din total buget, restul sunt lefuri și pensii”.
  3. A redus brutal, fără calcule raționale, prin amendamente umorale, bugetul alocat de Guvern serviciului condus de Eduard Hellvig. Comisiile de buget-finanțe ale celor două Camere parlamentare au acceptat scăderea bugetului SRI cu suma de 150 de milioane de lei, dar Dragnea vrea o tăiere mult mai drastică: 445 de milioane de lei. Iar votul din plenul reunit va fi decisiv.

Are de suferit și contraspionajul

Efectele celor două acțiuni ale PSD, sub conducerea lui Liviu Dragnea, au fost explicate la Realitatea TV de Costin Georgescu, fost director al SRI în guvernarea Convenției Democrate (1997-2000): „Este o acțiune bine gândită, cu un scop precis: slăbirea capacității României de a face față amenințărilor externe. Să nu uităm că, dincolo de ce se vede, SRI face și contraspionaj. Dacă tai banii de la contraspionaj, lași spionii unor puteri ostile să zburde în voie prin România. Este un act iresponsabil, un atac la adresa țării noastre!”

- Advertisement -

În afara pericolelor externe, tot mai mari în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țărilor NATO/UE, mai există și pericolele interne. SRI are, prin lege, atribuții în obținerea și livrarea către Parchet a informațiilor privind acțiuni de corupție majoră. Dacă bugetul operativ al SRI e tot mai mic, corupții își pot face jocurile fără a fi deranjați.

Important: această amputare brutală a capacității SRI de a contribui la lupta anticorupție are loc simultan cu amputarea bugetului de la DNA și DICOT! Așadar, nimeni să nu-i mai deranjeze pe marii corupți.

Precizările lui Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al SRI

  • „O să vă dau doar câteva cifre: 84% din buget este destinat pensiilor şi salariilor. Cu alte cuvinte, noi funcţionăm cu doar 16% din total buget. Restul sunt lefuri și pensii”.
  • „Avem mulţi angajaţi? Pentru că funcţionăm după o lege de pe vremea când telefonul mobil şi internetul nu existau… Avem mulţi angajaţi pentru că SRI se ocupă, prin lege, de ceea ce nu ar trebui să se ocupe. Poşta secretă, care transportă peste 80% documente neclasificate, nu ar trebui să fie în subordinea SRI. Control bagaje la aeroport şi brigada antiteroristă sunt divizii pe care alte servicii nu le au în curte, sunt la guvernul lor”.
  • „Sunt câteva mii de angajaţi în plus, deci. SRI a fost organizat pe model sovietic, cu structuri în fiecare judeţ. Nu noi am cerut un astfel de SRI. Iar el poate deveni mai suplu şi mai eficient PRIN LEGE. Cine blochează pachetul de legi ale securităţii naţionale? Nu noi”.
  • „Avem şi mult mai mulţi pensionari decât angajaţi. Noi plătim pensiile şi pentru SIE, din bugetul SRI. Şi nu SRI a dat Legea 232/2016, în urma căreia au plecat în pensie de la SRI, într-un singur an, tot atâţia ofiţeri cât în zece ani. Nu SRI a cerut salarii şi pensii mai mari, nu-i aşa? Nu poţi să dai o lege prin care măreşti bugetul de pensii şi salarii, ca apoi să ne pui să tăiem bani de la funcţionarea Serviciului pentru a le putea acoperi”.
  • „Din 2015 şi până în prezent, din cauza acestor legi, bugetul de funcţionare al SRI, de la plata facturilor de energie şi până la activitatea efectivă de informaţii, a scăzut ca pondere de la 32% din buget până la 16%. (Vedeţi ce e cu verde în grafic)”.
  • „O să ziceţi: «Sunteţi prea mulţi, daţi afară!». Păi, cine pleacă intră în bugetul de pensii şi presiunea pe buget creşte”.
  • „O să ziceţi: «Daţi afară tineri, nu ofiţeri cu drept de pensie!». Păi, nu avem pârghii legale să facem asta. Oricum, nu se angajează un om în SRI decât după ce pleacă doi. Numărul angajaţilor a scăzut”.
  • „Oricum, suplinim cu resursă umană carenţele de tehnologie evidente. Nu te poţi lupta cu roboţii şi dronele, cu atacurile cibernetice și revoluţia tehnologică a puterilor ostile ţării, cu sapa în mînă, nu? Şi atunci, de ce ne este tăiat bugetul?”

CITIȚI ȘI:

Comisiile de buget-finanțe, conduse de PSD-iști, l-au lăsat pe Dragnea fără Vitamina D

Împărțire scandaloasă a banilor: DNA – 168 de milioane, PSD – 219 milioane! Hoții primesc mai mult decât cei care trebuie să-i prindă pe hoți

Iohannis, rafală dură la adresa PSD-ALDE: „Dau bani la partide şi distrug securitatea românului”

3 COMENTARII

  1. Acest individ pe nume Liviu Dragnea ar trebui urgent Arestat pentru ca pur și simplu pune in pericol SEcuritatea naționala a statului roman!
    Este un nenorocit și un paranoic !!!!!
    Va duce PSD in curând la 15/18% și apoi cu siguranța la disoluție!
    Dacă cei care mai au putina credință in valorile social democrate pur si simplu cei din filiale ( care dorm pe ei)dacă nu membrii PSD adula europarlamentare un Congres extraordinar și formată o noua conducere democrata la vârful partidului in caz contrar se vor dizolva repede.

  2. Liviu Dragnea este un pericol pentru SEcuritatea naționala a României!
    Puneți mâna pe el și arestați-l pe acest borfaș care a dus PSD la cel mai mic scor electoral din istoria postdecembristă !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -