Super-viaţa ascunsă în subteranele Pământului. Galapagos-ul de sub planetă

0
8

Viaţa pe Pământ ia miliarde de forme, însă cea mai mare parte a biosferei terestre este ascunsă privirilor, în adâncimile abisale ale oceanelor şi în subsol.
Chiar şi această lume subterană, caracterizată de întuneric şi de presiune şi temperaturi în creştere, pe măsură ce coborâm spre centrul Pământului, există viaţă, iar conform cercetătorilor din cadrul proiectului internaţional Deep Carbon Observatory (DCO), compus din peste 1.000 de cercetători din 52 de ţări, ar fi vorba de milioane de specii microbiene care au apărut la puţin timp după formarea planetei şi, de miliarde de ani, aşteaptă să fie descoperite.

Într-un comunicat în care subsolul planetei este denumit „un Galapagos subteran” ce aşteaptă să fie studiat, cercetătorii din cadrul DCO estimează că biomasa formelor de viaţă pe bază de carbon care trăiesc sub picioarele noastre este incomparabil mai mare decât biomasa formelor de viaţă de la suprafaţa planetei.

„Chiar şi în întuneric şi în condiţii dificile, cu surse de energie limitate, ecosistemele intraterestre au evoluat în mod unic şi au rezistat de-a lungul milioanelor de ani”, a comentat Fumio Inagaki, geomicrobiolog din cadrul DCO.

Oamenii de ştiinţă au forat la mari adâncimi în platourile marine şi au preluat mostre de microbiom din mine şi sisteme carstice din sute de locuri din întreaga lume. Datele obţinute astfel sugerează că biosfera din adâncuri are un volum de aproximativ 2,3 miliarde de kilometri cubi – aproximativ dublul volumului oceanului planetar – şi adăposteşte aproximativ 70% din bacteriile şi organismele unicelulare archaea care trăiesc pe Pământ.

Unele astfel de microorganisme extremofile reuşesc să populeze nişe de mediu aparent incredibil de ostile vieţii. Spre exemplu, organismul monocelular Geogemma barossii trăieşte în hornuri hidrotermale pe fundul mărilor şi oceanelor, proliferând la temperaturi de peste 120 de grade Celsius. Oamenii de ştiinţă au găsit microorganisme la 5 kilometri adâncime în subteran şi până la 10,5 kilometri sub apă, relatează Agerpres, citând revista LifeScience.

(Sursa foto: dailygalaxy.com)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here