Acasă Fără categorie Strigătul de disperare al unui membru USR: Au blocat "Fără penali în...

Strigătul de disperare al unui membru USR: Au blocat „Fără penali în funcții publice!”

Anton Cupcea, membru USR Sector 1 şi unul dintre cei 19 inițiatori ai campaniei „Fără penali în funcții publice”, atrage atenția asupra modului în care această inițiativă este împiedicată să îşi urmeze cursul normal, semnăturile fiind ținute la Camera Deputaților, de peste 130 de zile, pentru „scanare”. După terminarea procedurii de scanare, ele urmează să fie trimise la CCR pentru validare.

„În caz că vă întrebați ce se mai aude cu proiectul «Fără Penali în funcții publice», vă spun eu. De pe 21 septembrie semnăturile strânse cu atât efort zac la Camera Deputaților şi aşteaptă să fie trimise spre CCR pentru validare. Dosarele cu semnături se află în ultra-importantul proces de «scanare». De pe 21 septembrie, de 130 de zile, sunt la scanat!!!! De mai bine de 4 luni, adică aproape la fel de mult cât ne-am chinuit noi şi voi să le strângem, una câte una, ei bine, la fel de mult durează şi scanarea lor…

Proiectul «Fără Penali în funcţii publice» înseamnă foarte mult pentru mine. Dacă întâi l-am apreciat în mod rațional, din interes pentru rezultat, şi pentru binele pe care poate sa ni-l aducă în societate, mai apoi, pentru că am fost unul dintre cei 19 iniţiatori şi responsabil la Sectorul 1, am ajuns să îl iubesc emoțional. Serile pe stradă, weekend-urile prin parcuri sau prin provincie, groaza permanentă că nu vom reuşi să strângem semnăturile la timp şi vom dezamăgi atația oameni, din ce in ce mai mulți, poveştile minunate culese de pe stradă, Săptămâna Actorilor, oamenii care aduceau semnături şi ne ajutau, sau ne dădeau o sticla de apă, o înghețată, ba chiar şi înjurăturile pe care le mai primeam, toate acestea au contribuit la pasiunea mea pentru acest proiect.

Am trăit agonie şi extaz la Fără Penali. Şi le-am trăit intens.”

Anton Cupcea a devenit cunoscut dintr-o fotografie din 10 august când, aflându-se la strâns de semnături în Piața Victoriei, a fost bruscat şi lovit de jandarmi. Despre el avea să scrie colegul său din USR, deputatul Cristian Ghinea:

„Priviți poza asta. El e Anton Cupcea. Cel de jos, cu tricou #FărăPenali. Anton este colegul meu de la USR Sector 1. Anton este IT-ist, asociat la o firmă cu 40 de angajați. Anton plătește în fiecare lună câteva salarii de jandarmi. Anton stă în fiecare zi la Piața Victoriei și strânge semnături pentru www.farapenali.ro. Astă seară, Anton i-a întrebat pe jandarmi de ce l-au luat pe un tip pe sus. Nu s-a dat suficient de rapid la o parte din calea lor. A ajuns în dubă, cu un picior julit și tricoul sfâșiat. A venit apoi în piață supărat că a auzit soția la TV că are ochiul vânăt, ceea ce nu era adevărat. «Să vezi ce îmi face acasă»… Anton ar putea foarte bine să își vadă de firmă, în coconul lui upper middle class. Dar el e un viteaz, ceva de speriat. Și știe că nu putem trăi bine în bula noastră, când țara se duce de râpă”,

loading...

3 COMENTARII

    • Da exista atunci cand romanii vor afla si vor actiona asa cum au actionat croatii pt a scapa de bestiile criminale de la Beograd.
      Dupa ce vor pierde alegerile, bestiile criminale din PSD-ALDE, nu vor recunoaste rezultatul si vor trimite criminalii din jandarmerie echipati cu munitie de razboi impotriva noastra.

    • Da exista atunci cand romanii vor afla si vor actiona asa cum au actionat croatii pt a scapa de bestiile criminale de la Beograd.
      Dupa ce vor pierde alegerile, bestiile criminale din PSD-ALDE, nu vor recunoaste rezultatul si vor trimite criminalii din jandarmerie echipati cu munitie de razboi impotriva noastra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here