Niciodată nu am dat sfaturi neîntrebat, cu pretenția profetului ce are în brațe sacoșa cu certitudini zdravene. Tot ce scriu aici e rodul introspecției proprii, a propriei mele viziuni asupra omului și lumii.
În comentarii, accept și chiar caut polemica. De fapt, asta mă face să scriu – dorința de a găsi oameni care gândesc, dispuși să mă contrazică cu argumente.
Polemica e motorul progresului. Anticii știau asta și o practicau, ca exercițiu al unei minți sănătoase și expresie a libertății.
Reflexul omului postcomunist este să argumenteze cu ciomagul, nu cu ideea. Cu pumnul în figura obraznicului care îndrăznește să spună ce gândește. Inerție bolșevică. În lipsa oricărei forme de inteligență, ciomăgarul își flutură vârsta înaintată, reverenda preoțească sau familia cât o echipă de fotbal. Omul s-a înmulțit, simțind nevoia să multiplice prostia.
Comunismul ne-a ștampilat cu multă prostie. A gândi era și a rămas un defect, un atribut al scandalagiului, căruia nimic nu-i convine. Îți spui opinia? Ești obraznic. Insiști? Ai grijă pe întuneric!
Frica de libertate e cuibărită în cele mai neașteptate locuri. Poți scoate oamenii din comunism, dar nu și comunismul din oameni. O vorbă valabilă și după 34 de ani de libertate la gram.
