Șoșoacă, apologia mișcării legionare și urlete antisemite în Parlament, de Ziua Israelului. „Trăiască Garda! Trăiască Garda! Sunt mândră de Gardă! Hai, hai, cărați-vă de-aici, de la balcoane! Să huiduiți la voi, în Israel!“

5
894
Șoșoacă le-a strigat israelienilor aflați în balcoanele aulei Parlamentului „să se care“ și a răcnit „Trăiască Garda!“. Apologia mișcării legionare este un fapt penal în România

 Senatoarea filo-rusă Diana Șoșoacă a făcut apologia mișcării legionare și o mulțime de remarci antisemite marți, în plenul reunit al Parlamentului, ocazie cu care a vânturat teoria conspirației conform căreia „iudeo-bolșevicii au omorât peste 800.000 de români în temnițele comuniste“. Afirmațiile antisemite și lipsite de temei istoric au fost făcute chiar în ședința solemnă a celor două Camere dedicată Zilei Solidarității și Prieteniei dintre România și Israel. Marți se împlinesc 76 de ani de la proclamarea statului Israel, în 14 mai 1948.

Șoșoacă, dispărută o lungă perioadă din prim-plan după ce s-a afundat în niște scandaluri conjugale nesfârșite cu soțul său, Silvestru, a reapărut acum, acuzând Parlamentul de trădare pentru că sărbătorește Ziua Solidarității și Prieteniei România-Israel.

Amplasată în ultimele bănci, alături de un grup de parlamentari care-i cântau în strună, Șoșoacă a făcut o sumedenie de remarci disprețuitoare la adresa evreilor și, în timp ce transmitea live pe Facebook, debita la foc automat teorii conspiraționiste. Ea și-a informat urmăritorii că totul face parte dintr-un plan, că țara a fost vândută și că „ăștia“ vor să facă din România Israel: „(…) În momentul ăsta s-a cedat suveranitatea României! Ce-am ajuns! Să faci ședință solemnă în fiecare an pentru relația de prietenie… (…) N-ar trebui și o ședință solemnă pentru prietenia româno-americană? Și româno-bruxelleză? Haideți să facem și o ședință solemnă de răzmeriță româno-rusă. Nu vrem? (…) Vezi, că ei nu cred în Dumnezeul nostru! (referire la evrei) (…)“.

La finalul ședinței, când ultimul vorbitor a rostit celebra glumă din perioada comunistă, „Căpitane, nu fi trist, Garda merge înainte prin partidul comunist“ – aluzie la faptul că foarte mulți legionari au devenit comuniști după 1945 –, Șoșoacă a început să urle: „Trăiască Garda (Garda de Fier, adică partidul mișcării legionare – n. red.)! Trăiască Gardaaa! Onoare patriei, Garda! Eu sunt mândră! Sunt mândră de Gardă! (…)“.

Pe când se pregătea să meargă la tribună, să-și citească declarația politică, Șoșoacă a continuat să comenteze: „Nu, că acum vreau să-mi citesc declarația politică! Haide, după ce se cară ăștia (invitații din Israel și din comunitatea evreiască din România aflați la balcoanele plenului reunit al Parlamentului – n. red.), haide, că avem de citit declarațiile politice! Hai, hai, cărați-vă de-aici, de la balcoane! Să huiduiți la voi, în Israel, nu la noi, aici! Hai! Și pe unde oți mai fi! (…) Aștept să plece toți trădătorii! (…)“.

Ulterior, senatoarea extremistă a început să citească de pe o foaie: „14 mai, ziua în care Parlamentul a anulat România în favoarea Israelului, ziua vânzării românilor, ziua trădării naționale! (…) Ați uitat, năpârcilor, că ziua de 14 mai e ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, în amintirea evenimentelor petrecute în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când au fost arestați numeroși tineri intelectuali români care s-au opus regimului comunist. (…) Prin Legea 86 din 2024, 9 aprilie, se instituie ziua de 14 mai ca ziua solidarității și prieteniei dintre România și statul Israel prin care statul român este obligat să arboreze steagul Israelului. (…) Este cel mai cumplit moment al existenței României! În loc să ne comemorăm martirii din temnițele comuniste, noi stăm să aducem omagii unui stat care ne cotropește și se infiltrează în toate structurile României! (…) Noi am salvat peste 400.000 de evrei în al Doilea Război Mondial, iudeo-bolşevicii au omorât peste 800.000 de români în temniţele comuniste! Cum este posibil ca dumneavoastră, Parlamentul României, să trădaţi poporul român şi interesele ţării noastre? (…) Există cumva principiul de reciprocitate între România şi Israel astfel încât astăzi sau de 1 Decembrie sau în orice altă zi să se arboreze steagul României şi întregul Israel să celebreze România şi poporul român? Sau am ajuns sclavi în ţara noastră?“.

Șoșoacă s-a plâns că ”avem obligatorie istoria evreilor, când ei nu au obligatoriu istoria românilor şi avem un membru al evreilor în CSAT, pentru că a tras sforile domnul Vexler. (…) Avem zi naţională a Israelului deşi noi am recunoscut Statul Israel în 11 iunie 1948. De ce a trebuit să instituiţi pe 14 mai, când este ziua celor omorâţi în temniţele comuniste? Ruşine Parlamentului României! Trădătorilor!“.

Una din teoriile conspirației intens vehiculate în rândurile românilor încă de pe vremea lui Ceaușescu este că, de fapt, comunismul a fost adus și impus în țara noastră de evreii comuniști. Inițial, într-adevăr, din mai multe motive, numărul minoritarilor în rândurile partidului a fost mai mare decât ponderea lor în populație, dar realitatea este că România a fost condusă, din prima până în ultima secundă a comunismului, de români get-beget. Doctor Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu, cei trei conducători ai regimului în perioada 1945-1989, au fost români.

Inițial prezenți masiv în structurile se securitate și de conducere, evreii au fost relativ repede îndepărtați, apoi împinși să emigreze. Statul român a început să-i vândă la propriu, pe bani ori pe diverse produse, încă din timpul lui Gheorghiu-Dej. România a pierdut astfel nu doar sute de mii de locuitori și o importantă cultură, ci și un număr foarte mare de intelectuali și profesioniști în meserii liberale: scriitori, doctori, ingineri, profesori etc.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

5 COMENTARII

  1. Interesant, cînd vine vorba de evrei toată lumea trebuie sa tacă astfel daca-i bârfești devii „caz penal”! Asta în timp ce organizațiile evreiești își impun în toată lumea propriile lor variante de adevăr. Ei rescriu istoria României (Institutul Elie Wiesel) tot ei rescriu și prioritățile învățământului românesc (disciplina obligatorie „Instoria evreilor. Holocaustul”) ei rescriu și politica (steagul statului Israel). În vremea asta slugile din Parlament se ascund sub bănci de teamă că vor fi taxați ca „antisemiti”.
    Ce vremuri de rușine trăim! Asta a fost doar prima etapă, următoarea etapă va fi cererea de despăgubiri pentru „holocaustul” din România. Vor găsi ei motive. Deja a fost o prima tentativa, o gașcă de escroci de la Gabriel Resources (in majoritate evrei) au vrut sa jecmănească statul român de 6,5 miliarde dolari. Noroc ca judecătorii de la Washington spre cinstea lor s-au prins de șmecherie și au stopat tentativa, dar atunci României i-a trecut glonțul pe la ureche. Cîte din astea vor mai fi?
    Cu slugile de acum din conducerea tarii România va avea numai de pierdut.

  2. .sosoaca asta care se duce mai des la ambasada lui putin din Kisselef decat la WC,ne da noua lectii de patriotism!🥴🥶🤢🤮🥵 Daca nu primeste ruble,primeste ea ceva pentru circul asta.caci Sovietul Suprem din Romania -ambasada Rusiei este o unealta de control in toate tarile iesite din sfera ei de influenta dupa 1989-este in spatele noii nomenclaturi,nascuta dupa instalarea kgbistului ilici iliescu. „Traiasca garda”?!?!Lucrurile astea nu se pedepsesc in Iohanistan,?? Nuuu,ca da bine in alegeri pentru Partidul Comasat roman,par mai democrati asa,daca o scandalagioaica face circ, platit de ei,bineinteles!

    Caci ilici iliescu a adus minerii in Bucuresti pe motivul asta penibil (invatat de el la Moskova in tinerete,marele patriot bolsevic)ca legionarii imbracati in camasi negre cu banderole verzi au ocupat Piata Universitatii si Televiziunea sovietica..pardon,”libera”!!

    • Acum Comasatii nu mai aduc minerii sa puna la punct scandalagiii haiurolaci,caci ei i-au crescut in sondaje si i-au bagat in parlament in 2020.De la 1% cat aveau la alegerile locale,in 2-3 luni au urcat la 9%,ca aveau nevoie de opozitie convenabila ,nu adevarata,democratica!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.