Site-ul independent rus Meduza publică o serie de mărturii zguduitoare ale unor militari ruși întorși de pe frontul din Ucraina. Oamenii povestesc grozăviile prin care au trecut, sunt dezgustați de conducerea armatei și de minciunile propagandei putiniste. Niciunul nu mai are de gând să se întoarcă. Toți au convingerea absolută că sutele de mii de recruți mobilizați acum de Rusia își vor găsi sfârșitul într-un război care i-a îngrozit chiar și pe cei mai experimentați dintre ei.
Ziaristii.com vă pune la dispoziție mărturia unuia dintre militarii intervievați de jurnalista Lilia Iapparova.
Botezat „Kirill” de autoarea articolului, din motive lesne de înțeles (autoritățile l-ar căuta și-n gaură de șarpe dacă ar ști cine este), bărbatul și-a pierdut toate iluziile. Mărturisește că a avut un șoc când a intrat în Ucraina și a descoperit că nimic din propaganda cu care fusese îndopat ani în șir nu avea legătură cu realitatea. Nimeni nu-i aștepta pe ruși cu brațele deschise, până și copiii din satele ucrainene le făceau rușilor semne obscene, iar așa-zisa operațiune de eliberare era de fapt una de demolare.
Kirill precizează că până și el, un veteran care a servit ca militar sub contract o lungă perioadă de timp și care a plecat voluntar, a descoperit că e nepregătit pentru duritatea războiului care-l aștepta. Și-a dat seama din prima zi că a făcut o greșeală uriașă, dar nu mai putea da înapoi.
Comandanții l-au revoltat prin brutalitatea, incompetența și lipsa de considerație față de viețile soldaților de care dădeau dovadă. Într-un caz, Kirill relatează că unitatea sa, 40 de oameni, a fost trimisă să ia cu asalt o poziție fortificată apărată de sute de ucraineni, cu armament greu și blindate. Șeful unității ruse știa că-și trimite oamenii la moarte și le-a spus deschis acestora că e a treia oară când e reconstituit batalionul, precedentele două contingente găsindu-și sfârșitul tot acolo.
Interlocutorul jurnalistei n-are dubii că armata pe care o recrutează acum Putin va avea un sfârșit groaznic, dar șochează când mărturisește franc că nu-i pasă și că nu simte nimic pentru acești oameni care „vor fi mutilați sau uciși”.
Puterea propagandei este prea mare pentru ca poporul rus să fie trezit la realitate, constată Kirill. El spune că a încercat să-i avertizeze pe cei din jur despre ce se întâmplă în Ucraina și ce-i așteaptă acolo, dar nimeni nu-l crede. Nici el nu i-a crezut pe alții când, la rândul lor, i-au spus să nu se ducă. Concluzia bărbatului cade ca o ghilotină: „Noi suntem fasciștii, pe bune. Noi suntem fasciștii! Nu există alt cuvânt pentru asta”.
Trezirea la realitate: „Treceai printr-un sat și copiii ieșeau în fugă pe șosea și făceau gesturi obscene după tine. Pur și simplu nu puteam să înțeleg asta. Lumea era cu susul în jos; mă simțeam gol pe dinăuntru. Îți dai seama că toată viața ta de până atunci a fost o ficțiune. Un balon de săpun“
„Kirill, soldat cu contract”
„Dacă e să fiu sincer, toți vor muri acolo (recruții mobilizați acum de Putin – n. red.). Vor fi mutilați și uciși. Asta nu e o armată antrenată! Eu, de exemplu, am servit [ca soldat sub contract] pentru o perioadă lungă de timp, apoi am ales să merg eu însumi [pe frontul din Ucraina] – și tot m-am trezit nepregătit. Chiar din prima zi, mi-am dat seama că am făcut cea mai mare greșeală din viața mea.
Când am decis să merg în Ucraina, eram un patriot convins. Credeam că acolo existau formațiuni naziste de un anumit fel, cum ar fi Sectorul de Dreapta, [Batalionul] Aidar, [Batalionul] Azov. În plus, mă uitasem la o grămadă de filme [rusești] precum Solțepiok și Opolcenocika. În plus, toate canalele Telegram și TV erau concepute pentru a ne pompa [acele lucruri în] creiere.
Dar chiar și în timp ce încă eram conduși peste graniță în [camionul] Ural, mi-am dat seama că noi eram ocupanții, noi eram fasciștii. Eu […] stăteam în bancheta camionului și priveam scenele care treceau. Ce lăsam în urmă. Toate acele sate distruse din Harkov. Mi-am dat seama că, de fapt, distrugeam o țară. Împreună cu populația sa civilă.
Treceai printr-un sat și copiii ieșeau în fugă pe șosea și făceau gesturi după tine: fie „fumează”, fie „mănâncă”. Pur și simplu nu puteam să înțeleg asta. Lumea era cu susul în jos; mă simțeam gol pe dinăuntru. Îți dai seama că toată viața ta de până atunci a fost o ficțiune. Un balon de săpun.
Am călătorit așa până la Izium [în regiunea Harkov]. Am petrecut trei zile pe linia frontului – și am primit un alt semnal de alarmă când propria noastră artilerie a tras asupra noastră. Apoi au început acele comenzi stupide…
Am servit în armată de mai multe ori și îmi dau seama când sunt trimis la măcel. Și i-am spus imediat tipului cu epoleți mari să se ducă naibii: „Nu sunt doar o monedă de schimb! Sunt un soldat al armatei ruse! Nu poți să mă arunci așa, pur și simplu, sub autobuz!”. La care el mi-a răspuns: „Sunteți cu toții doar carne de tun. Sunteți al treilea grup de oameni care formează acest batalion. Știți unde au murit primele două grupuri? Și voi veți muri tot aici”. Apoi i-a spus comandantului meu: „Trimiteți carnea”. [Noi.]
Încercau să avanseze și ne-au aruncat într-o fortăreață ucraineană, unde tancurile, artileria și mitralierele operau toate. Iar ucrainenii aveau sute de soldați, în timp ce noi aveam doar 40 de oameni.
Te trezești ca o persoană, iar până seara, ai devenit altcineva. Treci prin metamorfoze atât de intense încât te sperie. Te sperie cât de orb erai jos. Și surd.
Am zăcut într-un șanț timp de două sau trei zile – și am plecat cu primul vehicul pe care l-am văzut. Am sărit în primul vehicul care a părăsit pozițiile noastre pentru a lua mâncare și muniție. La început, mi-au spus: „Nu luăm refugiați”, dar le-am spus: „Am o armă, așa că mă veți lua într-un fel sau altul”.
[…]
Este o perioadă înfricoșătoare: 1922-1939 o ia de la capăt, 100 de ani mai târziu. Și chiar vreau să le spun [noilor recruți] că ar trebui să se întoarcă cu toții – oricât de mulți ar fi – și să se întoarcă spre Moscova.
Chiar și atunci când am încercat să le explic lucrurile oamenilor, ei nu m-au ascultat. Nimeni nu crede în cuvinte, înțelegeți? Și eu am fost așa – și a fost o vreme în care oameni care fuseseră deja în Ucraina au încercat să mă convingă să renunț. M-au sunat chiar de pe front și mi-au spus să nu mă gândesc la asta.
Când mă uit la [oamenii care sunt mobilizați acum], mă văd pe mine însumi acum trei luni. Dar nu am nicio simpatie pentru ei. Dacă aveți de ales, alegeți viața! Sigur, s-ar putea să fie închisoare pe viață; sigur, statul te va considera un criminal – pentru că tu vei ști că nu ești un criminal. Nu vei ucide pe nimeni. Nu vei împușca pe nimeni.
Noi suntem fasciștii – pe bune. Noi suntem fasciștii. Nu există un alt cuvânt pentru asta. Chiar se întâmplă o denazificare în Ucraina chiar acum – nu pentru Ucraina, ci pentru noi.”
