joi, noiembrie 21, 2024
AcasăMainȘocanta duritate cu care CTP își lovește un fost coleg de microfon....

Șocanta duritate cu care CTP își lovește un fost coleg de microfon. Plus: misterul vorbelor nesăbuite ale lui Moise Guran

-

La câteva săptămâni de când făceau emisiuni împreună la Europa FM, Cristian Tudor Popescu (CTP) și Moise Guran par despărțiți de o dușmănie devastatoare. Primul șoc: două-trei fraze scrise de Moise în 2014. Al doilea șoc: cuvintele ucigătoare folosite de CTP.

Totul a pornit de la o Scrisoare deschisă adresată de Asociația „17 decembrie Timișoara” conducerii USR, partid căruia tocmai i se alăturase jurnalistul Moise Guran. Revoluționarii bănățeni au atras atenția USR că noua sa achiziție a emis câteva fraze impardonabile, în aprilie 2014. Iată fragmentul care i-a revoltat pe timișoreni:

„Începând din 1866, la rebeliunea de la Iaşi, montată tot de agenţi ruşi, urmând cu 1907, iar mai apoi cu 1989, armata română a tras în plin, omorând de-a valma şi ţărani înfometaţi, şi oraşeni manipulaţi, şi anticomunişti cinstiţi. Dacă nu o făcea, România ar fi sucombat ca stat, la fel cum este, acum, în pericol Ucraina”.

Este incredibil că un om rațional, echilibrat ca Moise Guran a putut să scrie așa ceva! La fraza marcată cu roșu mă refer, căci altfel, în privința operațiunilor ticăloase ale Rusiei, Moise spune lucruri pe cât de curajoase, pe atât de adevărate.

- Advertisement -

Scrisoarea deschisă pornită de la Timișoara a ajuns și la CTP. Acestuia i s-a întunecat orizontul. Făcuseră împreună emisiunea „Piața Victoriei”, la Europa FM, în 2019, dar CTP nu știa de existența acelui text semnat de Moise Guran. Nici eu nu știam.

CTP s-a năpustit asupra lui Moise Guran cu o furie nimicitoare, aproape oarbă. O furie cu o intensitate de care criminalul Ion Iliescu (apropo de decembrie 1989) n-a avut parte niciodată, din direcția lui CTP.

Veninul țâșnește spre Guran sub forma unor cuvinte-ciocan: „istoric de bodegă”, „capacitate intelectuală scăzută”, „lipsă de discernământ”, „manipulabil”, „prostie alfabetizată”, „ceaușism congenital”, „o tâmpenie de dreapta extremă înfiorătoare”, „o hâzenie pură, clocind în miezul sufletului”, „bălăriile logice, apărute după sentințe bombastice și greșeli de informare”.

- Advertisement -

Și fraza-sentință: „Regret doar orice vorbă schimbată vreodată cu acest ins. Vă rog să mă iertați, stimați Republicani, și vă asigur că asta nu se va mai întâmpla în această viață”.

Moise Guran a replicat la microfonul Europa FM, de data asta în calitate de invitat. Un răspunns elegant, din partea unui om încolțit. Dar și un avertisment: „Să fim atenți cum îmbătrânim, domnule Popescu. Atât am avut de spus”.

Moise Guran, 14 aprilie 2014 (Moise.ro)

„Pare că a început! Să vă explic de ce eu ţin cu ucrainenii”

„Perfecţionând de-a lungul deceniilor tehnicile de intervenţie în statele vecine, Rusia nu lasă acestora prea multe variante de negociere democratică. În aceste zile, sunt mulţi cei care spun că Ucraina nu ar fi trebuit să intervină militar împotriva aşa-numiţilor protestatari din est, dar eu vă garantez că dacă n-ar fi făcut-o, regiunile respective ar fi avut soarta Crimeei.

Care e diferenţa dintre Euromaidan şi protestele din Harkov, Luhansk sau Odessa? Apăi, e una uriaşă! Şi unii, şi ceilalţi au făcut baricade, dar uitaţi-vă cât de standardizate sunt astea ale ruşilor! Câteva camioane cu anvelope uzate (de unde or face rost de ele?) legate sau acoperite cu sârmă ghimpată…

Apoi, preferinţa de a ataca sedii în care se găseşte armament şi de a înarma civilicam cum s-a întâmplat şi în România anului 1989, toate sub presiunea unei forţe militare uriaşe, masate pe frontieră.

V-aţi întrebat de ce a trecut aproape o lună de la alipirea Crimeei şi până la izbucnirea acestor focare care se mută, uite, dintr-un oraş, în altul?

Acest timp a fost necesar pentru infiltrarea unor aşa-zis civili, nişte turişti, cum le-am zis noi în decembrie 1989, care, la fel, au încercat să aprindă o revoluţie la Iaşi, apoi la Timişoara, după care s-au mutat spre Bucureşti.

Asta e tehnica de care vă vorbeam la început şi, într-un fel, ea a rămas neschimbată încă de la răscoala de la 1907. Şi atunci, partea din Muntenia a răscoalei cam tot la fel s-a aprins, după ce, în Moldova, autoritățile române reuşiseră să o ţină sub control.

Și, înainte de a judeca prea aspru intervenţia cu trupe anti-tero a Kievului împotriva acestui tip de revoluţie montată de Moscova, trebuie să recunoaştem un lucru…

Începând din 1866, la rebeliunea de la Iaşi, montată tot de agenţi ruşi, urmând cu 1907, iar mai apoi cu 1989, armata română a tras în plin, omorând de-a valma şi ţărani înfometaţi, şi oraşeni manipulaţi, şi anticomunişti cinstiţi. Dacă nu o făcea, România ar fi sucombat ca stat, la fel cum este, acum, în pericol Ucraina.

Noi, românii, n-am fost niciodată pregătiţi pentru aşa ceva şi, de fiecare dată, loviturile Moscovei ne-au destabilizat şi ne-au făcut să ne omorâm între noi.

Acum nu ne rămâne decât să sperăm că ucrainenii se vor descurca mai bine decât am reuşit noi, pentru că de succesul lor depinde, până la urmă, perspectiva unei Românii ce ar avea din nou presiunea rusească la graniţă.”

Cristian Tudor Popescu, 6 februarie 2020 (Republica.ro)

„Moise Guran – nu numai prostie alfabetizată”

„Nu obișnuiesc să comentez vorbele și acțiunile jurnaliștilor. Fiecare cu gândirea lui, după cum îl taie capul.

Acum însă, sunt obligat s-o fac în cazul dlui Moise Guran. Nu pentru că a renunțat definitiv să mai fie jurnalist și a intrat în politică.

Cum știți, am participat anul trecut la emisiunea săptămânală Piața Victoriei, moderată de Anca Simina, alături de dl Guran. N-am făcut-o cu plăcere. Nu m-au entuziasmat vreodată stilul forfotă, bălăriile logice, apărute după sentințe bombastice și greșeli de informare ale domnului în chestiune.

N-am știut și n-am fost în stare să-mi imaginez însă, mărturisesc, că dl Guran a putut să scrie și să semneze aceste cuvinte:

«Începând din 1866, la rebeliunea de la Iași, montată tot de agenți ruși, urmând cu 1907, iar mai apoi cu 1989, armata română a tras în plin, omorând de-a valma și țărani înfometați, și orășeni manipulați, și anticomuniști cinstiți. Dacă nu o făcea, România ar fi sucombat ca stat». (14 aprilie 2014, pe blogul personal și pe site-ul România Curată).

Revolta antiunionistă de la Iași, «montată de agenți ruși», e o zicere demnă de un istoric de bodegă sau de România TV, întrucât nu există dovezi luate în seamă de istorici serioși în legătură cu așa ceva.

Afirmația că împușcarea a mii de țărani de către armată în 1907 a fost necesară, pentru că altfel desculții dărâmau regatul României, este o tâmpenie de dreapta extremă înfiorătoare. 

Până aici, dl Guran poate fi încadrat în categoriile «capacitate intelectuală scăzută, lipsă de discernământ, manipulabil», cum o face Asociația 17 decembrie Timișoara, a răniților și familiilor îndoliate din Revoluție.

Însă a spune că armata a făcut bine că a tras în cetățenii revoltați ieșiți în stradă în decembrie 1989, la Timișoara, la București, la Sibiu, la Cluj și în alte orașe ale țării, deoarece altfel România ar fi sucombat ca stat, nu înseamnă numai prostie alfabetizată.

Nu înseamnă numai ceaușism congenital.

Înseamnă o hâzenie pură, clocind în miezul sufletului.

Asociația din Timișoara cere USR să nu promoveze în rândurile ei o persoană ca dl Guran.

Eu nu cer nimic. Regret doar orice vorbă schimbată vreodată cu acest ins. Vă rog să mă iertați, stimați Republicani, și vă asigur că asta nu se va mai întâmpla în această viață. 

P. S. Precizez, pentru cei care nu sunt în stare să citească textul cu atenție,că reacția mea nu e nicidecum întârziată cu 6 ani – am aflat abia alaltăieri, din scrisoarea deschisă a Asociației 17 decembrie Timișoara adresată USR, de articolul din care am redat fragmentul de mai sus.”

Moise Guran, 6 februarie 2020 (Europa FM)

„Să fim atenți cum îmbătrânim, domnule Popescu!”

„Articolul pe care l-am scris în 2014 era în contextul invadării Ucrainei de către ruși. Tot articolul era despre state slabe care nu știu niciodată ce le-a lovit când Rusia intervine… Opiniile sunt libere. Poate opinia mea a fost greșită, categoric a fost greșită în privința modului în care am formulat-o și care ar fi putut lăsa de înțeles că eu aș fi justificat omorârea civililor la Revoluție. Aceasta e o interpretare răutăcioasă pur și simplu. În legătură cu atacurile pure la persoană pe care dl Popescu le-a desfășurat folosind Europa FM și site-ul Republica: mie mi-a făcut mare plăcere să dezbat cu dl Popescu la Europa FM, aș mai face oricând cu aceeași plăcere, am un respect deosebit pentru domnia sa. Și i-aș transmite un singur lucru: să fim atenți cum îmbătrânim, domnule Popescu. Atât am avut de spus.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

4 COMENTARII

  1. Moise,unul că Popescu nu îmbătrânește niciodată!!!….. asta-i ca balega,se usucă dar nu dispare…in schimb rămâne mirosul…!!!!… păcat că nu se mai fac chirpici ….

  2. Si pe mine m-a mirat cat de agresiv l-a atacat CTP. In esenta, il respect pe CTP, si urmaream cu placere emisiunile saptamanale de la digi24, insa devine din ce in ce mai greu de ascultat. Ultimele emisiuni din 2020, cat si ultimele din 2019 au fost slabe, in momentul de fata comenteaza numai jignitor, nu si inteligent, iar explozia de invective la adresa lui Moise Guran ma face sa cred ca este pur si simplu invidios, poate e straniu ce spun, dar asa mi s-a parut, ofticos.

  3. Oameni buni, de când a devenit dl Popescu purtătorul adevărului absolut? E vreun Dumnezeu? Trebuie să-i împărtăşească toată breasla, in corpore, ideile. Dumnealui a terminat Automatica. Ş-atunci? Ce-l deranjază la dl Guran? Faptul că a ținut o emisiune la R.EU-fm in care se băga pe nişele pe care le ştia mai bine (ASE şi DREPT)? Mă tem că dna Constantinescu a punctat exact unde-l doare pe CTP (invidia). Cât despre al doilea forumist, Rammstein, comparația e „Jos pălăria”.

  4. Mincinoșii ordinari sau analfabeții funcționali care încearcă să ocupe un loc în politică trebuie loviți cu duritate.
    Nu mă miră că domnul Cartianu i-a luat apărarea lui Guran, că aceleași minciuni despre revoluția din 1989 le susținea și el, cînd conducea campania de falsificare a istoriei la ziarul „Adevărul”, avînd același mentor ca și Moise Guran – anume Alex Mihai Stoenescu.
    Multe din calificativele date de Cristian Tudor Popescu pentru Guran sînt cuprinse de fapt în scrisoarea asociației „17 Decembrie” Timișoara a răniților și familiilor îndoliate din revoluție. Remarc că pentru mulți ziariști bucureșteni punctul de vedere al asociației 17 Decembrie nici nu mai contează ci totul e înfățișat ca un conflict CTP – Guran (excepție „Evenimentul Zilei”, unde conflictul e Robert Turcescu – Guran).
    Redau sfîrșitul acestei scrisori:
    „Noi, răniții și familiile îndoliate din revoluție de la Timișoara, nu dorim în funcții politice în România pentru care ne-am riscat viața ori și-au dat viața membri ai familiilor noastre, persoane mincinoase, care dezinformează voit, ori persoane cu capacitate intelectuală scăzută, lipsite de discernământ, manipulabile, analfabeți funcționali. Din acest motiv facem apel către membrii și simpatizanții Uniunii Salvați România să se împotrivească avansării domnului Moise Guran în funcții înalte în acest partid.”
    https://mariusmioc.wordpress.com/2020/02/03/asociatia-17-decembrie-din-timisoara-se-adreseaza-membrilor-si-simpatizantilor-uniunii-salvati-romania/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -