Șoc și groază: Mugur Isărescu a angajat-o pe Dăncilă „consilier de strategie“ la Banca Națională!

11
1533
Dăncilă se descurcă, vine chiar și la birou, deși domeniul e nou pentru ea, ne dă asigurări Isărescu

O veste absolut incredibilă a căzut peste România marți: Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a angajat-o pe Viorica Dăncilă consilier de strategie la BNR! Informația este absolut năucitoare și vine să întărească impresia că, în România, odată ajuns în circuit „unde trebuie”, ți se va găsi mereu un post, oricât de prost, incompetent sau inutil ai fi.

Viorica Dăncilă, premierul “20-20”, poate cel mai prost șef de Guvern din istoria post-decembristă, în mandatul căreia s-au petrecut atrocitățile din 10 august 2018, deprofesionalizarea masivă a instituțiilor publice, ruina finanțelor țării și masacrarea legilor Justiției, va lucra, de la 1 iunie, la Strategia de Sustenabilitate și Energie Verde a BNR. Ea a fost angajată la BNR începând cu 15 mai.

E vorba, practic, de o sinecură pentru o persoană care nu reușește nici măcar să scrie bine românește, dar de care s-ar părea că sistemul consideră că va mai avea nevoie, la un moment dat.

Viorica Dăncilă era șomeră de aproape doi ani, de când Guvernul PSD a fost dat jos în Parlament. Noua conducere a PSD, cu Marcel Ciolacu în frunte, nu i-a dat loc pe listele cu candidați la alegerile din decembrie anul trecut.

Produs 100% al lui Dragnea, anonima Dăncilă a fost făcută de acesta europarlamentar și, apoi, premier. În ambele funcții a fost o rușine

Dăncilă a fost unul din produsele lui Liviu Dragnea. A făcut parte dintre persoanele pe care acesta le-a promovat și susținut, deși nu aveau absolut nicio competență. Mediocră absolută, scoasă din anonimat de fostul baron PSD de Teleorman, a fost propulsată de acesta în Parlamentul European, unde n-a făcut absolut nimic mai multe legislaturi. Apoi, în 2017, Dragnea a adus-o pe post de premier-marionetă, sătul să nu fie ascultat de cei pe care-i punea în funcție (Grindeanu a fost demis de propriul partid, Tudose a fost silit să demisioneze).

Dăncilă s-a temut să execute însă chiar toate ordinele lui Dragnea. A simțit că poate ajunge la pușcărie dacă semnează orice i se pune în față și a refuzat să emită OUG de amnistie și grațiere pe care-l așteptau Dragnea și tot partidul.

În toamna lui 2019 a fost destituită de Parlament și a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Iohannis. De atunci a fost trasă pe linie moartă în PSD. Acum, Isărescu i-a întins o mână de ajutor.

În echipa de consilieri ai guvernatorului BNR va fi cooptat și un alt fost europarlamentar PSD, Ioan Mircea Pașcu. Unele surse îl includ și pe fostul premier Petre Roman pe această listă.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Dragnea, trimis în judecată „la pachet” cu patru oameni de afaceri: Cristian Burci (tatăl), Carlo Burci (fiul), Dan Belcea (omul lui Burci) și consulul Dimitrescu. Dosarul se referă la finanțarea vizitei lui Dragnea la masa lui Trump, în 2017

* „Eroul lui Gâdea” a furat și voturi pentru Dragnea, dar și tractoare din Occident! „O vor primi acasă cu picioarele tăiate”

* Protestul aniversar CapVid a adunat mai puțin de 100 de „patrioți”! În urmă cu exact un an, printre protestatari se număra și Bogdan Stanoevici

* VIDEO. „Lazarus n-a murit!” Primele imagini cu anarhistul șoșocar pe patul de spital, după un test Covid pozitiv

* Tudorel Toader a coordonat doctorate plagiate! O nouă victorie a Emiliei Șercan: procurorul Codruț Olaru a rămas fără doctoratul supervizat de „Slugărel”

* Prins “zburând” prin București cu 106 km/oră, Radu Budeanu a spus că i se defectase Land Rover-ul! A rămas 3 luni fără permis

* PSD își plasează trompetele pe TV. Codruța Cerva a primit emisiune la postul unui interlop din Caracal. Videochatista Oana Lovin a ajuns la postul lui Pandele, din Voluntari

* Vanghelie, 11 ani și 8 luni de închisoare! Trebuie să returneze 15 milioane de euro, „rodul” luării de mită și al abuzului în serviciu

* Diversiunea prin care militanții Hamas au fost băgați în tuneluri și măcelăriți ca șobolanii. Israelul a folosit presa mondială

* Dramatism și eroism în fotbalul european. Sud-americanii fac minuni: portarul brazilian al lui Liverpool, columbianul lui Juventus, uruguayanul, brazilianul și argentinianul lui Atletico Madrid

11 COMENTARII

  1. Un pas important spre Banca Mondială şi FMI. PNL, USR PLUS şi UDMR ni se pare acum că au anunţat ades în campania electorală astfel de numiri care să ajute la consensul politic de unitate naţională transpartinică, ideal măreţ care justifică şi încurajarea evaziunii fiscale sau clasarea dosarului represiunii din 10 august 2018 lângă al Mineriadei şi al Contrarevoluţiei.

  2. Acest Mugur Isărescu TREBUIA DEMUUUUULT (!!!!!) SĂ PLECE din fruntea B.N.R.!

    Ajungeeeee…, E PREA MULT (TOTUȘI)…, chiar șiii… PUTERNICII FRAȚI-MASONI (!) care-l țin MOȚ-COCOȚ acolo ar trebui să-și dea seama de asta!!!!!

    Această NUMIRE… „HORROR” (!!!!!!!!) arată căăă… FOSTULUI-COLABORATOR-al-SECURITĂȚII-„MANOLE” (!!!!!)… I S-A URCAT PREA-TARE LA CAP (!!!), ajungând să creadă că… poate să facă CHIAR-ORICE la Banca-NAȚIONALĂ-a-României!

  3. Doamna pazeste-ne de proasta satului!!!! S-a sclerozart si isarescu!!!!!!!! Si cica mai vine si pascu, ca nu era destul tuta satului, se aduna psd-eii/rebut la BNR!!

  4. La BNR nu trebuie să știe să scrie și să citească!!..acolo trebuie să știe să gătească…i-o fi placut lui isărescu vreun fel de mâncare facut de madama!!!..sau poate …

  5. Romanii trebuie sa intre in greva cetateneasca, sa nu mai plateasca nimic unui stat sclavagist ! Majoritatea romanilor nu muncesc pe salariul minim la privat ca sa tina in spate pe salarii de lux toti prostii si toate proastele si toti turnatorii la Secu ca acest Manole de la BNR. Iohannis nu se dezminte ramanand premierul de la Grivco, USL traieste si tara o jefuieste, iar USR+ pus pe labe de dosarul lui barna tace malc. Niciodata nu au dus-o mai bine pesedistii ca in regimul actual, cu gineri angajati la ASF, cu sinecuri la BNR unde nici dragnea nu indraznise sa impuna politruci! In timpul aceasta AUR inscrie, foarte bine a punctat in online numirea veoricai la BNR!

  6. Viorica Dăncilă consilier de strategie la BNR!

    Ea nu înțelege prea bine nici cum de se agață între ele piulița cu șurubul și de ce trebuie răsucite pentru asta. Consilier de strategie la BNR!
    STRATEGIE, mă-nțelegi?
    Viorica a spus totul despre sine, dar șefii BNR doresc să ia lecții.

  7. Mafia comunistă trebuia s-o recupereze pe Proasta României că poate se apuca să-și scrie memoriile asa analfabeta cum e și cine știe ce mai ieșea …

  8. cu asemenea decizii, comuniste in politicile din ROMANIA ,ARE DE CISTIGAT IN FINAL PARTIDUL ;AUR A LUI ” SOSOACA ”SI IN ANUL 2021 ROMANIEA ESTE CONDUSA SI SECURISTI LUI CEAUSESCU SI DE MASONERIE ????????????. FOARTE GRAV ESTE CA AU TRECUT 32 DE ANI DE LA LOVITURA DE STAT SI INPUSCAREA LUI CEAUSESCU SI IN ROMANIA NU S A SCHIMBAT MARE LUCRU .PACAT .

Dă-i un răspuns lui Camelian Propinatiu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here