Sinagoga transformată în crâşmă. De la Tora la friptură

6
2116

Sinagoga din Săveni, judeţul Botoşani, clădire emblematică a oraşului, a devenit restaurant, din cauza indiferenţei autorităţilor statului român şi Federaţiei Comunităţilor Evreieşti de la Bucureşti.

Multe s-au scris despre evrei şi destinul lor tragic, de rătăcitori ai lumii. Prezenţa iudaică în spaţiul românesc a fascinat şi încrâncenat, a integrat şi marginalizat, deopotrivă. Destule oraşe ale Moldovei poartă încă, discret, amprenta culturală şi religioasă a ceea ce au fost cândva comunităţile evreieşti. Puţine clădiri şi multe poveşti…

Atât a mai rămas. La Săveni, în judeţul Botoşani, mai sunt doar poveştile. Sinagoga, una dintre puţinele clădiri din trecutul evreiesc al oraşului, a dispărut încet, uitată în mizerie şi ignoranţă.

Am copilărit, o bună parte, la Săveni, cu poveşti despre evrei. Camera din faţă a casei bunicilor, evreiască, fusese cândva prăvălie, la stradă. Un Beniamin, un Aron sau Abraham, un Efraim ori Rubin vindeau cafea şi măsline, halva şi piper în odaia în care acum, copil, mă jucam… “Unde-au plecat?”, întrebam, trecând pe uliţă, pe lângă zidul Sinagogii. “În Palestina”, mi se spunea. Şi a rămas aşa până târziu, când am aflat. “Plecaţii în Palestina” veniseră în târgul Săveni pe la 1818, când „Târgul” abia se năştea. Comercianţi, meseriaşi, intelectuali.

Harnici şi pricepuţi, evreii din Săveni ajung, în scurt timp, să domine viaţa economică. La 26 februarie 1852, Eufrosina Mavrogheni, proprietara târgului, încheie o „Învoială pe 20 de ani”, asigurând comunităţii evreieşti drepturi depline. Aşezarea a înflorit. În anul 1900 erau 5.000 de evrei la Săveni, jumătate din numărul total de locuitori. În 1938 existau aici o şcoală israelito-română, şapte sinagogi şi trei organizaţii sioniste.

8 noiembrie 1941. Evreii din Săveni sunt deportaţi în Transnistria, la ordinul autorităţilor române. Începea Holocaustul. După război s-au întors. În anul 1947 mai erau 1.200 de evrei la Săveni. Ulterior, regimul comunist i-a vândut, la bucată, statului Israel… Ultimul locuitor evreu al oraşului s-a stins în anul 1993.

Anii au trecut, iar la Săveni ajungeam greu, mereu grăbit şi dornic de alte zări. Uliţa copilăriei, cu case evreieşti, simţise, în sfârşit, gustul asfaltului. La porţi, feţe noi şi ochi curioşi îmi întâlneau privirile, iscoditor. De fiecare dată aflam că mai murise unul dintre cei vechi… Ori se pregătea să o facă… Şi totuşi, cineva se încăpăţâna să trăiască. Se agăţa de viaţă cu zidurile, cu uşile, cu acoperişul, cu obloanele, pragurile, tencuiala, cu fiecare cărămidă. Sinagoga.

Era tot acolo, în capătul străzii. E drept, de fiecare dată mai palidă, mai ruinată… La plecare mă întrebam dacă aveam s-o mai găsesc. Şi o găseam. Nu păşeam pe uliţă fără să-i vorbesc. Îmi spunea că „ai ei” or să vină, ca samarineanul cel milostiv. Ştia sigur că n-au uitat-o şi că o vor scoate din mâinile tâlharilor. Zâmbeam şi plecam capul, aprobator. Trebuia să o mint, din iubire…

„Ai ei” o ridicaseră pe la 1925, când evreii erau mulţi la Săveni. I se spunea „Sinagoga Centrală” şi era cea mai mare dintre cele şapte locaşuri evreieşti de rugăciune ale oraşului. Arhitectura s-a vrut a fi simplă. Un acoperiş în două ape şi Steaua lui David pe vârful unei turle zvelte, dar discretă, totul sprijinit de patru ziduri, în dreptunghi.

Soarele intra în Sinagogă prin mulţimea de ferestre mari şi lacome de lumină. Intrarea se făcea uşor, din stradă, prin două uşi înalte. Simplitatea şi modestia, smerenia, aş spune, definesc aspiraţiile arhitecturale ale ctitorilor. Banii necesari construcţiei s-au strâns de la evrei înstăriţi, îndeosebi comercianţi. Pentru mulţi ani, Sinagoga a rămas cea mai importantă şi impunătoare clădire a comunităţii evreieşti din Săveni.

În anul 2004, în urma cererilor de retrocedare, Sinagoga din Săveni intră în proprietatea Comunităţii Evreieşti. Din păcate, asta nu a schimbat cu nimic starea jalnică în care se afla. Dispariţia totală a evreilor din oraş, combinată cu lipsa de investiţii concrete din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, dar şi a unei precare viziuni de ordin cultural a autorităţilor locale din Săveni, au adus Sinagoga în pragul prăbuşirii.

Bucăţi mari din acoperiş şi din ziduri au început să se desprindă, primejduind efectiv viaţa trecătorilor care se aventurau pe lângă pereţii construcţiei. Numeroase cazuri de vandalism au fost semnalate, mai ales iarna, când părţi din lemnăria edificiului au ajuns să alimenteze sobele familiilor de romi din vecinătate.

Iată ce declara Aronel Cojocaru, reprezentantul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România: “Pentru că nu mai este obştea Săveni, clădirea se degradează pe zi ce trece. Comunitatea evreiască de la Bucureşti a luat decizia de a o scoate la vânzare, pentru că nu are rost să o repare. Tot ce a fost de patrimoniu a fost scos şi dus la Bucureşti” (conform HotNews).

Pentru Sinagoga din Săveni mai rămânea o singură speranță: autorităţile locale ale oraşului. Cu un trecut cultural iudeo-român de peste două sute de ani în localitate, Primăria Săveni putea obţine finanţare europeană pentru un amplu proiect cultural. Totuşi, ideile bune au nevoie de oameni buni, care să le dea viaţă. La Săveni nu a fost cazul. Soarta Sinagogii era deja pecetluită!

2018, an centenar. Timp al rememorării, al concluziilor, cum s-ar spune. Ajung la Săveni. “Opriţi la Sinagogă, vă rog!”. “Care Sinagogă? E restaurant acum…”, îmi spune şoferul, privindu-mă ciudat.

Cobor. Rămân ţeapăn şi strivit, iar odată cu mine – zeci de generaţii de evrei… “Meniul Zilei” şi fălcile unui bucătar gras sunt primele imagini cu… cu nu ştiu ce, pe care le văd. Turla, cu steaua lui David, a dispărut, deși clădirea e tot acolo…

O parte din copilăria mea s-a evaporat şi, cu ea, istoria de două sute de ani a oraşului. L-am cunoscut pe omul căruia i se “datorează” metamorfoza. Venise în fugă după mine, cumva nedumerit. „De ce îmi fotografiaţi clădirea? Care-i treaba?”, mă întreabă, nervos. Îi explic, cu noduri în gât, că eu am copilărit pe strada aia şi Sinagoga era şi a mea şi că îmi era dor să o revăd şi…

Tac. “Am vrut să o dărâm, să fac vulcanizare, dar m-am gândit să o fac restaurant…”, îmi zice. Da! Sinagoga din Săveni era acum restaurant, iar omul care făcuse „minunea” se afla în faţa mea. Nu e nici mai rău şi nici mai bun ca alţii. E omul vremii lui…

Oare, ce-ar spune Beniamin, Aron, Efraim, Rubin, Abraham, care, după ce ferecau prăvăliile, îşi suspinau rugăciunea în faţa lui Elohim, la Sinagogă…? L-ar mai întrezări ei pe Moise printre halbe şi ar mai citi din Tora în aroma fripturilor de porc?

Ştiu, niciodată nu ai destule crâşme într-un oraş, totuşi… Sinagoga din Săveni, într-o ţară cu conştiinţa identităţii, ar fi fost recondiţionată şi transformată în muzeu. De asemenea, trebuia ca şi o casă evreiască din oraş să devină muzeu, ilustrând viaţa cotidiană a unei familii de evrei. Cimitirul evreiesc din Săveni ar fi intrat şi el în acest circuit muzeal şi turistic. Simplu şi firesc, într-un oraş ai cărui oameni preţuiesc tot ce a dat mai valoros comunitatea, în sute de ani.

Din păcate, s-a preferat ştergerea din memoria oraşului a singurei clădiri care mai amintea despre rolul fundamental pe care l-au avut evreii în istoria localităţii. S-a trecut cu plugul peste cele două secole de prezenţă evreiască.

Cazul Sinagogii Săveni putea fi unul de succes, dar am preferat, acesta este adevărul, să rămânem mici şi meschini, robi ai propriilor noastre burţi şi universuri strâmte. Sinagoga din Săveni trebuia să rămână capsulă a memoriei colective, pentru un popor român care nu uită, ca să nu repete… Din păcate, la Centenar am transformat sinagogile în bodegi şi am aruncat la gunoi sute de ani de cultură multietnică. Ar trebui să ne punem serios întrebarea dacă merităm o ţară, o limbă şi, eventual, încă un Centenar…

DE ACELAȘI AUTOR:

* Stalin, un om de pus în icoană

(Paul Palencsar este teolog ortodox, jurnalist şi realizator de film documentar)

 

6 COMENTARII

  1. Sinagoga e locul de odihnă al lui Hașem. Hașem a construit lumea evreilor în 6 zile și duminica s-a odihnit.

    Evreii nu sunt ratăcitori. Când evreii pleacă din țările antisemite sinagoga se închide. În principiu sinagoga trebuia dărâmată ca o nouă destinație să nu aducă ofensă lui Hașem.

    Rabin Simion Olivian

  2. Incredibil de trist. Francezii, italienii, spaniolii fac din orice piatra muzeu si sursa de educatie pentru tineri plus sursa de venit local si national, polonezii au renovat toate sinagogile si cartierele evreiesti, mergeti la Cracovia sa vedeti cati turisti si bani aduce cartierul evreiesc orasului, numai romanii isi bat joc si distrug tot. Multumesc ziaristii.com pentru acest documentar istorico-jurnalistic.

    • Intamplator cunosc destul de bine situatia comunitatii evreiesti din Cracovia, personal lucrand la o firma poloneza din acel oras de cativa ani buni. Sunteti intr-o relativa eroare afirmand ca polonezii au renovat sinagogile si cartielul evreiesc – Kazmierz din Krakow. Acolo au fost retrocedate in procent foarte mare proprietatile evreiesti detinatorilor de drept si urmasilor lor care au investit bani in refacerea respectivelor imobile, imobile care in parte sunt inchiriate si adapostes mici magazine si chiar restaurante…
      Pe de alta parte, sinagogile si cimitirele evreiesti sunt intretinute de catre comunitatea evreiasca.
      Si nu in ultimul rand nu putem compara comunitatea evreiasca/mozaica din Polonia mult mai mare ca numar cu cea din Romania…
      In rest, un articol interesant si care reflecta o situatie trista…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here